"Suntem preocupati aici la BNR de faptul ca tara asta nu are o viziune strategica pe termen lung. Cand discuti si cand construiesti strategii, e bine s-o faci intr-un mod in care sa colaborezi. Poate ar trebui discutate mai mult cu mediul de afaceri, cu toti cei implicati. Trebuie dezbateri, discutii, analize", a spus joi guvernatorul BNR Mugur Isarescu la conferinta "Strategica: On strategies in a challenging world" organizata in parteneriat cu SNSPA. El a vorbit in cadrul conferintei despre necesitatea unei analize care sa arate daca abordarea crizei de catre BNR a fost optima, dar si despre "oboseala" romanilor aparuta in urma tranzitiei. HotNews.ro a transmis LIVE TEXT declaratiile lui Isarescu.

Mugur Isarescu, guvernatorul BNRFoto: Agerpres
  • Despre perceptia BNR si reprosurile voalate aduse economistilor ca nu au prevazut criza

"Este foarte dificil sa conduci in timpul unei crize.Cand te afli intr-un post de conducere si se declanseaza o criza, trebuie sa fii responsabil. Chiar daca vezi criza, ce poti sa spui: Fugiti si parasiti nava?", s-a intrebat retoric Isarescu.

El a fost acuzat ca in mai multe declaratii publice ar fi negat ca urmeaza o criza sau ca ar fi glumit pe seama a ceea ce urma sa se intample in economie.

"Ideea asta ca prognozele sunt un lucru usor sau ca liderii nu vor sa ne spuna ce stiu...nu pot sa cred asa ceva. Face parte din teoria conspiratiei si nu pot sa iau in serios asemenea lucruri. A conduce intr-un moment de criza este foarte dificil", a explicat Guvernatorul

  • O analiza a modului in care BNR a abordat criza, ceruta de Isarescu

Pentru prima oara, el a admis ca ar fi utila o analiza a abordarii de catre BNR a politicii monetare in perioada crizei. "Trebuie sa facem o analiza a vedem daca abordarea noastra a crizei a fost cea mai buna. Dar nu am sa fac aceasta analiza aici si acum", a spus Guvernatorul.

Cat despre "ajustarile" economiei, acestea erau inevitabile, crede primul om adin BNR. "Ajustarea prin care a trecut Romania era inerenta! Nicio tara nu poate sa creasca a infinit cu un deficit de 14%.Chiar daca nu faceam noi ajustarea, o faceau pietele externe!", a mai spus Isarescu.

  • Dileme de Guvernator

Catre final, Isarescu a adresat si cateva intrebari participantilor la conferinta. Prima dintre ele a fost : suntem intr-o lume post criza sau criza va mai dura? Sistemul planificat, centralizat a disparut subit in istorie, in vreme ce proiectele care au inceput prin bajbaieli s-au dovedit mai viabile. Cum a fost posibil?,se intreba retoric Guvernatorul.

Oficialul bancii de emisiune considera ca un public educat ar fi un partener de dialog mai bun." Intr-un fel faci politica monetara cu un public educat si in alt fel cu un public mai putin educat. Nu avem pretentia ca publicul sa inteleaga toate subtilitatile, dar BNR nu pregeta in acest efort de educare financiara a publicului. Nu facem prozeliti in sens peiortiv dar ne cream apostoli pentru ca asa putem sa comunicam. Nicio televiziune nu face training, toti vor ca dl. Vasilescu sa fie cat mai scurt, asa incat avem nevoie de apostoli. Si ni-i cream prin intalnirile pe care le organizam cu studentii universitatilor", a exp[licat Guvernatorul. "Pun si eu doua-trei intrebari: o prima intrebare ar fi: suntem intr-o lume post criza sau criza va mai dura?. Apoi, sunt unii care spun ca aceasta criza va dura pana in 2022. De ce fix 2022 ?. Dar mai intai de toate,Cum definim criza? Puteti sa-mi spuneti un singur moment in care-din 1971 incoace- Europa nu a fost in criza?", a mai spsu Isarescu.

"CAER nu a fost in criza, dar s-a prabusit imediat! Cu toata planificarea ordonata a lui, nu mai e. Despre Europa, de la 7 tari a ajuns la 19 si acum e ditamai Uniunea. Daca suntem adeptii ciclurilor mai scurte sau mai lungi, eu nu pot sa ies din experienta mea personala si va spun asa: eu am intrat in viata publica in 1971 cand se prabusea un sistem (Bretton Woods-n.red). Cursurile fixe nu mai faceau bine, aurul nu mai trebuia sa fie etalon monetar...toti vorbeau de criza dolarului, dar uite ca lumea a inlocuit aurul cu dolarul care a devenit rege", a mai aratat Isarescu.

El a tinut sa apere si proiectele reusite ale tranzitiei romanesti. "Apare si la romani o anumita oboseala ca si cum 20 de ani am bajbait in tranzitie. Nu este adevarat. Tintele noastre starategice-chiar daca unele dificil de atins-intrarea in NATO si in UE. Extinderea UE a avut loc cu o viteza extraordinara. In 20 de ani, Europa s-a dezvoltat extraordinar si e bine sa nu uitam asta", a conchis Isarescu

Mandatul Guvernatorului expira in toamna viitoare, el inca ne-declarand public daca va mai candida pentru un nou mandat. Isarescu a intrat in Guiness Book ca fiind cel mai longeviv sef de banca centrala din lume