In prezent, pot fi microintreprinderi firmele care obtin venituri pana in plafonul de 65.000 de euro, cu anumite restrictii la obiectele de activitate. Ordonanta aprobata in Sedinta de Guvern din 27 octombrie majoreaza acest plafon la 100.000 de euro. De asemenea, se aduc modificari la cota de impozitare utilizata de o microintreprindere, aceasta fiind 1% pentru microintreprinderile care au peste 2 salariati, inclusiv; 2% pentru microintreprinderile care au un salariat si 3 % pentru microintreprinderile care nu au salariati. Bineinteles ca o reducere a cotei de impozitare este binevenita. Ce dorim sa subliniem este faptul ca NU este rentabil ca o microintreprindere sa angajeze pe cineva "doar pe hartie", pentru a putea beneficia de un impozit pe venit redus.

Cristian RapcencuFoto: Hotnews

Salariatul este acea persoana angajata cu contract individual de munca cu norma intreaga. Se accepta si situatiile in care microintreprinderile au persoane angajate cu contract individual de munca cu timp partial daca fractiunile de norma, insumate, reprezinta echivalentul unei norme intregi.

Sa luam cazul unei microintreprinderi care angajeaza "pe hartie" un angajat.

  • Acest angajat va fi remunerat cel putin cu salariul minim pe economie, avand in vedere ca trebuie angajat cu norma intreaga. De la 1 ianuarie 2016, salariul minim se estimeaza ca va fi de 1.200 lei, ceea ce inseamna ca lunar firma va plati la bugetul de stat 595 lei:

- un impozit pe venit de 124 lei (fara persoane in intretinere); si

- contributii sociale de 471 lei.

Pe o perioada de 1 an, taxele salariale sunt de 7.140 lei (595 lei x 12 luni).

Daca estimam ca microintreprinderea ar avea venituri de 200.000 lei, impozitul pe venit in situatia in care nu ar avea angajati ar fi de 6.000 lei (200.000 lei x 3%). Pentru faptul ca are un angajat, va plati un impozit pe venit de 4.000 lei (200.000 lei x 2%), adica a economisit doar 2.000 lei. Asta in conditiile in care a platit impozit pe salariu si contributii sociale de 7.140 lei.

Concluzia: firma plateste mai mult la stat cu 5.140 lei (7.140 lei - 2.000 lei), pentru ca a angajat "doar pe hartie" pe cineva in scopul de a "beneficia" de o cota redusa de impozitare pe veniturile microintreprinderii.

Inca o data precizam la final. Daca oricum firma trebuia sa angajeze o persoana pentru ca avea nevoie de serviciile acesteia, atunci bineinteles ca este rentabil un impozit pe veniturile microintreprinderii de 4.000 lei, in loc de 6.000 lei. Mai mult decat atat, daca microintreprinderea avea 2 sau mai multi angajati, impozitul ar fi fost de 2.000 lei (200.000 lei x 1%), fata de 6.000 lei. Astfel, introducerea unor cote reduse de impozitare reduse pentru microintreprinderile cu salariati reprezinta o masura buna pentru aceste firme.

N.red: Cristian Rapcencu este lector universitar la Departamentul de Contabilitate si Audit din cadrul ASE Bucuresti. De asemenea, este expert contabil autorizat CECCAR si expert contabil judiciar. De asemenea, este consultant fiscal activ, membru CCF. Cristi are titlul de doctor, absolvind Scoala Doctorala, specializarea Contabilitate. El a publicat o serie semnificativa de studii, proiecte si articole si a participat la numeroase sesiuni de comunicari stiintifice nationale si internationale axate pe domeniul Contabilitate