Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, ca a primit raspuns negativ din partea Comisiei Europene la solicitarea sa de amanare a scumpirii gazelor de la 1 iulie, el precizand ca motivatia a tinut de respectarea principiului european al liberalizarii preturilor la gaze.

"Motivarea europenilor este foarte clara, ca trebuia sa facem aceasta liberalizare inca de cand am intrat in UE, din 2007. Este un principiu european", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a aratat ca liberalizarea a fost aprobata de fostul premier Emil Boc si a devenit obligatia Romaniei, care trebuie respectata.

"Din pacate nu s-a facut in 2007-2008, nu s-a facut nici dupa aceea. Domnul Boc a aprobat - sigur, acuma minte pe la televizor ca nu a aprobat, dar are semnaturile puse acolo - si noi nu putem sa facem altceva decat sa... pentru ca e vorba de obligatiile Romaniei aici, chiar daca le-a semnat Boc. Avem niste obligatii de care trebuie sa ne tinem", a spus Ponta.

Guvernul vrea sa amane, cu sase luni, calendarul de liberalizare a preturilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualului calendar.

Departamentul pentru Energie a transmis, pe 10 mai, Comisarului pentru Energie, Gunther Oettinger, o scrisoare in care a fost exprimata intentia Guvernului roman de a amana, cu sase luni, calendarul de liberalizare a preturilor, informeaza Departamentul pentru energie. Acesta intentie vine ca urmare a discutiilor cu reprezentantii consumatorilor industriali care si-au exprimat au cerut amanarea liberalizarii. Raspunsul comisarului a fost primit pe 31 mai, mesajul acestuia fiind: Trebuie respectat calendarul.

"Comisarul a subliniat faptul ca impactul pretului energiei asupra competitivitatii industriei europene reprezinta o problema de interes pentru Comisie. Comisarul a aratat ca pretul gazelor de pe piata locala trebuie privit in perspectiva, raportat la preturile de pe piata UE, mentionand ca in anul 2011, pretul reglementat pentru consumatorii industriali din Romania era cel mai mic din Uniune. Raspunsul oficialului european include recomandarea de a respecta calendarul de liberalizare, atragand atentia asupra faptului ca, potrivit legislatiei in vigoare, ANRE este institutia abilitata sa ia decizii privind pretul gazului din productie locala si a calendarului de liberalizare a preturilor", precizeaza Departamentul pentru Energie.

Potrivit acestuia, functionarea pietei de electricitate si gaze naturale este reglementata de catre Directivele europene. Conform acestora, pentru o corecta informare, ANRE este institutia abilitata sa ia decizii privind pretul gazului, autoritatea fiind responsabila si de implementarea calendarului de liberalizare a preturilor.

HotNews a aratat inca de pe 14 mai ca reprezentantii CE recomanda continuarea liberalizarii. Comisia Europeana a fost informata cu privire la faptul ca "anumiti clienti industriali solicita amanarea liberalizarii preturilor la gaze la consumatorii industriali cu un an", insa "indeamna autoritatile sa continue liberalizarea treptata a preturilor la energie", a declarat pentru HotNews Marlene Holzner, purtator de cuvant al Comisarului pentru Energie. Altfel spus, Comisia solicita respectarea calendarului. "Comisia solicita, de asemenea, protejarea consumatorilor vulnerabili in mod corespunzator", a mai spus Marlene Holzner.

Consumatorii de gaze din Romania, in special InterAgro, solicita cu insistenta autoritatilor sa amane cu un an calendarul de liberalizare a preturilor la gaze.