Premierul Victor Ponta a anuntat vineri ca incasarile la bugetul de stat sunt mai mici cu 3,8 miliarde lei fata de estimari, ceea ce impune o rectificare negativa, si i-a cerut ministrului de Finante Daniel Chitoiu sa prezinte "scenariile realiste" pentru anul 2014.

Victor PontaFoto: Agerpres

"Avem o rectificare bugetara negativa, incasarile prevazute sunt mai mici cu circa 3,8 mld lei", ceea ce inseamna "resurse mai putine pana la finele anului", a spus Ponta, la inceputul sedintei de guvern.

In acest context, seful guvernului i-a cerut ministrului de Finante sa prezinte pentru 2014, "pe baza estimarilor mai realiste ale ANAF-ului", "scenariile realiste pentru ce putem sa scadem si ce putem sa oferim mai mult" in cursul anului viitor.

"Nu avem toti banii pe care ni-i doream", a recunoscut Victor Ponta.

El a negat din nou informatiile aparute in presa privind o eventuala majorare a cotei unice, in contextul scaderii veniturilor la buget: "Povestea cu cota unica e o poveste de presa", care "isi da cu parerea despre ceva ce nu exista", a concluzionat Ponta.

Primul ministru s-a marginit sa comenteze scandalul mitei de 1,4 milioane de euro de la Hidroelectrica salutand salutand "activitatea de combatere a coruptiei in orice zona apare".

Vorbind despre actiunile recente ale Parchetelor - vama Albita, politia din Pantelimon, Hidroelectrica - Victor Ponta a sugerat ca astfel de cazuri reprezinta o mostenire a trecutului: "Metehnele vechi se scot cu greu".