Pe site-ul Ministerului de Interne a fost publicat un proiect de modificare a Codului Rutier care va permite testarea pe drumurile publice, în anumite condiții de siguranță, a unor mașini care se pot conduce singure. S-a vorbit mult despre mașini autonome în ultimul deceniu și s-au făcut multe progrese tehnice, dar este departe momentul în care va fi plin de astfel de mașini pe străzi.

Intr-o masina autonomaFoto: Volvo

În expunerea de motive anexată proiectului de lege se vorbește despre progresul accelerat pe plan internațional în acest domeniu și despre nevoia de a completa legislația existentă, pentru a permite testarea vehiculelor automatizate în condiții de siguranță, pe drumurile publice.

Se menționează faptul că alte state au modificat legislația, astfel încât vehiculele cu sistem de conducere automatizată să fie testate pe drumurile publice. S-a purtat corespondență cu legiuitori din Germania, Franța, Spania și Grecia și una dintre concluzii este că eliberarea autorizației este supusă condiției ca sistemul să poată fi dezactivat sau neutralizat de conducătorul auto și să NU se desfășoare activități experimentale pe benzile rezervate mijloacelor de transport în comun.

Foarte important este și faptul că titularul autorizației este responsabil pecuniar în ceea ce privește plata amenzilor, dar este responsabil și penal.

În propunerea din România, sistemul de conducere automatizată este definit ca fiind „funcția unui autovehicul prin care se realizează în timp real mișcările laterale și longitudinale ale acestuia, monitorizarea drumului, răspunsul la evenimentele din traficul rutier, precum și planificarea și semnalizarea manevrelor”.

Se mai spune și că traseele pe care se pot testa autovehiculele prevăzute cu sistem de conducere automatizată, precum și intervalul orar se stabilesc de către poliția rutieră, la solicitarea persoanei juridice titulare a autorizației.

Trebuie să existe o persoană care să supravegheze în mașină testarea și să aibă capacitatea de a prelua controlul, în caz de nevoie.

Un punct important este că se interzice testarea pe drumul public a funcției de frână de urgență a autovehiculului prevăzut cu sistem de conducere automatizată

În cazul producerii unor evenimente rutiere, precum și în situația constatării nerespectării unor reguli de circulație, la solicitarea poliției rutiere, persoana care deține autorizația de testare este obligată să comunice autorităților datele înregistrate de dispozitivul tehnic instalat la bordul autovehiculului.

Iată proiectul de lege

pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Art. I - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se completează, după cum urmează:

1. La articolul 6, după punctul 131, se introduce nou punct, pct.132, cu următorul cuprins:

„132. domeniu de operare – condițiile mediului înconjurător, ale momentului zilei, ale traficului, ale infrastructurii existente, geografice și meteorologice, precum și alte condiții în care un sistem de conducere automatizată este conceput pentru a funcționa;”

2. La articolul 6, după punctul 291, se introduce nou punct, pct.292, cu următorul cuprins:

„292. sistem de conducere automatizată - funcția unui autovehicul prin care se realizează în timp real mișcările laterale și longitudinale ale acestuia, monitorizarea drumului, răspunsul la evenimentele din traficul rutier, precum și planificarea și semnalizarea manevrelor;”

3. După articolul 13, se introduce un nou articol, art.131, cu următorul cuprins:

„Art.131 - (1) În cazul testării autovehiculelor prevăzute cu sistem de conducere automatizată, autorizația și numerele de probă se eliberează în baza prezentării unei dovezi cu privire la îndeplinirea cerințelor tehnice de funcționare a sistemelor de conducere automatizate stabilite prin ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii, eliberată de Registrul Auto Român.

(2) Traseele pe care se pot testa autovehiculele prevăzute cu sistem de conducere automatizată, precum și intervalul orar se stabilesc de către poliția rutieră, la solicitarea persoanei juridice titulare a autorizației prevăzute la alin.(1).

(3) Se interzice testarea pe drumul public a funcției de frână de urgență a autovehiculului prevăzut cu sistem de conducere automatizată.

(4) Persoana juridică prevăzută la alin.(2) se angajează în scris cu privire la respectarea traseelor și a intervalului orar stabilite, buna funcționare a testării, precum și cu privire la capacitatea persoanei desemnate pentru supravegherea conducerii autovehiculului de a prelua controlul acestuia conform domeniului de operare.”

4. La articolul 23, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin.(11) - (14), cu următorul cuprins:

„(11) În timpul testării pe drumul public al unui autovehicul prevăzut cu sistem de conducere automatizată se consideră îndeplinită condiția ca un autovehicul să fie condus de o persoană dacă sunt îndeplinite prevederile art.131 alin.(1) și (2).

(12) Persoanei desemnate pentru supravegherea conducerii autovehiculului prevăzut cu sistem de conducere automatizată îi sunt aplicabile prevederile alin.(1).

(13) Pe parcursul activităţii de testare a autovehiculului prevăzut cu sistem de conducere automatizată pe drumul public, persoana juridică titulară a autorizației prevăzute la art.131 alin. (1) răspunde pentru încălcarea regulilor de circulaţie, cu excepția cazului în care controlul autovehiculului este preluat de către persoana prevăzută la alin.(12) conform domeniului de operare.

(14) În cazul producerii unor evenimente rutiere, precum și în situația constatării nerespectării unor reguli de circulație, la solicitarea poliției rutiere, persoana juridică prevăzută la alin.(13) este obligată să comunice acesteia datele înregistrate de dispozitivul tehnic instalat la bordul autovehiculului prevăzut cu sistem de conducere automatizată, pe timpul testării acestuia pe drumul public, cu privire la condițiile operaționale ale sistemului, starea operațională a sistemului, precum și starea conducătorului.”

5. La articolul 105, după punctul 30, se introduc două noi puncte, pct.31 și 32, cu

următorul cuprins:

„31. nerespectarea angajamentului prevăzut la art.131 alin.(4);

32. necomunicarea datelor prevăzute la art.23 alin.(14).”

Art. II - În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se emite:

a) ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii prevăzut la art.131 alin.(1);

b) ordinul ministrului afacerilor interne pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările și completările ulterioare.

Art. III. – Dispozițiile art.I pct.5 intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei legi.