Sterling Resources a vandut catre consortiul format din ExxonMobil Exploration and Production Romania si OMV Petrom o parte a Blocului Midia din Marea Neagra, potrivit unui comunicat al companiei remis pietei bursiere si citat de stockhouse.com. Sterling Resources si-a vandut participatia de 65% din compania care detine licenta pentru exploatarea zacamintelor de hidrocarburi din blocul Midia, iar Petro Ventures Europe BV a vandut, la randul sau, participatia de 20%. Asa cum arata harta atasata, blocul Midia se invecineaza cu blocul Neptun, unde acelasi consortiu ExxonMobil - OMV Petrom a anuntat descoperiri importante de gaze naturale.

Harta acordurilor petroliere de explorareFoto: Agentia Nationala pentru resurse Minerale

Portiunea vinduta reprezinta 11% din suprafata toala a concesiunilor Sterling Resources in Marea Neagra, adica blocurile Midia si Pelican.

Sterling va primi 29,25 milioane de dolari la semnarea tranzactiei, alti 29,25 milioane de dolari in cazul descoperirii unor rezerve de hidrocarburi, precum si alti 19,5 milioane de dolari la momentul inceperii productiei.

Tranzactia trebuie aprobata de Guvernul Romaniei, se mai arata in comunicat.

UPDATE: Reactia OMV Petrom:

Solicitati de HotNews.ro sa confirme tranzactia si pretul tranzactiei, reprezentantii Petrom au facut public urmatorul raspuns:

"Confirmam faptul ca ExxonMobil Exploration and Production Romania si OMV Petrom au semnat un contract de transfer pentru achizitia drepturilor de explorare si productie aferente unei portiuni din blocul Midia XV in zona romaneasca a Marii Negre. Nu comentam asupra termenilor contractuali pana la finalizarea vanzarii".

-----------------

Context:

Perimetrele din Marea Neagra au inceput sa suscite un interes tot mai mare dupa ce primele explorari realizate de ExonMobil/OMV Petrom au relevat prezenta unor zacaminte importante de gaze naturale. CEO-ul OMV, Gerhard Roiss, a declarat in vara ca rezervele sint "gigantice".

Reamintim ca modul in care Guvernul Romaniei (condus la acea vreme de Calin Popescu Tariceanu) a acordat Sterling Resources licenta de exploatare a resurselor din blocurile Midia si Pelican a stirnit un scandal public. Vezi aici istoricul cazului Sterling.

La acel moment au existat suspiciuni privind presupusa implicare a omului de afacer Dinu Patriciu in aceasta afacere, implicare niciodata recunoscuta de partile implicate (vezi aici mai multe detalii).