Prin bucataria durabilului cuplu geopolitic americano-european zboara de cateva zile cratite si se aud strigate. Scandalul a izbucnit exact in perioada prepararii unei retete importante, un acord comercial transatlantic care ar trebui sa fie mama tuturor zonelor de liber schimb si sa relanseze comertul pe ambele maluri ale oceanului.
Doar ca “relatiile transatlantice se scufunda si ameninta sa redistribuie Statele Unite si pe presedintele Obama din rolul de prieten si aliat in cel de hartuitor informatic”, scria New York Times in aceeasi zi in care un editorial Spiegel se incheia astfel: “Obama nu pare a avea prieteni adevarati printre liderii lumii. Dar la ce i-ar trebui? Are NSA-ul [Agentia de Securitate Americana]”.
Europenii par sa fi descoperit, abia acum (?), ca prietenii americani le asculta telefoanele. Sursa informatiei sunt anumite documente detinute de celebrul Edward Snowden, astazi azilant politic in Rusia, si care au fost transmise jurnalistilor Guardian si Spiegel. Agentia de Securitate Americana (NSA) ar fi monitorizat convorbirile telefonice a 35 de lideri politici, printre care si cel al cancelarului Germaniei, Angela Merkel.
Documentele provin din octombrie 2006, atunci cand George W. Bush era inca presedintele Statelor Unite. Conform presei germane Barack Obama ar fi aflat in 2010 de aceasta monitorizare si ar fi permis continuarea ei. NSA a negat oficial aceste informatii si, astfel, l-a plasat pe Barack Obama intr-o pozitie imposibila: fie este presedintele care accepta sa-si spioneze prietenii, fie este presedintele prin spatele caruia serviciile secrete isi fac de cap.
Ironia este uriasa, caci in documentele Snowden se mentioneaza ca ascultarea acestor telefoane a produs “putine informatii care pot fi raportate”. Desi nu au obtinut mare scofala ascultand telefoanele prietenilor, Statele Unite s-au confruntat saptamana trecuta cu cel mai mare val de critici europene din ultimele doua decenii.
Cancelarul Angela Merkel a declarat ca asa ceva “nu se face” si i-a spus presedintelui Obama, intr-o convorbire telefonica care a durat 20 de minute, ca increderea intre aliati “trebuie acum construita din nou”.
Barack Obama a fost nevoit sa-l sune si pe presedintele Francois Hollande pentru a-l linisti in legatura cu monitorizarea telefoanelor cetatenilor Frantei, al carei ministru de externe a declarat ca “aceasta invadare a intimitatii intre parteneri este total inacceptabila”. Premierul Belgiei, al Italiei, al Suediei, al Olandei si-au exprimat public supararea. Dar...
Intotdeauna exista un “dar” atunci cand scandalurile de spionaj izbucnesc, aparent din senin, pe scena mediatica. Faptul ca Angela Merkel comunica frecvent cu membrii guvernului sau folosindu-si telefonul mobil este arhicunoscut. De altfel, incepand cu 2009, telefoanele membrilor cabinetului Merkel sunt protejate de sisteme de securitate speciale, actualizate permanent.
Masuri de protectie chiar mai eficiente, desi banale, sunt practicate de ani de zile in Germania la intalnirile presedintilor marilor companii: fiecare isi lasa telefonul mobil la intrare atunci cand participa la sedinte importante. Este foarte greu de crezut ca liderii unor tari atat de importante precum Franta sau Germania nu sunt solid protejati informativ. Dovada si concluzia din documentul Snowden: “putine informatii care pot fi raportate”.
Nici lipsa de cavalerism/onoare a americanilor nu este atat de letala pe cat s-ar fi putut intelege din relatarea conversatiei telefonice dintre discreta doamna Merkel si barfaretul domn Obama. “Sunt uimit de o astfel de ingrijoratoare naivitate”, spune Bernard Squarcini, pana in urma cu un an seful contra-spionajului francez. “Agentiile de spionaj stiu perfect ca fiecare tara, chiar si atunci cand coopereaza in domeniul anti-terorismului, isi spioneaza aliatii. Americanii ne spioneaza pe noi in domeniul comercial si industrial, cum si noi ii spionam pe ei. Nimeni nu este naiv”.
Consiliul European de vineri a fost locul unde corul furiei europene a devenit mai nuantat. La finalul unei intalniri tete-a-tete cu Angela Merkel, presedintele Francois Hollande a admis ca nu spionajul politic este adevarata problema, ci mai degraba conflictul mut pentru castigarea de avantaje comerciale. Daca Parteneriatul comercial si investitional transatlantic, pentru care negocierile au inceput din iulie 2013, va fi semnat, se va forma practic o zona de comert liber intre Statele Unite si Uniunea Europeana, cu reguli unitare.
Dar negocierile includ dosare extrem de sensibile: organismele modificate genetic, sectorul audio-vizual, achizitiile publice, transporturile. Fiecare parte este doritoare sa-si protejeze interesele, profitand in acelasi timp de beneficiile viitorului acord. Iar scandalul telefoanelor a obligat Statele Unite sa intre in defensiva.
“The Economist” scrie ca Germania ar mai putea solicita, pentru stingerea scandalului, accesul la mai multe informatii obtinute de reteaua de spionaj “Cinci ochi”, din care fac parte Statele Unite si tarile Commonwealth. Ipoteza pare a fi confirmata de una dintre concluziile oficiale ale Consiliului European de vineri in care se constata ca “absenta increderii ar putea aduce prejudicii colaborarii necesare in domeniul spionajului” si ca intre Statele Unite, de o parte si Franta si Germania, de cealalta parte, se va stabili un acord in acest domeniu pana la sfarsitul anului.
Acelasi scandal este folosit de un membru al board-ului Telekom, Thomas Kremer, pentru a propune, “acolo unde este posibil, pastrarea traficului de internet in interiorul tarilor Schengen” si a dat unor inalti oficiali europeni ocazia sa solicite urgentarea introducerii regulilor europene de protectie a datelor.
Telefoanelor europenilor erau monitorizate, dar e greu de crezut ca ei nu stiau deja asta. Oricum, putine dintre informatiile obtinute astfel de americani au meritat sa fie “raportate”. Dar izbucnirea acestui scandal mediatic ofera liderilor europeni ocazia sa ceara o felie mai groasa din tortul NSA si le intareste pozitia de negociere in dosare comerciale sensibile.
Cu alte cuvinte, cand marele frate american e rau, micul frate european e smecher.
Victima colaterala a acestui scandal casnic va fi imaginea SUA in Europa. In iunie 2013, 70% dintre europeni s-au declarat favorabili Statelor Unite, in scadere cu patru procente fata de anul trecut (sursa: Transatlantic Trends).
In Romania, scaderea a fost de sapte procente (77% dintre romani sunt astazi pro-americani) - printre cele mai pronuntate din Europa - iar povestirile despre fratele american cel mare si rau se vor auzi tot mai frecvent la Bucuresti.
Pe Dambovita s-ar gasi imediat cineva dispus sa exploateze un curent anti-american sau, eventual, sa ajute la transformarea lui intr-unul anti-occidental. Doar ca, spre deosebire de majoritatea colegilor sai europeni, Romania nu-si permite asa ceva.
29
8
