​​Cu 2 zile înainte de a începe distribuirea voucherelor sociale pentru cei peste 2,5 milioane de beneficiari, Guvernul a adoptat luni seara o Ordonanță de Urgență care stabilește noi reguli de verificare a eligibilității și a veniturilor necesare pentru a primi aceste ajutoare.

Sedinta Guvern CiucaFoto: Guvernul Romaniei

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat miercuri că Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență în contextul, în care de la 1 iunie, MIPE va începe emiterea celor peste 2,5 milioane de vouchere sociale.

Cărbunaru a spus că „prin OUG au fost reglate o serie de elemente tehnice, care să faciliteze acest proces”, fără a intra în detalii.

Actul adoptat azi va modifica practic Ordonanța de Urgență 63/2022.

Ce prevede Ordonanța: Situația actuală și ce probleme ar trebui corectate

În Nota de fundamentare a proiectului de OUG pus în consultare publică se precizează că `verificarea veniturilor beneficiarilor se realizează de către Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Pentru veniturile lunare sunt luate în considerare cele din luna anterioară celei în care se efectuează plata sprijinului sau pentru care s-a efectuat plata impozitelor şi contribuţiilor prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în luna anterioară celei în care se efectuează plata sprijinului, iar pentru cele anuale se iau în considerare cele realizate în anul 2021.

„Potrivit regulilor ce privesc impozitarea veniturilor, la nivelul Ministerului Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală, depunerea declarațiilor fiscale se realizează lunar, trimestrial sau anual, ceea ce face ca actuala reglementare să nu poată fi aplicabilă corespunzător.

De asemenea, există o serie de alte venituri ce pot fi realizate și care nu au fost incluse în reglementarea actuală, venituri care, dacă nu sunt luate in considerare ar crea discriminare între persoanele aparținând aceleiași categorii de beneficiari ai sprijinului și nu s-ar mai atinge obiectivul de sprijinire a persoanelor defavorizate.

De asemenea, actul normativ reglementează raportarea la un venit net lunar și nu este reglementat un mecanism pentru determinarea nivelului veniturilor realizate de posibilii beneficiari ai sprijinului material, în vederea verificării condițiilor de venit.

Ținând cont de faptul că acordarea sprijinului material este suportată atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene nerambursabile este necesar să fie stabilite condiții de eligibilitate clare și verificabile.”, se arată în nota de fundamentare.

Schimbări preconizate: Unele venituri sunt incluse, altele sunt excluse

În nota de fundamentare se mai spune că prin prezentul proiect de OUG se propune modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022, astfel:

  • - modificarea art. 3 alin.(1) în sensul inlocuirii expresiei ” venit net lunar” cu expresia venit lunar realizat”, pentru coroborare cu noțiunile utlizate în domeniul fiscalității și pentru o determinare corectă a veniturilor de către Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală;
  • - includerea în categoriile de venituri luate în calcul pentru determinarea nivelului veniturilor lunare realizate de către persoanele fizice potențial beneficiare ale sprijinului material a următoarelor venituri: venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală și venituri din premii și jocuri de noroc;
  • - excluderea din categoria veniturilor realizate a celor neimpozabile întrucât potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, acestea nu se declară la organele fiscale;
  • - excluderea veniturilor realizate din transferul proprietăților imobiliare având în vedere faptul că, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul acesta, suma de 450.000 lei reprezintă venit neimpozabil;
  • - stabilirea regulilor de determinare a nivelului veniturilor lunare realizate având în vedere că potrivit prevederilor Codului fiscal veniturile realizate de persoanele fizice din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, investiții și venituri din activități agricole, silvicultură şi piscicultură sunt declarate anual organului fiscal, fără a fi evidențiat nivelul lunar al veniturilor, precum și faptul că pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor, angajatorii/plătitorii au obligația de a depune Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, lunar sau trimestrial;

De asemenea, se propune ca Agenția Națională de Administrare Fiscală să determine nivelul venitului lunar realizat de persoanele fizice posibili beneficiari ai sprijinului material, pentru veniturile impozabile sau scutite din următoarele categorii de venituri: activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din salarii şi asimilate salariilor, cedarea folosinței bunurilor, investiții, venituri din activități agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din premii și jocuri de noroc și venituri din alte surse.

Aceste informații se transmit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în vederea efectuării verificării, prin Casa Națională de Pensii Publice și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, a încadrării în plafonul reglementat la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022, a nivelului veniturilor realizate de potențialii beneficiari ai sprijinului material și pentru întocmirea listei beneficiarilor.”

În lipsa unei adrese, voucherele nu pot fi distribuite. Cum va fi rezolvată situația

În nota de fundamentare se mai arată că, ”din analiza conținutului listelor nominale cuprinzând categoriile de persoane beneficiare ale sprijinului material, s-a constatat că, în unele cazuri persoanele beneficiare de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei nu au o adresă de domiciliu/reședință, lucru posibil având în vedere că atât Legea nr.416/2001, cu modificările și completările ulterioare, cât și Legea nr.277/2010, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează acordarea acestor drepturi și persoanelor sau familiilor care nu au o locuință.

Astfel, în absența unei adrese, tichetele electronice nu pot fi distribuite. Pe cale de consecință, prin proiectul de act normativ, propunem completarea reglementărilor astfel încât și pentru acești beneficiari să poată fi distribuite tichetele, în acest caz, fiind asimilați cu persoanele fără adăpost pentru care, actuala reglementare prevede distribuirea tichetelor prin intermediul autorității locale.”