Europenii si americanii au reluat luni, la Bruxelles, discutiile in vederea crearii unui vast acord de liber-schimb (Transatlantic Trade and Investment Partnership, TTIP), un proces care a fost intrerupt de criza bugetara din Statele Unite dar si de izbucnirea scandalului spionajului american, scrie AFP.

Discutiile se vor derula pana vineri, data la care sefii negociatorilor europeni si americani, Ignacio Garcia-Bercero si Dan Mullaney, vor organiza o conferinta de presa.

Aceasta a doua runda de discutii ar fi trebuit initial sa aiba loc la jumatatea lunii octombrie, dar inchiderea partiala a administratiei americane a constrans cele doua parti sa o amane.

Intre timp, a reizbucnit scandalul spionajului american practicat in strainatate de Agentia Nationala de Securitate (NSA) si mai multe voci europene au cerut suspendarea negocierilor, respinsa insa de liderii europeni.

Aceasta negociere "este cu adevarat o chestiune distincta", pledase saptamana trecuta secretarul american de Stat John Kerry. Ea "nu ar trebui sa fie confundata cu toate celelalte chestiuni legitime care ar putea sa fie ridicate, legate de NSA si de alte activitati", a insistat acesta.

"Chestiunea spionajului nu este un lucru pe care il vom evoca in cadrul negocierilor (comerciale) dar exista chestiuni de incredere care au fost evocate", a recunoscut o sursa europeana apropiata negocierilor.

In acest context, europenii nu doresc niciun compromis in ceea ce priveste normele de protectie a datelor personale, chiar daca sunt pregatite sa discute de un transfer de informatii. "Este o linie rosie", a spus sursa citata.

Europenii se tem ca aceste date ar putea fi folosite in scopuri comerciale de gigantii americani ai internetului. Aceasta chestiune "ar putea foarte usor sa faca sa deraieze" discutiile, a avertizat recent comisarul european insarcinat cu Justitia, Viviane Reding, intr-o vizita la Washington.

Discutiile din aceasta saptamana ar urma sa fie centrate pe chestiuni diverse precum serviciile, investitiile, energia dar probleme de reglementare. Obiectivul este de a supune aprobarii liderilor politici, la inceputul anului viitor, un prim set de propuneri.

Cele doua parti vizeaza "o recunoastere reciproca" a sistemelor de reglementare in mai multe sectoare-cheie precum industria auto, sectoarele sanitar si fitosanitar sau serviciile financiare, pe care Washington le va apara cu fermitate.

Aceasta in conditiile in care absenta convergentei in materie de securitate si performanta a automobilelor se traduce printr-un supracost de circa 20% pentru masini, a explicat, ca exemplu, un negociator european sub acoperirea anonimatului.

De cealalta parte a Atlanticului, temerile sunt legate de faptul ca un acord ar putea slabi regulile si normele aflate in vigoare in prezent. Discutii ar putea sa apara in ceea ce priveste agricultura si organismele modificate genetic, cultivate la scara extinsa in SUA dar strict reglementate in UE.

In perioada imediat urmatoare, "incercam sa identificam sectoarele unde discutiile pot avansa", a precizat o sursa comunitara.

Comisia Europeana, care negociaza in numele statelor, spera ca acordul de liber-schimb incheiat la jumatatea lui octombrie cu Canada sa serveasca drept model in noua negociere.

Dupa peste patru ani de discutii, europenii si canadienii au reusit sa ajunga la un acord si sa rezolve mai multe chestiuni spinoase in domeniul agriculturii, precum deschiderea pietei europene pentru carnea de vita canadiana.

O a treia runda de discutii este prevazuta la jumatatea lui decembrie, la Washington.