Un grup mic de organizatii non-guvernamentale care se opun Parteneriatului Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP) a inundat Comisia Europeana cu puncte de vedere identice sau foarte asemanatoare, in consultarea publica deschisa de executivul comunitar asupra mecanismului de protectie a investitorilor ISDS, relateaza Reuters.

Manifestatie anti-TTIP la LuxemburgFoto: Flickr

In luna marrtie, Comisia Europeana a deschis o consultare publica online, prin care spera sa inteleaga temerile si obiectiile tuturor partilor interesate, privind mecanismul de rezolvare a litigiilor state-investitori (ISDS) la curtile de arbitraj internationale.

Din aproape 150.000 observatii transmise de stakeholderi, peste 95% au venit de la "un mic grup de organizatii ostile unui acord" intre Bruxelles si Washington, si care au prezentat "raspunsuri identice sau foarte asemanatoare", au declarat pentru Reuters doi oficiali europeni.

Deturnarea consultarii online a subminat planul UE de a oferi americanilor dovezi credibile potrivit carora in blocul comunitar exista preocupari larg raspandite cu privire la arbitraj si modalitatile de gestionare.

Comisia si-a propus ca pana in luna noiembrie 2014 sa aiba o pozitie clara privind un eventual mecanism ISDS in viitorul tratat transatlantic de liber-schimb, dar acest obiectiv nu mai poate fi indeplinit acum, au declarat oficialii.

Negociatoriieuropeni si americani spera sa incheie discutiile la sfarsitul anului viitor, dar exista semne de crestere a scepticismului pe ambele maluri ale Atlanticului, in ciuda insistentei liderilor ca liberul-schimb poate revigora economia.

"Consultarea publica nu a emis o concluzie clara cu privire la protectia investitiilor. Intarzierea unei decizii este inevitabila", a declarat un oficial al UE, potrivit Reuters.

Sute de organizatii non-guvernamentale si sindicate din Europa, coalizate in alianta STOP-TTIP, se opun introducerii unui mecanism de protectie a investitorilor in viitorul acord transatlantic de liber-schimb.

Contestatarii sustin ca ISDS va permite investitorilor americani sa oblige statele UE pe teritoriul carora investesc sa privatizeze serviciile publice de alimentare cu apa ori sectorul public de sanatate, sau sa permita extinderea utilizarii organismelor modificate genetic.

O serie de sindicate se opun ISDS pe motiv ca ar permite investitorilor sa incalce standardele europene de protectie a lucratorilor si principiile Organizatiei Internationale a Muncii (ILO).

In Romania, contestatarii TTIP - in principal organizatii ecologiste - sustin ca mecanismul de protectie a investitorilor ar putea da companiilor americane posibilitatea sa oblige statul roman sa aprobe exploatarea gazelor de sist sau utilizarea cianurii in extractia de aur si argint.