Autoritatea de Management pentru Programul Operational "Dezvoltarea Resurselor Umane" a anuntat prelungirea termenului limita pentru depunerea unor proiecte vizand fonduri europene, insa nu a dorit sa raspunda intrebarilor HotNews.ro legate de ora publicarii anuntului si motivul prelungirii.

UPDATE Dupa numeroase demersuri, HotNews.ro a obtinut de la Ministerul Finantelor Publice confirmarea faptului ca anuntul a fost publicat "cu foarte putin timp inainte de deadline". Initial, informatiile obtinute din mediul privat conduceau la concluziaca anuntul a sosit dupa expirarea deadline-ului anuntat initial, fapt care, potrivit reprezentantilor Comisiei Europene, incalca o serie de principii precizate in regulamentele UE si ar putea atrage "corectii financiare".

Principiile enuntate sunt valabile, insa, si in cazul publicarii anuntului "cu foarte putin timp inainte".

Luni, 31 august, ora 16:00 a expirat termenul limita pentru depunerea unor proiecte strategice (cu valori de pana la 5 milioane euro), in cadrul Programului Operational "Dezvoltarea Resurselor Umane".

In aceeasi zi, pe website-ul Programului a aparut un anunt de prelungire a termenului limita cu inca o saptamana, pana la data de 7 septembrie.

Solicitantii de finantare si consultantii care au contactat redactia HotNews.ro si au postat comentarii pe blogul eurofonduri.wordpress.com acuza faptul ca anuntul a fost publicat in ziua deadline-ului, si nu a fost anuntat inainte. Ba chiar mai mult, sursele citate sustin ca anuntul a aparut dupa ora 16:00.

Altii sustin ca, de fapt, a fost cu putin timp inainte de ora 16.00. Orice incercare a HotNews.ro de a afla ora postarii a esuat, dat fiind ca site-ul fseromania nu a afisat ora postarii anuntului, un 'detaliu' esential (!) in momentul deciderii prelungirii termenului. Intrebata clar pe subiect, Autoritatea a evitat sa dea un raspuns, dupa cum a evitat sa raspunda cu privire la motivul prelungirii cererii.

Pana la urma, nu ora este importanta, ci, asa cum subliniaza si reprezentantul Comisiei Europene responsabil pe Romania, conteaza principiul. Ca procedura generala, o noua runda de cerere de proiecte ar fi putut fi deschisa la scurt timp dupa evaluarea si incheierea acesteia, de aici intrebarea: de ce aceasta prelungire?

Anastassios Bougas, Head of Unit pentru Romania in cadrul Directoratului General pentru Politici Regionale, Comisia Europeana, a raspuns la intrebarea adresata de HotNews.ro: "Este permis prin regulamentele europene ca termenul limita al unei cereri de proiecte sa fie prelungit dupa expirarea acestuia?"

Acesta spune ca, "in cazul unei cereri de proiecte, extinderea deadline-ului tine mai mult de o serie de principii: transparenta, non-discriminare, tratament egal - decat de aplicarea a unor reguli stricte". Insa, adauga Bougas, "astfel de practici (precum cea mentionata in intrebarea adresata, n.r.) ar putea duce la corectii financiare dat fiind ca principiile mentionate sunt incluse in regulamente".

UPDATE

Stefan Ciobanu - directorul Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), a declarat ca "Autoritatea de Management este cea care decide, in functie de situatia concreta, in ce masura se justifica sau nu prelungirea termenului de depunere a proiectului".

Pe de alta parte, autoritatea din cadrul Ministerului de Finante este preocupata de clarificarea problemei, asa cum a declarat Stefan Ciobanu pentru HotNews.ro - "ACIS (MFP) va solicita Ministerului Muncii o justificare a prelungirii termenului de depunere a proiectelor pentru respectiva cerere de proiecte si o explicatie privind anuntarea extensiei cu foarte putin timp inainte de expirarea termenului.”

Radu Kubinschi, manager departament EU Grants&Incentives la Deloitte a evidentiat ambele fete ale monedei, in aceasta problema:

"Nu exista nicio prevedere clara in regulamente legate de prelungirea unui terme limita. Motivatia pentru care s-ar putea extinde un termen limita este ca nu se primesc suficiente aplicatii. Decizia de prelungire, in mod normal, trebuie luata inainte deadline. Pe de alta parte, insa, este greu sa-ti dai seama cu cateva zile inainte daca numarul de proiecte este corespunzator. Iar daca Autoritatea respectiva nu a primit numarul minim de aplicatii pe care le-a planificat, trebuie sa dea explicatii la Comisia Europeana", a explicat Kubinschi.

Potrivit acestuia, lipsa de aplicatii are in spate o proasta planificare sau conditii prea grele, astfel incat grupul tinta de solicitanti nu le-a putut indeplini. "Institutia trebuie sa justifice de ce au alocat o suma atat de mare pentru atat de putini doritori.", a subliniat Kubinschi.

