Proiectul Acordului de liber-schimb Uniunea Europeana - Statele Unite trebuie ratificat de parlamentele tarilor membre UE, cere presedintele Legislativului Ungariei, Laszlo Kover, sugerand ca Budapesta, care are o relatie tensionata cu Washingtonul, ar putea bloca tratatul, relateaza Mediafax.

"Nu poate exista un acord de liber-schimb UE-SUA fara consimtamantul parlamentelor tarilor europene", a spus Laszlo Kover, potrivit MTI, dupa ce a participat, la Roma, la reuniunea presedintilor parlamentelor statelor Uniunii Europene.

"Majoritatea covarsitoare a reprezentantilor statelor membre au insistat ca negocierile nu se pot finaliza fara implicarea parlamentelor statelor membre. Unii factori decizionali de la Bruxelles nu au fost de acord", a adaugat oficialul ungar.

Laszlo Kover a precizat ca Budapesta se opune vehement oricarui plan de impunere a unei "superautoritati omnipotente" asupra institutiilor ungare, acuzand ca astfel s-ar oferi o putere foarte mare corporatiilor globale. In plus, Ungaria insista pe mentinerea interdictiilor privind organismele modificate genetic si este favorabila protejarii denumirilor geografice maghiare.

"Negocierile pe tema Acordului de liber-schimb UE-SUA s-au desfasurat mult timp in secret si se vrea foarte mult finalizarea lor cat mai rapida. Nu trebuie sa fim paranoici pentru a vedea motivele ulterioare din spatele acestei atitudini", a insistat Kover.