In ciuda planului european de salvare a Greciei, anumiti observatori se tem ca urmeaza randul Portugaliei, Spaniei, Irlandei sau chiar Marii Britanii, si avertizeaza ca acest gen de criza este contagios, din cauza efectului de bulgare de zapada, scrie Le Figaro.

"Investitorii raman nervosi, in special din cauza temerii legate de propagarea crizei dincolo de granitele Greciei", explica, la sfarsitul saptamanii trecute, Barclays Capital. "Retrogradarea cvasi-simultana a ratingurilor Spaniei si Portugaliei de catre Standard & Poor's a subliniat dar si amplificat anxietatea pietelor, care se tem ca Grecia ar putea sa nu fie ultimul stat european care s-ar putea scufunda", se arata in analiza Barclays Capital.

Aceeasi temere a fost exprimata miercuri dimineata de ministrul finlandez al Finantelor, care a afirmat, citat de Reuters, ca exista inca riscul ca problemele financiare ale Greciei sa se raspandeasca in Spania sau Portugalia.

"Economiile noastre sunt atat de interconectate incat riscul ca problemele sa se raspandeasca de la o tara la alta este foarte mare", a precizat ministrul Jyrki Katainen, intr-un interviu acordat MTV3.

Mecanismul de contagiune este aproape imparabil. "Este vorba de un dublu efect de bulgare de zapada: sistemul bancar este de acum expus, in special din cauza fugii de capital", in conditiile in care anumite institutii financiare detin o cantitate mare de obligatiuni grecesti, spune Valerie Plagnol, analist la CM-CIC.

Criza asiatica si America Latina

"Criza se raspandeste astfel la alte tari", continua Valerie Plagnol, in conditiile in care pietele incep sa-si puna intrebari: daca Grecia nu isi poate sustine datoria, atunci pentru ce motiv Portugalia nu s-ar confrunta cu aceleasi probleme? Acest fenomen nu este nou. El a fost observat la sfarsitul deceniului '90 in timpul crizei asiatice, care a sfarsit prin a se extinde in America Latina, in momentul in care cele doua regiuni nu aveau leagaturi economice deosebite. Dar continentul sud-american era vulnerabil la criza asiatica: datoriile tarilor latine erau detinute in mare parte de investitorii internationali.

In cadrul zonei euro, criza greceasca ar putea sa se propage printr-un al treilea canal. Din cauza reducerii succesive a ratingurilor, numeroase fonduri de investitii se afla in situatia de a vinde titlurile grecesti pe care le detin, din cauza reglementarilor interne: in momentul in care un titlu este degradat sub o anumita valoare, acesta trebuie vandut. Palierul la care se decide vanzarea difera de la un fond la altul.

Obligatiuni categoria junk

Or, daca multi investitori vor dori sa vanda obligatiunile grecesti, retrogradate la categoria junk de Standard & Poor's, nimeni nu mai vrea acum sa le cumpere. "Cand nu se vor mai putea debarasa de aceste titluri, fondurile vor trece la vanzarea actiunilor europene cele mai riscante: Portugalia", explica Patrick Jacq, strateg la BNP Paribas. In acel moment, actiunile portugheze vor intra in ciclul celor grecesti.

Ciaran O'Hagan, analist responsabil cu strategia la Societe Generale, avertizeaza ca "nicio tara care se confrunta cu un deficit mare nu poate sa fie sigura ca va mentine increderea investitorilor in saptamanile si lunile urmatoare".