Ministrul chinez al Comertului a declarat luni ca o delegatie a Beijingului va vizita anul viitor Europa, in cautarea unor active interesante in aceasta regiune afectata masiv de criza datoriilor suverane, relateaza AFP.

China s-a aratat pana in prezent reticenta sa achizitioneze obligatiuni suverane, dar ar putea fi mult mai interesata de cumpararea de societati comerciale. "Anul viitor, vom trimite o delegatie in tarile europene pentru promovarea comertului si a investitiilor", a declarat Chen Deming, in cadrul unei intalniri cu societati chineze care investesc in strainatate.

"Anumite tari europene se confrunta cu o criza a datoriilor. Ele spera sa-si converteasca activele in bani lichizi si si-ar dori sa-si vada intreprinderile cumparate de capital strain. Vom urmari indeaproape" (aceasta evolutie), a spus acesta.

Declaratiile ministrului chinez al Comertului vin dupa ce presedintele fondului suveran chinez China Investment Corp (CIC), Lou Jiwei, a afirmat, intr-un editorial publicat in acest week-end de Financial Times, ca tara sa doreste sa investeasca in sectorul european al infrastructurii, in special in Marea Britanie.

In prezent, investitiile efectuate de intreprinderile chinezesti sunt concentrate in special in sectorul materiilor prime. In ciuda unor rezerve internationale evaluate la 3.200 de miliarde de dolari, analistii considera ca Beijingul nu poate investi mai mult de 100 de miliarde de dolari pe an.