Fondul European de Investitii si Ministerul Economiei relanseaza instrumentul de garantare finantat din fonduri europene, in valoare de 63 milioane de euro, dupa ce la prima licitatie bancile nu s-au aratat deloc interesate sa participe la acest program. Fondurile sunt destinate acordarii de credite firmelor mici si mijlocii, cu garantie de 80% din valoarea creditului iar "comisionul de garantare plătibil de catre băncile cu care se va încheia un contract operaţional (de garantare) va fi egal cu zero".

Suma de 63 de milioane de euro destinata acestui instrument de garantare face parte din initiativa JEREMIE, impreuna cu alta facilitate pentru IMM-uri demarata de curand si care se refera la instrumente cu capital de risc. In total, este vorba despre fonduri europene de 100 milioane de euro,incluse oficial la categoria platiin cadrul fondurilor structurale - Programul Operational Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE). Cu toate acestea, desi ne aflam la jumatatea anului 2010, instrumentele nu sunt inca functionale. Licitatiile pentru intermediarii financiari care sa "distribuie" cu efect multiplicator acesti bani catre IMM-uri nu sunt finalizate.

Vineri, 13 august Fondul European de Investitii a anuntat relansarea instrumentului de garantare in valoare de 63 milioane de euro, dupa ce la prima licitatie, desfasurata la inceputul anului, bancile nu s-au aratat deloc interesate sa participe la acest program. Mai exact, Camelia Dragoi, reprezentanta Fondului European de Investitii a precizat ca la apel s-au prezentat doar doua banci, insa una nu era eligibila, iar cealalta s-a retras ulterior.

Catalina Melita, directorul POS CCE a explicat pentru EurActiv.ro/HotNews.ro ca procentul de garantare a creditelor va fi de pana la 80% si ca Fondul European de Investitii si-a asumat un risc de credite neperformante de 25%, mult mai ridicat decat cele practicate in sistemul bancar. "Efectul de multiplicare al acesteor garantii este de 4-5 ori suma alocata, adica vor putea fi acordate credite de aproape 300 milioane euro", a mai explicat Melita. (vezi detalii despre instrumentul de garantare in documentul atasat).

Pe de alta parte, inca un instrument din cadrul aceleiasi initiative europene JEREMIE se mai afla in derulare. Este vorba despre facilitatea de capital de risc, cu obiectivul - "infiintarea unuia sau mai multor fonduri noi de capital de risc, in limita bugetului total de 35 milioane EUR alocat de Fondul de Participare JEREMIE. Fondul de Participare JEREMIE nu poate detine peste 70% dintr-un fond de capital de risc nou creat", se arata in documentul de lansare a licitatiei catre intermediarii financiari. (mai multe informatii despre fondurile cu capital de risc- in documentul atasat)

Aceasta licitatie a avut ca termen limita de depunere a ofertelor data de 14 iunie. Catalina Melita a declarat pentru EurActiv.ro/HotNews.ro ca au fost primite 16 oferte din care, probabil vor fi selectate una sau doua pentru a participa la program. "In semptembrie cred ca vom avea rezultatul final", a mai spus Melita