Pentru că unii dintre cititorii acestei rubrici ne-au cerut să dăm și exemple pozitive de apartamente, nu doar să le criticăm pe cele proaste, astăzi, în seria „Zona de confort”, vom arăta de ce locuințele făcute în perioada comunistă ofereau un standard de confort locatarilor peste ceea ce se construiește astăzi în multe ansambluri rezidențiale noi din România.
În ciuda pandemiei, 2021 a adus și o supraîncălzire a pieței imobiliare. Cum cererea este acum mare și prețurile sunt pe măsură. Întrebarea ar fi: ce cumpărăm totuși de banii pe care-i dăm dezvoltatorilor imobiliari? HotNews.ro împreună cu arhitectul Radu Negoiță lansează "Zona de confort", o serie educativă prin care încercăm să-i ajutăm pe români să înțeleagă la ce anume să fie atenți atunci când fac o achiziție imobiliară.
Multă lume le zice blocurilor din perioada lui Dej și Ceaușescu “comuniste”. Apelativul de “blocuri comuniste” induce în eroare deoarece acreditează, indirect, ideea că ar exista o legătură cauzală directă între penuria de hrană și lipsa libertăților individuale din comunism și condițiile oferite de blocurile construite în perioada respectivă.
De fapt, lucrurile stau exact invers: blocurile din comunism ofereau un standard de confort cel puțin decent tocmai pentru a închide eventualele obiecții (mai ales cele din perioada lui Ceaușescu, după îndepărtarea politică de URSS).
Comunismul a fost un regim represiv care a restrâns libertățile indivizilor și a scăzut nivelul de trai pentru plata unor datorii externe care nu îl interesau în mod direct pe cetățean. Situația era gri pe multe planuri și orașele au avut de suferit și ele, atunci.
Planurile de sistematizare din anii `80 au avut la bază comanda politică al cărei scop era ștergerea memoriei locuitorilor – comuniștii erau conștienți că exemplele de excelență vizibile pe stradă (case boierești sau clădiri emblematice din perioada regală) erau un pericol pentru ideologia lor, așa că și-au asumat ștergerea unor părți importante din țesutul urban vechi pentru a-l înlocui cu ceva nou care să spună povestea lor. Cu blocuri.
Nu ar fi putut face rocada cu succes dacă blocurile respective nu ofereau la schimb orășenilor care își pierdeau văzând cu ochii peisajul urban al copilăriei, ceva prețios – apartamente bune.
Arhitectura rezidențială din comunism nu este invenția membrilor de partid cu funcții înalte din administrația Dej sau Ceaușescu, ci este arhitectură funcționalistă pură ai cărei primi ambasadori au fost cei 28 de arhitecți de renume mondial care au pus bazele Congreselor Internaționale de Arhitectură Modernă.
Primele blocuri funcționaliste au apărut în Occident, iar Franța este un exemplu pentru buna implementare a arhitecturii funcționaliste în orașele distruse de război.
Dacă aveți ocazia, mergeți la Le Havre – veți vedea cât de mult aduce centrul orașului cu cartierul Floreasca din București. E vorba de aceeași arhitectură funcționalistă ca și la noi, doar că ei nu au balcoanele închise.
În primul articol din serie, am adus câteva exemple de apartamente strâmtate voit de dezvoltatorii prezentului în detrimentul locatarilor. În cele ce urmează o să le pun alături de blocurile de acum 40 de ani – eu doar vă explic diferențele, concluzia o trageți dumneavoastră.
Imaginea 1
Apartamentul de 2 camere vechi:
- Dormitorul: 12,40 mp (am scos din suprafață circulația din dreptul băii, altminteri ar fi ieșit mai mult)
- Living: 18,00 mp
- Bucătărie cu loc de luat masa: 8,40 mp
- Debara: 1,95 mp
- Cămară: 1,70 mp
- Baie: 3,90 mp
- Bucătăria are fereastră pentru că are contact cu fațada.
Apartamentul de 2 camere nou:
- Dormitorul: 12,10 mp
- Living: 16,65 mp declarați; 16,40 măsurați – dacă scoatem zona ocupată de cele două scaune rămânem cu 15,40 mp
- Bucătărie cu loc de luat masa: 7,04 mp (locul de luat masa nu intră integral în perimetrul virtual al bucătărie – zona cu gresie)
- Baia: 4,80 mp – este singurul spațiu mai mare comparativ cu apartamentul vechi
- Nu există nici debara, nici cămară, iar bucătăria NU are fereastră – apartamentul nou este mai adânc decât cel vechi tocmai pentru că a fost adusă spre interior bucătăria (în spatele livingului).
Am explicat logica în episodul I al seriei: încap mai multe apartamente de vândut de-a lungul unui hol dacă sunt mai înguste decât dacă sunt cât ar trebui de lungi.
Imaginea 2
Dacă aveți răbdare să studiați imaginea de deasupra veți vedea că toate apartamentele de pe etajul curent al celor două tronsoane de bloc au conformații decente: există spațiu de circulație în jurul paturilor, iar bucătăriile au contact cu fațada – aici nimeni nu “a tras bățul scurt” atunci când a cumpărat.
Ironia maximă e că apartamentul nou din partea stângă a imaginii 1 este undeva în zona “bună” a Bucureștiului, în timp ce apartamentul cu 40 de ani mai vechi e într-un bloc de panouri prefabricate din cartierul (denumit atunci) Steaua Roșie, din Slatina, la trei km distanță de centru (a se citi “la marginea orașului”).
