Aţi schimbat furnizorul de energie sau aveţi de gând să faceţi asta? Mare atenţie cu ultima factură emisă de vechiul furnizor. Dacă este cu minus, acesta este obligat să vă returneze automat banii în cinci zile. În realitate, însă, lucrurile nu se întâmplă chiar aşa.

Energie electricaFoto: Hotnews

Legislaţia spune că, după schimbarea furnizorului de energie, compania cu care aveaţi contract până acum trebuie să emită o factură de regularizare în maximum 42 de zile de la data schimbării efective a furnizorului.

Dacă această factură are un sold negativ, adică este cu minus, compania trebuie să vă returneze banii automat în termen de cinci zile lucrătoare.

Nu a fost şi cazul Danielei, un client al Enel din Bucureşti. În data de 21 aprilie 2022, ea a trecut la un alt furnizor. Pe 16 mai a primit o factură cu minus de la Enel conform căreia compania trebuia să îi returneze 193 de lei. Zece zile mai târziu, pe 26 mai, ea a sunat la call-centerul companiei pentru a întreba cum îşi va recupera banii. Operatorul i-a răspuns că trebuie să facă o solicitare în acest sens şi să ataşeze contul în care să fie viraţi banii.

Zis şi făcut, doar că a doua zi a primit următorul e-mail: “Referitor la solicitarea dumneavoastră (...) /26.05.2022 privind restituirea sumei achitate în avans, dorim să vă comunicam faptul ca, pentru a da curs cererii dvs., este necesar să reveniţi cu urmatoarele documente: 1. Cerere de restituire (conform modelului ataşat) 2. Copie act de identitate a titularului de contract, 3. Dovada de plată pentru sumele achitate”.

“Nu înţeleg de ce compania mi-a cerut din nou aceste acte, în condiţiile în care oricum le avea deja, pentru că fusesem clientul lor. Operatorul de la call-center îmi citea zilele în care am efectuat plăţile, evident că le aveau în sistemul lor, atunci de ce mi-au cerut din nou dovada acestor plăţi?”, se întreabă Daniela, care s-a conformat totuşi şi a trimis toate actele cerute de companie.

Restituire după o lună

Între timp, pe 26 mai, Enel a emis o altă factură, tot cu minus, de data aceasta 88 de lei, un fel de regularizare la regularizare. “S-au mai făcut nişte calcule” i s-a spus de la call-center. Clienta a făcut cerere de restituire şi pentru această sumă.

Pe 30 mai a primit un mail în care reprezentanţii Enel îi comunicau faptul că îşi va primi banii începând cu data de 14 iunie, deci peste 19 zile de la data emiterii facturii, deşi legea spune cinci zile. Banii i-au intrat în cont pe 15 iunie.

“Una peste alta, a durat o lună să-mi recuperez banii, în condiţiile în care eu m-am interesat, am dat telefoane, am făcut cereri, am trimis mailuri şi am păstrat dovada plăţilor. Îmi dau seama cât de dificil ar fi acest lucru pentru cineva în vârstă, care nu este atât de familiarizat cu tehnologia”, mai spune Daniela.

Ce spune Enel cu privire la procedura de restituire a banilor

Hotnews.ro a întrebat reprezentanţii Enel care este procedura de restituire a plăţilor în avans pe care o aplică ei.

“În cazul clienților care decid să schimbe furnizorul, sumele achitate în avans de către aceștia sunt restituite în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii de regularizare pe care apare suma cu minus. Pentru plata rapidă și sigură a sumelor, le recomandăm clienților să transmită companiei o cerere în care să comunice codul IBAN în care doresc efectuarea plăților”, au spus reprezentanţii companiei.

Aceasta deşi oamenii nu sunt obligaţi prin lege să transmită nimic companiei, ci au dreptul de a primi automat banii. În plus, Danielei i s-a transmis pe mail că este necesar să trimită aceste acte pentru a primi banii şi nu i s-a făcut o recomandare.

Hotnews.ro a întrebat şi celelalte trei companii mari de energie care au în portofoliu clienţi casnici, Electrica, E.ON şi CEZ, care sunt procedurile lor. Companiile au dat aceleaşi răspunsuri, potrivit cărora clienţii îşi primesc banii în termen de cinci zile de la data emiterii facturii de decont final.

Pentru aceste restituiri nu există o procedură standardizată, fiecare furnizor stabilindu-și propria procedură internă şi propriul mod de lucru care reflectă reglementările legale în vigoare, în care sunt prevăzute responsabilități, termene și etape ce trebuie parcurse, reiese din răspunsurile lor.

Schimbarea furnizorului în 24 de ore se va putea face în curând

Schimbarea furnizorului de energie fără a exista vreo barieră pentru client este de fapt principalul scop al liberalizării pieţei. Aceasta pentru a impulsiona concurenţa între companii, ceea ce duce la iefinirea produselor şi la creşterea calităţii serviciilor.

În acest moment, conform legii, dacă am găsit un preţ mai bun în altă parte sau serviciile actualului furnizor nu ne mai sunt pe plac, putem schimba compania de utilităţi în maximum 21 de zile. Acest lucru înseamnă că putem pleca înainte ca ultima factură să fie emisă.

După mutarea la altă companie, vechiul furnizor emite o factură de regularizare în maximum 42 de zile. Dacă aceasta este cu plus, are un sold pozitiv, clientul final are obligaţia să achite contravaloarea acesteia până la termenul scadent.

În situaţia în care factura conţine un sold negativ, furnizorul are obligaţia să returneze clientului final suma datorată în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii acesteia, au explicat şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Aceştia îndeamnă clienţii să transmită petiţii în secţiunea specială a site-ului lor, dacă întâlnesc nereguli.

În viitor, schimbarea furnizorilor se va putea face şi mai repede. ANRE dezvoltă o aplicaţie care să cuprindă o bază de date a consumatorilor şi a furnizorilor şi cu ajutorul căreia oamenii să poată trece de la un furnizor la altul în 24 de ore. Aplicaţia va fi gata la finalul acestui an.