Legea energiei electrice si a gazelor naturalea fost publicata in Monitorul Oficial, la o saptamana de la promulgare. Legea energiei electrice si a gazelor naturale reprezinta, de fapt, transpunerea in legislatia nationala a directivelor europene 72/2009 si 73/2009 privind piata unica de energie electrica, respectiv piata gazelor naturale. Legea face, de asemenea, referire la calendarul de eliminare treptata a preturilor reglementate pentru clientii finali.

  • Pentru gazele naturale, calendarul de eliminare treptata a preturilor reglementate se aplica de la 1 decembrie 2012 pentru clientii industriali, respectiv de la 1 iulie 2013 pentru clientii casnici. In lege se prevede "furnizarea gazelor naturale la pret reglementat si in baza contractelor-cadru pana la 31 decembrie 2014 pentru clientii noncasnici, cu exceptia cazului in care la aceasta data se constata existenta unei diferente semnificative intre pretul de comercializare a productiei interne si pretul european de import care ar putea periclita stabilitatea pietei, situatie in care termenul se prelungeste pana la 31 decembrie 2015". In privinta consumatorilor casnici, este prevazuta "furnizarea gazelor naturale la pret reglementat si in baza contractelor-cadru pana la 31 decembrie 2018".
  • Pentru energia electrica, tarifele reglementate vor fi eliminate incepand cu 1 septembrie 2012 pentru clientii noncasnici, respectiv la data de 1 iulie 2013 pentru clientii casnici. Furnizarea de energie electrica in conditiile reglementate se realizeaza pana la data de 31 decembrie 2013 pentru clientii noncasnici (industriali), respectiv pana la data de 31 decembrie 2017 pentru clientii casnici, se mai arata in lege.

Legea mai prevede infiintarea unor comisii de solutionare a disputelor atat pe piata energiei electrice, cat si pe piata gazelor naturale.

  • Se infiinteaza Comisia de solutionare a disputelor, ca organism care solutioneaza disputele pe piata angro si cu amanuntul aparute intre participantii la piata de energie electrica. Comisia de solutionare a disputelor este formata din 5 membri, care sunt numiti prin decizie a presedintelui pe o perioada de 3 ani, dintre specialistii ANRE cu vechime de cel putin 8 ani in sectorul energiei electrice
  • Se infiinteaza Comisia de solutionare a disputelor, ca organism care solutioneaza disputele pe piata angro si cu amanuntul aparute intre participantii la piata de gaze naturale. Comisia este formata din 5 membri care sunt numiti prin decizie a presedintelui ANRE, pe o perioada de 3 ani, dintre salariatii ANRE avand o vechime de cel putin 5 ani in domeniul gazelor naturale.

Pentru sectorul energiei electrice se mai arata ca "tranzactiile cu energie electrica se desfasoara pe piata concurentiala, in mod transparent, public, centralizat si nediscriminatoriu".

In domeniul gazelor, producatorii vor fi obligati sa asigure, cu prioritate, consumul de pe piata reglementata. Producatorii de gaze sunt obligati sa puna cu prioritate la dispozitia furnizorilor cantitatile de gaze naturale rezultate din activitatea de productie, necesare acoperirii consumului pe piata reglementata, in conformitate cu reglementarile ANRE privind respectarea graficului de liberalizare a preturilor si de asigurare a gazelor naturale pentru clientii captivi, furnizorii avand obligatia respectarii destinatiei acestor cantitati de gaze naturale. Restul productiei proprii, mai putin cantitatea de gaze naturale aferenta consumului tehnologic, va fi pus la dispozitia pietei concurentiale.

La sfarsitul lunii trecute, ANRE a publicat calendarul privind liberalizarea preturilor la energie electrica si gaze naturale.

