Banca centrala americana (Fed) a majorat, pentru prima oara in aproape un deceniu, dobanzile de interventie, decizie anticipata de pietele financiare, se arata intr-un comunicat de presa al Comitetului de politica monetara (FOMC), citat de AFP.

Sediul Federal ReserveFoto: federalreserve.gov

Intervalul de evolutie a dobanzilor de interventie, mentinut intre 0 si 0,25% de la sfarsitul anului 2008 pentru a sustine relansarea economica dupa criza financiara, a fost majorat cu un sfert de punct (0,25%), evoluand intre 0,25% si 0,50%.

FOMC a promis ca majorarea dobanzilor se va face treptat.

Odata cu aceasta decizie istorica, Fed schimba pagina politicii moetare du dobanda zero, adoptata pe fondul crizei financiare.

Membrii FOMC considera ca dobanzile se vor situa la 1,4% la sfarsitul lui 2016, potrivit unei proiectii pe termen mediu, neschimbata in raport cu septembrie.

In comunicatul de presa, Comitetul estimeaza ca piata de munca s-a "imbunatatit considerabil" anul acesta si s-a declarat increzator in cresterea inflatiei catre obiectivul de 2%.

De asemenea, FOMC a majorat si dobanda platita pentru rezervele excedentare pe care bancile le depun la Fed pana la 0,50%.

"Comitetul a decis ca in acest an a avut loc o imbunatatire considerabila a conditiilor de pe piata muncii si de asemenea este increzator ca inflatia va crese pe termen mediu pana la tinta de 2%", a informat Comitetul de politica monetara al Rezervei Federale intr-un comunicat de presa, in care precizeaza ca decizia de a majora costul creditului a fost adoptata in unanimitate.

De asemenea, Fed a precizat ca majorarea de astazi este doar inceputul unui ciclu treptat de inasprire a politicii monetare, adaugand ca va pune accentul pe monitorizarea inflatiei, care ramane mult sub tinta. 'In opinia comitetului, conditiile economice vor evolua intr-o maniera care va permite doar o majorare graduala a ratei dobanzii fondurilor federale (principalul instrument de politica monetara al Fed n.r.)', se mai arata in comunicatul Bancii centrale a SUA.

Chiar daca este vorba de o majorare modesta (0,25%), aceasta va creste costurile cu imprumuturile pentru toata lumea de la guverne straine la companii si pana la cumparatorii de case si automobile, in timp ce ii va recompensa mai mult pe cei care iti tin economiile la banca. Pietele financiare se asteptau la aceasta majorare, avand in vedere recentele date statistice care arata ca economia americana continua sa creeze noi locuri de munca intr-un ritm sustinut.

Separat, Fed a dat publicitatii noile sale prognoze privind cresterea economica, inflatie si rata somajului in urmatorii doi ani care sunt in mare parte neschimbate cu cele din luna septembrie, rata somajului fiind asteptata sa scada pana la 4,7% anul viitor, iar economia sa avanseze cu 2,4%.

  • Presedintele Fed: Cresterea dobazii marcheaza finalul unei perioade exceptionale

Cresterea dobanzii de interventie marcheaza finalul unei politici monetare exceptionale si consacra "progresele considerabile" facute de economia SUA, a declarat miercuri presedintele Fed, Janet Yellen.

"Aceasta decizie marcheaza finalul unei perioade exceptionale de 7 ani timp in care dobanzile au fost mentinute aproape de zero pentru a sustine relansarea", a declarat Yellen intr-o conferinta de presa.

"Acest lucru consacra de asemnea progresele considerabile care au fost facute pentru a redresa rata de ocupare a fortei de munca (...) si pentru a atenua dificultatile economice pentru milioane de americani", a adaugat reprezentanta Fed.

  • Wall Street inchide pe verde dupa decizia Fed

Bursa de pe Wall Street a inchis miercuri in crestere neta dupa anuntul Federal Reserve privind cresterea dobanzii de interventie: Dow Jones a crescut cu 1,28% iar Nasdaq a castigat 1,52%.

PUBLICITATE

Potrivit rezultatelor finale, indicele vedeta Dow Jones Industrial Average a castigat 224,18 puncte, ajungand la 17.749,09 puncte, iar Nasdaq, dominat de tehnologie, a avansat cu 75,77 puncte, ajungand la 5.071,13 puncte