"Altfel, prelungirea in sine nu mi se pare condamnabila, fiind este o sansa in plus pentru cei care nu au terminat proiectele la timp. Insa, pentru ca solicitantii sa fie tratati in mod egal, ar trebui sa li se permita si celor care au aplicat la termen sa-si imbuatateasca aplicatiile.", a mai spus coordonatorul departamentului de profil de la Deloitte.

Nu toti consultantii sunt de aceeasi parere. Irina Zugravu, Managing Partner al firmei de consultanta Vapro Romania, a declarat pentru HotNews.ro:"Consideram ca modul in care AMPOSDRU a amanat termenul de depunere de proiecte nu respecta principiile de transparenta si de tratament egal.

AMPOSDRU ar fi trebuit sa evalueze situatia proiectelor depuse cu cava timp inainte de data limita, mai ales ca dispune de un sistem online –Action Web-care ii permite sa cunoasca in orice moment numarul de proiecte depuse si valoarea lor. De asemenea, daca intre luna mai 2009 (cand s-a deschis apelul de proiecte) si 31 august 2009 (data limita anuntata), deci timp de aproape 4 luni, nu s-au inregistrat destule aplicatii, este greu de crezut ca intr-o saptamana numarul aplicatiilor va fi atat de mare incat sa se acopere suma pusa in joc", declara aceasta.

Irina Zugravu mai considera ca "este foarte important ca beneficiarii sa fie informati din timp asupra oricarei schimbari legate de depunerea proiectelor, inclusiv amanarea datei limite de depunere. Situatii de genul celei de fata (amanarea termenului de depunere in ziua in care acesta expira) dau nastere la numeroase semne de intrebare in randul beneficiarilor, justificate dupa parerea noastra".

Inainte de publicarea articolului, HotNews.ro a solicitat informatii Autoritatii de Management POS DRU legate de publicarea acestui anunt, formuland urmatoarele intrebari concrete:

"Va solicitam o informatie legata de anuntul publicat pe website:

http://www.fseromania.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=42&Itemid=54/#st37

"31.08.2009 - ATENŢIE! AMPOSDRU prelungeşte termenele de transmitere electronică a cererilor de finanţare pentru cererile de propuneri de proiecte strategice 85-98"

Intrebari:

- la ce ora a fost publicat acest anunt, in data de 31.08.2009?

- de ce s-a decis prelungirea termenului limita? Ce buget a fost alocat pentru cererile de proiecte mentionate? cate proiecte au fost depuse pana la termenul limita de 31.08.2009, ora 16:00 si ce valoare insumeaza acestea?

- Cum vor intra proiectele in evaluare - cele primite pana la data de 31 august in prima etapa, si cele primite ulterior in alta etapa? va rugam precizati aceste detalii."

Autoritatea de Management a transmis un raspuns care nu contine aproape niciuna din informatiile solicitate. Iata, integral, raspunsul institutiei:

"Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată AMPOSDRU, prin care ne cereţi detalii despre proiectele depuse în cadrul liniilor de finanţare POSDRU lansate în data de 9 mai 2009, vă comunicăm următoarele:

Pentru îndeplinirea responsabilităţilor ce-i revin în baza prevederilor regulamentelor comunitare privind implementarea instrumentelor structurale, legate de măsurile de informare şi publicitate pentru public, AMPOSDRU are obligaţia de a asigura furnizarea unor informaţii certe şi cu caracter definitiv privind accesul la finanţare al potenţialilor beneficiari. În acest sens, pe site-ul www.fseromania.ro sunt publicate toate informaţiile necesare potenţialilor beneficiari (“Ghid pentru completarea unei cereri de finanţare”, Ghidul solicitantului – Condiţii generale”, “Anexe la ghidul solicitantului pentru cereri de proiecte strategice”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.85”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.86”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.87”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.88”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.89”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.90”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.91”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.92”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.93”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.94”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.95”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.96”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.97”, “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr.98”).

După cum se specifică şi pe site-ul www.fseromania.ro, pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari, AMPOSDRU a publicat Corrigenda la Ghidurile Solicitantului pentru cererile de propuneri de proiecte strategice 85-98, prin care se prelungesc termenele limită de transmitere electronică a cererilor de finanţare până pe data de 7 septembrie 2009, ora 16:00.

În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru cererile de propuneri de proiecte, suma aferentă fiecărei cereri de propuneri de proiecte este publicată în cadrul fiecărui document “Condiţii specifice cerere de propuneri de proiecte nr…” la capitolul 1.3 “Alocare financiară orientativă”.

Referitor la evaluarea cererilor de propuneri de proiecte, pentru toate cererile de propuneri de proiecte depuse, evaluarea va începe imediat după expirarea termenului limită pentru depunerea electronică a acestora şi estimăm că va dura aproximativ 30 de zile.

Grila de evaluare, cuprinzând criteriile de selecţie şi punctajul aferent fiecărui criteriu, este disponibilă oricărei persoane interesate, fiind publicată în documentul “Anexe la Ghidul solicitantului pentru cereri de proiecte strategice”.

Numărul propunerilor de proiecte de finanţare depuse şi valoarea totală a acestora vor fi date publicităţii după expirarea termenului limită de transmitere electronică a cererilor de propuneri de proiecte strategice numerele 85-98."