Calendarul de eliminare a preturilor reglementate in domeniul gazelor naturale (consumatorii noncasnici)

  • 1 decembrie 2012: grad de convergenta (35%), pret productie interna (49 lei/MWh), crestere pret final (5%)
  • 1 aprilie 2013: grad de convergenta (40%), pret productie interna (55,3 lei/MWh), crestere pret final (5%)
  • 1 iulie 2013: grad de convergenta (47%), pret productie interna (63,4 lei/MWh), crestere pret final (5%)
  • 1 octombrie 2013: grad de convergenta (51%), pret productie interna (68,3 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 ianuarie 2014: grad de convergenta (55%), pret productie interna (72 lei/MWh), crestere pret final (4%)
  • 1 aprilie 2014: grad de convergenta (71%), pret productie interna (89,4 lei/MWh), crestere pret final (5%)
  • 1 iulie 2014: grad de convergenta (91%), pret productie interna (109 lei/MWh), crestere pret final (5%)
  • 1 octombrie 2014: grad de convergenta (100%), pret productie interna (119 lei/MWh), crestere pret final (4%)

Calendarul de eliminare a preturilor reglementate in domeniul gazelor naturale (consumatorii casnici)

  • 1 iulie 2013: grad de convergenta (36%), pret productie interna (49,8 lei/MWh), crestere pret final (8%)
  • 1 octombrie 2013: grad de convergenta (37%), pret productie interna (68,3 lei/MWh), crestere pret final (2%)
  • 1 ianuarie 2014: grad de convergenta (38%), pret productie interna (50,6 lei/MWh), crestere pret final (2%)
  • 1 aprilie 2014: grad de convergenta (41%), pret productie interna (51,8 lei/MWh), crestere pret final (2%)
  • 1 iulie 2014: grad de convergenta (44%), pret productie interna (55,3 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 octombrie 2014: grad de convergenta (46%), pret productie interna (54,6 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 ianuarie 2015: grad de convergenta (47%), pret productie interna (56,1 lei/MWh), crestere pret final (2%)
  • 1 aprilie 2015: grad de convergenta (49%), pret productie interna (58,9 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 iulie 2015: grad de convergenta (52%), pret productie interna (62 lei/MWh), crestere pret final (4%)
  • 1 octombrie 2015: grad de convergenta (54%), pret productie interna (64,1 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 ianuarie 2016: grad de convergenta (56%), pret productie interna (67,1 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 aprilie 2016: grad de convergenta (60%), pret productie interna (71,7 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 iulie 2016: grad de convergenta (64%), pret productie interna (76,5 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 octombrie 2016: grad de convergenta (66%), pret productie interna (78,5 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 ianuarie 2017: grad de convergenta (69%), pret productie interna (82 lei/MWh), crestere pret final (2%)
  • 1 aprilie 2017: grad de convergenta (73%), pret productie interna (86,9 lei/MWh), crestere pret final (2%)
  • 1 iulie 2017: grad de convergenta (78%), pret productie interna (93 lei/MWh), crestere pret final (5%)
  • 1 octombrie 2017: grad de convergenta (81%), pret productie interna (96,5 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 ianuarie 2018: grad de convergenta (83%), pret productie interna (99,2 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 aprilie 2018: grad de convergenta (89%), pret productie interna (106,3 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 iulie 2018: grad de convergenta (97%), pret productie interna (115,1 lei/MWh), crestere pret final (3%)
  • 1 octombrie 2018: grad de convergenta (100%), pret productie interna (119 lei/MWh), crestere pret final (3%)

Calendarul pentru eliminarea treptata a tarifelor reglementate in domeniul energiei electrice (consumatorii noncasnici)

  • 01 septembrie 2012: 15%
  • 01 ianuarie 2013: 30%
  • 01 aprilie 2013: 45%
  • 01 iulie 2013: 65%
  • 01 septembrie 2013: 85%
  • 01 ianuarie 2014: 100%

Calendarul pentru eliminarea treptata a tarifelor reglementate in domeniul energiei electrice (consumatorii casnici)

  • 01 iulie 2013: 10%
  • 01 ianuarie 2014: 20%
  • 01 iulie 2014: 30%
  • 01 ianuarie 2015: 40%
  • 01 iulie 2015: 50%
  • 01 ianuarie 2016: 60%
  • 01 iulie 2016: 70%
  • 01 ianuarie 2017: 80%
  • 01 iulie 2017: 90%
  • 31 decembrie 2017: 100%