RCS&RDS testeaza, in acest moment, serviciile de televiziune prin protocolul de internet (IPTV), iar testarile se fac pe esantion reprezentativ, la nivel national, a declarat pentru HotNews.ro, Cristina Nicoara, specialist PR al RCS&RDS. "Vom reveni in viitorul apropiat cu detalii legate de oferta", a mai spus aceasta. Pe baza informatiilor de pe forumul Softpedia si din call-center-ele RCS&RDS, ZF a scris luni ca operatorul testeaza serviciile IPTV in orasele Oradea, Timisoara, Craiova, Iasi, Galati si Bucuresti. Pana acum, Romtelecom era singurul operator cu servicii IPTV la nivel national. Ce initiative are Romtelecom pe piata TV? O platforma web TV, conform declaratiilor lui Yorgos Ioannidis, directorul general al operatorului.

  • "RCS&RDS testeaza, in acest moment, serviciile de IPTV. Testarile se fac pe esantion reprezentativ, la nivel national. Informatiile legate de preturi pentru acest serviciu nu sunt inca disponibile pentru media. Dar vom reveni in viitorul apropiat cu detalii legate de oferta", a spus pentru HotNews.ro Cristina Nicoara, specialist PR in cadrul RCS&RDS.

Luni Ziarul Financiar a relatat pe baza informatiilor din call-centere-le RCS&RDS si a datelor vehiculate pe forum-ul Softpedia ca operatorul controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari, a lansat in luna ianuarie in teste serviciul de televiziune prin protocolul de internet (IPTV), numit DigiPlay, in orasele Oradea, Timişoara, Craiova, Iaşi, Galaţi şi Bucureşti. Grila de programe ar include 113 programe, iar in perioada de teste, clientii trebuie sa achite doar 10 lei pe lună, chiria pentru decodorul IPTV, relateaza ZF.

Romtelecom avea peste 25.000 de abonati IPTV la sfarsitul lui 2010

Pana la acest moment, singurul operator care oferea servicii IPTV la nivel national era Romtelecom. Contactati de HotNews.ro, oficialii Romtelecom au declarat ca la sfarsitul anului trecut, numarul abonatilor la aceste servicii a trecut de 25.000 de clienti.

  • "Baza de clienti IPTV a Romtelecom a depasit 25 000 in ultimele luni ale anului trecut, iar in prezent acoperirea a fost extinsa la peste 40 de localitati din tara. Preturile serviciului IPTV incep de la aproximativ 6 euro (TVA inclus) si variaza in functie de numarul de canale TV din pachetul dorit. La acest moment sunt disponibile 110 canale TV pentru abonatii IPTV", au declarat pentru HotNews.ro oficialii Romtelecom.

Yorgos Ioannidis, seful Romtelecom: Lucram deja la o platforma web TV care va fi lansata curand

Romtelecom pregateste o platforma web TV

Romtelecom pregateste o platforma web TV

Foto: Hotnews

De notat ca Romtelecom va face in curand inca un pas pe piata serviciilor TV, lansand o platforma web TV.

Pe 12 ianuarie, Romtelecom a anuntat ca va disponibiliza intre 1000 si 1400 de angajati in acest an in urma unor proiecte care vizeaza reducerea costurilor si eficientizarea activitatii. IN acelasi timp, compania anunta ca va lansa in urmatoarele luni o noua platforma TV.

"Lucram deja la o platforma TV care va fi lansata in curand si vom continua sa extindem optiunile online pentru clienti, care au avut pana acum rezultate peste asteptari", preciza la acel moment Yorgos Ioannidis, directorul general al Romtelecom.

Pana acum, Romtelecom nu a dorit sa comunice in mod oficial despre ce platforma TV este vorba. Nu in limba romana, pentru ca in acelasi comunicat al companiei postat in limba engleza se mentioneaza exact ce se va lansa - o platforma web TV.

“We are already working on a web TV platform to be launched soon and we will continue to expand our online features for the customers, which had until now results beyond expectations,” stated Yorgos Ioannidis, CEO Romtelecom.

Spre deosebire de IPTV, avantajul unei platforme web TV este acela ca utilizatorii vor putea accesa continutul video fara a fi captivi la serviciile de internet ale respectivului operator.