iPhone 4, cea mai recenta generatie a terminalului produs de Apple, va fi disponibil incepand cu 17 decembrie in magazinele Vodafone si prin magazinul online al operatorului, a anuntat joi compania. Detaliile despre pret vor fi furnizate in curand, se mai arata in comunicatul operatorului. Surse din piata au precizat pentru HotNews.ro ca si Cosmote va vinde acest terminal pana la Craciun. Din acest an, iPhone 4, ultima creatie a Apple, va fi vandut astfel in Romania, subventionat, de principalii trei operatori de telefonie mobila din tara.

iPhone 4Foto: Reuters

(...) vom pune la dispozitia utilizatorilor business si consumer o mare varietate de planuri tarifare care acopera toate nevoile de comunicare", a declarat joi Karsten Wildberger, directorul comercial al Vodafone, fara a da mai multe detalii.

Surse din piata apropiate intregului proces au declarat pentru HotNews.ro ca si Cosmote va incepe sa vanda acest terminal pana la Craciun.

  • UPDATE: Cosmote Romania a anuntat oficial ca va pune in vanzare iPhone 4 incepand cu 17 decembrie

Cosmote Romania a anuntat oficial joi ca incepand cu 17 decembrie va pune in vanzare terminalul iPhone 4.

"Incepand cu 17 decembrie, clientii nostri vor avea posibilitatea sa beneficieze de cele mai atractive planuri tarifare Cosmote pentru iPhone", a declarat Costas Kapetanopoulos, directorul de marketing al operatorului.

Ca si Vodafone, Cosmote a anuntat ca mai multe detalii privind planurile tarifare vor fi anuntate in perioada urmatoare.

Pana in acest an, doar Orange era distribuitorul oficial al iPhone pe piata romaneasca. In luna septembrie din acest an, Orange a inceput sa vanda iPhone 4 la preturi incepand de la 169 euro (varianta de 16 GB) impreuna cu un abonament de 49 euro pe luna pe o perioada de doi ani. Fara abonament ("la liber"), telefonul costa 698 euro (varianta de 16 GB) si 823 euro (varianta de 32 GB) cu TVA inclusa. La aceste preturi, telefonul iPhone 4 este decodat si nu trebuie platita alta taxa suplimentara.