Președintele Recep Tayyip Erdogan a cerut vineri turcilor să-și vândă dolarii și euro pe care îi dețin pentru a susține lira turcească, afirmând că este vorba de o „luptă națională” împotriva "războiului economic" declarat Turciei, scrie AFP.

Recep Tayyip ErdoganFoto: Agerpres/AP

UPDATE 17:01 Lira turcească s-a prăbușit cu 19% după anunțul președintelui american Donald Trump privind dublarea taxelor vamale la oțel și aluminiu.

La ora 13,35 GMT, lira a coborât la 6,87.

"Dacă aveți dolari, euro sau aur la saltea, mergeți la bănci pentru a-i schimba pe lire turcești. Este o luptă națională", a spus Erdogan într-un discurs susținut la Bayburt (nord-est) și transmis în direct de televiziuni.

"Va fi răspunsul națiunii mele celor care ne-au declarat un război economic", a continuat Erdogan, vorbind despre un misterios "lobby al dobânzilor de intervenție".

Chiar în timpul discursului președintelui turc, lira turcească a căzut din nou sub pragul de 6 TRY pentru un dolar. Ea se tranzacționa la ora 10,20 GMT pentru 6,1 lire pentru un dolar, înregistrând o depreciere de aproape 10% într-o singură zi.

Vineri dimineața, lira turcească s-a devalorizat cu peste 6% față de dolar, pe fondul crizei diplomatice dintre Ankara și Washington și al îngrijorărilor legate de eventuale efecte negative pentru băncile europene prezente în Turcia.

TRY depășitse pentru scurt timp și pentru prima oară pragul de 6 lire pentru un dolar, pentru a revenit apoi ușor sub acest prag, cu o devalorizare de peste 6%, la aproape 5,9 lire pentru o bancnotă verde, la ora 07,30 GMT.

Moneda națională a Turciei s-a devalorizat cu peste o treime de la începutul anului. Joi, lira cedase peste 5% față de dolar.

Evoluția venea după comentariile președintelui turc din noaptea de joi spre vineri, care a explicat agonia lirei prin "campanii" a căror natură nu a precizat-o.

"Dacă ei au dolari, noi, noi avem poporul nostru, avem dreptatea și îl avem pe Allah !", a spus acesta, declarații puțin susceptibile să asigure piețele, care asistă de luni de zile la căderea inexorabilă a TRY.

Într-un articol publicat vineri, Financial Times a scris că Banca Centrală Europeană se teme de o eventuală expunere a unor bănci europene foarte prezent în Turcia la criza monetară pe care o traversează țara.

Lira suferă și din cauza unei grave crize diplomatice care a izbucnit între Turcia și Statele Unite, doi aliați din cadrul NATO care și-au impus sancțiuni reciproce pentru mai mulți responsabili guvernamentali.

Tensiunile au cunoscut o bruscă escaladare săptămâna trecută după încarcerarea în Turcia a unui pastor american, Andrew Brunson, acuzat de autoritățile turce de "terorism" și "spionaj".

Bursele sunt îngrijorate și de incapacitatea autorităților turce de a controla inflația galopantă care a atins aproape 16% în iulie, în cifre anualizate.

Numeroși economiști cer majorarea dobânzii de intervenție pentru a controla inflația, dar banca centrală este supusă presiunilor președintelui Erdogan, un "dușman" autoproclamat al acestui mecanism.