Cozile formate in aceste zile la sediile Administratiilor fiscale au adus la exasperare reprezentantii companiilor care nu puteau sa isi scoata in timp util certificatele cerute de noile prevederi ale unui ordin al CNAS. Miercuri, in Monitorul Oficial nr. 0085 din 02 Februarie 2011 a fost publicat Ordinul CNAS nr. 25 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Declaraţie-inventar privind contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate“. Vineri, la aproape toate sediile administratiilor financiare era o nebunie.

"Ordinul aproba formularul declaratiei inventar pentru contributia la fondul de concedii si indemnizatii, pentru sumele datorate la finele anului 2010 si neachitate pana la 31.01.2011. Se declara debitele si acesoriile incepand cu anul 2006 si pana la sfarsitul anului trecut. Declaratia va cuprinde si soldul de recuperat pentru concedii medicale platite de angajator ce trebuie sa se recupereze de la bugetul asigurarilor. Declaratia inventar se va depune pana in data de 15 Februarie 2011", se mentioneaza in document.

Contactat de Hotnews.ro, un consultant fiscal explica: "Situatia e cam asa: In Ordinul 117 e prevazut faptul ca acel coeficient de 0,85% din fondul de salarii ramane in continuare in administratrea Casei de Sanatate. Avem in continuare doua tipuri de situatii: fie cand firmele au de plata acest comision neachitat la 31 decembrie, fie cand firma are de recuperat bani de la buget. Sa zicem ca avem o boala obisnuita, care se intinde pe 3 saptamani. Primele zile se suporta de firma, iar diferenta, de la buget. Societatea urmeaza apoi sa se deconteze cu bugetul. Ei, ce-a facut Casa de Sanatate? A zis asa: noi nu avem incredere in ce spuneti voi firmele si va cerem un certifict de la administratia financiara care sa ateste ceea ce ne spuneti. Procedura e destul de complicata", a declarat pentru HotNews.ro un consultant fiscal.

Prin lege, termenul e de 5 zile de la data de la care ai un dosar complet depus. "Numai ca s-ar putea sa te intalnesti cu o situatie in care fisa ta e varza. Si de asta e nebunia. Casa de Sanatate s-a protejat, in fond zicand: ”Da, daca am bani sa va dau, vi-i dau. Dar aduceti-mi dovada de la Finante". Or, Finantele au o problema in a furniza aceste documente". a mai spus consultantul citat.

Potrivit acestuia, cei care au participat inainte la licitatii si au mai scos certificate, pot sa il scoata in 5 zile. "Dar cine isi scoate acum primul certificat, nu are nici o sansa in urmatoarele 30 de zile", au mai explicat expertii fiscali pentru HotNews.ro.

Potrivit Monitorului Oficial, ca si mod de depunere sunt posibile urmatoarele situatii:

A) se depune prin transmitere electronica;

B) in format clasic pe hartie semnata si stampilata, insa declaratia va fi insotita de certificat de atestare fiscala emis de administratia financiara. Desigur ca in OUG nr. 117/2010, ce introduce aceasta declaratie nu este prevazut acest certificat de atestare fiscala.

Astfel, unele interpretari vor spune ca daca se va depune numai electronic declaratia, nu mai trebuie mers la Administratia Financiara dupa certificatul de atestare fiscala.