Christian Heinzmann isi continua mandatul de CEO al Tarom, noul Consiliu de Administratie urmand sa anuleze actul aditional prin care durata mandatului a fost scurtata de la 4 ani la 1 an, pana la 19 noiembrie, in urma unor presiuni din partea fostului Consiliu de Administratie al companiei condus de Dan Pascariu. Informatia a fost anuntata de catre ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, care a mai precizat ca belgianul Heiznmann va fi ajutat de catre noul CA sa implementeze planul de management pentru Tarom, noteaza Mediafax.

Christian HeinzmannFoto: AGERPRES

"Atata timp cat noul CA are mandat sa anuleze acel act aditional care a fost facut fara a respecta statutul si prevederile legale, domnul Heinzmann va ramane. Nu are niciun sens sa recrutam un alt manager in acest moment", a afirmat Manescu in cadrul unei conferinte sustinute de Mediafax.

Manescu a precizat ca in aceste conditii anunturile de recrutare publicate de fostul CA nu mai sunt valabile.

Ministrul Transporturilor a adaugat ca Heinzmann va fi ajutat sa implementeze planul de management impreuna cu noul CA. "Bineinteles ca asteptam si rezultatele", a adaugat ministrul.

Saptamana trecuta, Ministerul Transporturilor a revocat intreg Consiliul de Administratie al transportatorului national, in contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere si CEO-ul companiei.

Noul CA este alcatuit din Dante Stein - consilier al premierului, Manuel Donescu - secretar de stat in Ministerul Trasporturilor, Florin Luca - consultant strategie bancara, Bogdan Speteanu - director general BCR Leasing si Razvan Filipescu - presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism.

Tarom publicase anterior un anunt prin care anunta ca vrea sa recruteze patru manageri, pentru pozitiile de director general (CEO), financiar (CFO), de operatiuni (COO) si comercial (CCO), termenul limita pentru depunerea candidaturilor fiind 30 noiembrie.

Mandatul de CEO al belgianului Christian Edouard Heinzmann urma sa expire pe 19 noiembrie a acestui an, dupa ce a fost scurtat de la patru ani la un an pe fondul unor conflicte intre acesta si administratori.

Pe 24 iunie, belgianul Heiznamnn, managerul privat de la Tarom cu o experienta de peste 25 de ani in industria aviatica, confirma pentru HotNews.ro ca a semnat un document la presiunea presedintelui de atunci al Consiliului de Administratie, Dan Pascariu. "Am fost fortat sa iau aceasta decizie de catre Dan Pascariu, seful CA, altfel vor exista consecinte serioase - demiterea mea imediata", declara Heinzmann.

Pascariu declara atunci ca semnarea scurtarii mandatului a survenit in urma mai multor nemultumiri la adresa activitatii lui Heinzmann, iar reducerea duratei mandatului a fost o concluzie la care s-a ajuns de comun acord.

Ulterior, Dan Pascariu a declarat in presa ca, in discutia cu Heinzmann, i-a oferit doua optiuni daca nu vrea sa semneze actul aditional: "Sa-si dea demisia sau sa fie demis".

CONTEXT: