In centrul orasului Mioveni a avut loc joi un miting de protest fata de faptul ca autostrada Sibiu-Pitesti, atat de necesara uzinei Dacia, nu pare sa devina realitate. Angajatii au inceput sa se stranga de la 12.30 si mitingul s-a terminat in jurul orei 14.00, la el participand cateva mii de oameni. Sindicalistii au avertizat ca protestele se vor radicaliza si a fost huiduit atat premierul Ponta, cat si presedintele Iohannis. Intr-un interviu pentru HotNews, seful Dacia a avertizat ca autostrada este foarte necesara, in caz contrar putand fi luate masuri radicale, precum mutarea productiei in Maroc.

Centrul orasului Mioveni la ora 13.30Foto: Mioveni blogspot

Neputinta Romaniei in constructia de autostrazi devine o problema grava pentru toti marii exportatori si constituie un mare dezavantaj pentru tara.

UPDATE: Nicolae Pavelescu, liderul sindicatului de la Dacia, sindicat care a organizat mitingul, a atentionat de la balconul Casei de Cultura ca muncitorii vor merge in Bucuresti daca Guvernul va continua sa minta in privinta autostrazii.

Prim-ministrul Victor Ponta, dar si presedintele Klaus Iohannis au fost apostrofati. Printre altele, s-a strigat Jos Ponta!, Jos Iohannis! si Jos Guvernul! Iohannis, uita-te si la constructorii de automobile! Ai nevoie de ei!, a spus Pavelescu. Premierul Ponta a fost facut mincinos, iar PSD, avertizat ca la alegerile viitoare nu va mai "pupa" voturi in Mioveni, scrie publicatia epitesti.ro.

"Sa devenim incrancenati pentru drepturile noastre", spun sindicalistii de la tribuna, amintind ca Dacia este printre foarte putinele uzine romanesti care inca merg bine. Desi nu se pune problema mutarii productiei in Maroc, sindicalistii se tem ca si din cauza infrastructurii jalnice, Dacia ar putea decide sa faca disponibilizari.

Centrul orasului Mioveni la ora 13.15Click aici pentru a vedea pe webcam centrul orasului Mioveni.

Lider sindicat Dacia: Este ultimul miting pasnic pentru autostrada, va trebui sa ne radicalizam

Viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache, a declarat ca acesta este ultimul demers pasnic pentru constructia Autostrazii Sibiu-Pitesti si ca la urmatoarele miscari sindicale muncitorii vor trebui sa-si radicalizeze protestele pentru ca Guvernul sa inteleaga prioritatea acestui proiect de infrastructura.

"Am fost mintiti in ultimii ani ca se va face aceasta autostrada subventionata de Uniunea Europeana. In schimb, Guvernul insista pentru constructia acelei autostrazi Comarnic-Brasov subventionata din bani guvernamentali. Se pare ca Guvernul nu intelege ca prioritatea Romaniei este pastrarea locurilor de munca si ca exista riscul ca dupa 2020 cea mai mare companie auto din Romania sa plece efectiv de aici. Deja se anunta disponibilizari in acest an de la Dacia, costurile de transport, din cauza infrastructurii, se ridica la minim 30 de euro pe fiecare autoturism transportat din cauza lipsei acestei autostrazi Constanta-Bucuresti-Pitesti-Sibiu-Frankfurt", a spus liderul de sindicat.

Centrul orasului, la ora 13.50

UPDATE 2: Liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a acuzat joi Guvernul, la mitingul organizat de Sindicatul Autoturisme Dacia la Mioveni, de interese ascunse in cazul proiectului de autostrada Brasov-Comarnic prin anumite modificari la legislatie in detrimentul bugetului Romaniei, scrie Agerpres.

'Exista in momentul de fata o Lege a parteneriatului public-privat. Aceasta lege spune ca o autoritate daca doreste sa faca o investitie si nu are bani realizeaza un parteneriat cu o firma care vine cu bani lichizi pentru a realiza acea investitie. Dupa finalizarea investitiei, investitorul are doua variante: in cazul unei autostrazi realizate din bani privati un investitor poate pune taxe pe o perioada de ani pana la amortizarea investitiei. Dar mai exista o varianta si aici mi se pare dubios pentru ca este vorba de un amendament facut la aceasta lege, sustinut de Dan Sova si de o anumita avocata, in cadrul Comisiei de industrii, prin care se spune ca un investitor poate pune pe masa Guvernului devizul lucrarilor si spune ca vrea sa plece, dar Guvernul este obligat sa plateasca toata investitia pe care acesta a realizat-o. Asta ar fi cum, in cazul Comarnic-Brasov, investitorul dupa terminarea lucrarii ar decide sa plece, iar Guvernul va trebui din bugetul de stat sa plateasca toate investitia firmei private. De aceea, este obligatoriu sa se faca investigatii de urgenta atat in cazul acelui amendament, dar si in cazul firmei care a contestat licitatia pentru studiul de fezabilitate in cazul autostrazii Sibiu-Pitesti', a precizat Costin.(...) 'Ni se spune ca in 2020 am putea avea autostrada Sibiu-Pitesti sau dupa 2020. Industria auto insa nu sta pe loc. Exista o concurenta acerba la nivel mondial, la nivel de costuri de productie, iar o companie urmareste, evident, sa minimalizeze costurile. Investitorul de la Mioveni are nevoie urgenta de aceasta autostrada ca sa nu aiba in perspectiva relocarea fabricii din Romania', a mai spus Costin.

Mitingul organizat de Sindicatul Automobile Dacia a inceput la ora 13.00, pe platoul Casei de Cultura din Mioveni. Angajatii protesteaza in special din cauza indeciziei guvernantilor care au promis inca de acum cativa ani ca vor construi autostrada Sibiu-Pitesti, insa nimic nu s-a intamplat, proiectul fiind apoi incadrat la neprioritare, ca mai tarziu sa fie din nou considerat important.

Chiar si asa, nu e nicio garantie ca autostrada poate fi gata in cinci ani. In cel mai bun caz, sectiuni ale autostrazii pot fi gata in a doua parte din 2018 si toata autostrada ar putea fi gata in 2020, insa precedentele ne arata ca aceste termene sunt extrem de greu de respectat.

Chiar daca multinationalele au ca scop principal obtinerea profitului, starea jalnica a infrastructurii din Romania ajunge sa dauneze clar competitivitatii tarii. De la celebra uzina Mercedes acordata in 2008 Ungariei si pana in prezent, Romania a mai pierdut si alte investitii din cauza drumurilor lente care fac ca transportul productiei catre Vest, dar si catre portul Constanta sa fie anevoioasa, cu viteze medii de sub 30 km/h.

Centrul orasului, la ora 14.15

Si fostul sef al Ford Romania, promovat acum in cadrul Ford Europa, a tras recent un semnal de alarma si spune ca reprezentantii Ford Europa chiar nu inteleg cum de Romania nu e in stare sa construiasca autostrazi.

Si in martie 2014 a fost miting la Mioveni. Oamenii erau nemultumiti de amanarea executarii proiectului de autostrada Pitesti - Sibiu si cereau ca programul Rabla sa continue. Ei au acuzat guvernul ca nu a luat masuri eficiente pentru ajutarea industriei auto grav afectata de criza. La protest au participat si angajati ai companiilor producatoare de componente auto, dar si sindicalisti veniti de la Craiova, Constanta si Bucuresti.