Dupa ce la inceput de ianuarie mai multi utilizatori s-au plans ca li s-a consumat inexplicabil de repede traficul de date inclus in abonament, Microsoft a admis ca problema exista la sub 10% din utilizatorii de telefoane cu Windows Phone 7, scrie BBC. Compania spune ca e o problema legata de configurarea unei aplicatii de la o terta parte si ca face demersurile necesare pentru rezolvarea "defectiunii".

In primele zile din ianuarie mai multi utilizatori de telefoane cu noul Windows Phone 7, lansat in toamna lui 2010, s-au plans ca li se consuma inexplicabil de repede abonamentul de date. Nu era vorba de valori imense, insa zi de zi telefoanele lor faceau trafic de cateva zeci de MB astfel ca oamenii se trezeau ca plafonul maxim admis in abonament se consuma, desi ei au stat foarte putin pe internet.

Microsoft a admis ca problema exista si a dat vina pe configurarea unei aplicatii ce tine de o terta parte al carui nume nu a fost comunicat. Compania spune ca aceasta e cauza unui consum de date mai mare decat ar fi normal, dar isi asigura utilizatorii ca lucreaza cu aceasta terta parte pentru remedierea problemei.

Microsoft a tinut sa linisteasca utilizatorii si spune ca mai putin de 10% din cei care au astfel de telefoane s-au intalnit cu aceasta problema.

Compania a lansat in toamna lui 2010 cu mari sperante noul sistem de operare Windows Phone 7 despre care a spus ca e mult superior celor din trecut. Compania are doar cateva procente cota de piata si e mult in spatele Symbian, Android, iPhone OS si Blackberry.

E putin probabil ca imaginea companiei sa aiba mult de suferit din cauza problemei "datelor fantoma", insa cu siguranta nu ii va cadea bine mai ales ca noul Windows Phone a fost gandit ca fiind ultima solutie de a mai recupera diferenta fata de rivali.