Grampet Service si Transbordare Vagoane-Marfa, firme membre ale grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, aveau la data de 30 iunie 2013 obligatii restante la bugetul de stat in valoare de 463082 lei, iar impotriva lor s-a inceput procedura de executare silita, arata datele de pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Fiscul a anuntat luni ca Grup Feroviar Roman (GFR), firma care a castigat licitatia pentru CFR Marfa, si care este de asemenea membra a grupului Grampet, nu figureaza cu sechestre instituite, conturi blocate si nici pe lista datornicilor.

Informatii ANAFFoto: Captura ANAF

Cele doua firme apar in lista contribuabililor mici si mijlocii cu obligatii restante la bugetul de stat, disponibila pe site-ul ANAF. Grampet Service apare cu obligatii restante in valoare de 404978 lei, iar Transbordare Vagoane-Marfa cu obligatii restante catre buget in valoare de 58104 lei.

Conform datelor grupului Grampet, Grampet Service, membra a Grupului Grampet are o traditie de 10 ani pe piata de reparatie a materialului rulant. Principalele activitati sunt repararea si inspectia vagoanelor de marfa, revizia tehnica a trenurilor precum si intretinerea si repararea caii ferate.

Datele de la Ministerul de Finante indica faptul ca in 2012, Grampet Service a avut o cifra de afaceri de 25.825.946 lei si un profit net de 743.977 lei. Compania avea un numar mediu de 428 de salariati.

Cea de-a doua firma, Transbordare Vagoane-Marfa, membra a Grupului Grampet, realizeaza activitati de transbordare a vagoanelor de marfa la frontiera Uniunii Europene cu Ucraina si Republica Moldova.

Conform datelor de la Ministerul de Finante, Transbordare Vagoane-Marfa a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 5.559.060 lei si un profit net de 128.588 lei. Compania avea un numar mediu de 108 salariati in 2012.

Amintim ca Fiscul a anuntat luni ca Societatea GRUP FEROVIAR ROMAN S.A. (GFR SA) nu figureaza in bazele de date ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) cu sechestre instituite, conturi blocate si nici nu figureaza pe lista datornicilor publicata pe site-ul institutiei. Anuntul ANAF survine dupa ce un site de stiri a scris ca averea lui Gruia Stoica, patronul companiei GFR, ar fi fost pusa sub sechestru.

Citeste si:Fiscul anunta ca Grup Feroviar Roman, firma care a castigat licitatia pentru CFR Marfa, nu figureaza cu sechestre instituite, conturi blocate si nici pe lista datornicilor