Imaginea 3
Următorul apartament este din ansamblul central al Craiovei. Blocul are tronsoane mici, cu doar două apartamente pe nivel: unul de trei camere și unul de patru.
Am marcat zonele funcționale pe plan pentru a evidenția eficiența funcțională: zona de noapte este marcată cu galben și include baia, ceea ce conferă ocupanților autonomie totală față de restul apartamentului.
În bucătăria marcată cu verde e desenată o masă de trei persoane, dar încape și una de patru. Pe terasă se poate ieși și din bucătărie și din living. Apartamentul are și o baie de serviciu, o cămară și o debara de haine – se pare că oamenii de acum 40 de ani aveau nevoie de depozitări.
Cămara se ventilează (are o mică fereastră la tangența cu casa scării), iar camerele copiilor au o proporție care le permite ținerea de posturi de lucru.
Știu că unele lucruri par de la sine înțelese, însă am văzut multe apartamente noi unde astfel de lucruri mărunte sunt imposibile din cauza conformației spațiilor.
Imaginea 4
Vreau să atrag atenția asupra siluetei urbane a frontului construit – arhitecții au marcat colțul cu balcoane curbe (ce trimit cu gândul la un turn de cetate) și au subliniat dinamica ansamblului cu liniile de forță orizontale, care unifică vizual fațadele mai multor blocuri alăturate, pentru a obține efectul de „tot”.
Vă puteți gândi la vreun singur ansamblu rezidențial nou care să îmbogățească imaginea orașului precum au reușit arhitecții care au proiectat blocurile din imagine?
Imaginea 5
Imaginea de mai sus reprezintă complexul Burnas, din Alexandria – aceeași meticulozitate în studiul volumelor, din intenția de a rupe monotonia “cutiilor” standard.
Imaginea 6
Pe plan am marcat cu “d” depozitările dedicate – adică dulapurile înzidite, debaralele și cămările. Ceea ce înseamnă că există și zone unde se pot poziționa dulapuri.
Veți remarca faptul că nu există nici un apartament care să nu aibă măcar o depozitare dedicată. Există și un apartament semidecomandat – cel de trei camere.
Veți observa că trecerea prin acesta către zona de noapte nu jenează activitățile din zona de zi, deoarece circulația este tangențială spațiului principal.
În niciunul dintre apartamente nu există situații în care paturile duble să nu aibă spații suficiente de circulație în jur sau bucătării prea înguste pentru a conține un loc de luat masa și spațiul de manevră aferent. În schimb, livingurile sunt mobilate puțin altfel față de cele ale noastre, de acum.
Imaginea 7
Închei cu un ansamblu de colț din orașul meu natal, Râmnicu Vâlcea – ansamblul de locuințe Mihai Bravu (lângă el stă o bisericuță de 400 de ani ctitorită de sus-numitul domnitor).
Are o volumetrie deosebită, însă nu o voi reproduce aici - imaginea din carte nu este suficient de clară, iar blocul a suferit suficiente modificari între timp încât să nu merite văzut aspectul actual (extinderi și balcoane închise care îi alterează, parțial aspectul).
Și acest ansamblu are camerele de locuit cu proporția mai degrabă apropiată de pătrat (excepția poate fi dormitorul copilului, care poate fi mai îngust decât matrimonialul). Veți constata că față în față cu canapeaua este locul de luat masa – acest detaliu are legătură cu raportarea la importanța televizorului din perioada anului 1980 (mai multe detalii la final, în “notă”).
Am ales să vă prezint blocul de față nu doar pentru calitatea spațiilor apartamentelor, ci pentru două detalii: între tronsoane există o mică curte de lumină pentru ventilarea a trei băi și pentru luminarea unui vestibul și o a doua care deservește alte două băi vecine.
Ar fi fost mai mică bătaia de cap dacă se renunța la complicația asta, însă colectivul de proiectare a hotărât că e de bun simț să faci tot posibilul să aduci aer curat la baie, când contextul o permite.
Al doilea detaliu este cel al jardinierelor de la balcoane – arhitecții le-au oferit locatarilor flori.
Concluzie
V-am prezentat câteva tipuri de apartamente selectate dintr-o carte destinată arhitecților – un fel de culegere de exemple de bună practică care reunește fructele muncii institutelor de proiectare din orașele țării.
Le-am ales pe acestea deoarece erau mai ușor de explicat, dar nu sunt singurele rezolvări reușite – aproape toate cele care apar în carte ar merita atenția noastră.
Din carte reiese că există apartamente la fel de reușite în blocurile din București și Cluj, de exemplu, cum găsim în Găești și Videle – în anii ’80 distanța față de “centru” nu venea cu neglijarea condițiilor minimale de confort pentru cetățeni.
Nu am menționat numele autorilor proiectelor deoarece ele nu apar nici în carte – cunosc doar că autorul blocului din Râmnicu Vâlcea este dl. Arh. Liviu Benea (în calitate de șef de proiect). Mi-aș fi dorit să îi pot pomeni pe toți, deoarece eu consider că fiecare dintre dânșii merită o reverență.
Autorii cărții au considerat că respectivele exemple (și celelalte ca ele) sunt decente și atât – respectau standardele, deci nu era nevoie de medalii pentru nimeni. Dacă ar fi să ne raportăm la peisajul care crește azi în jurul nostru, cred că mulți dintre arhitecții din perioada lor ar merita apreciere, cel puțin prin comparație cu cei care ștampilează astăzi locuințe înghesuite. Și care câștigă mult mai mult decât înaintașii lor.
Înainte de orice, ar mai merita amintit faptul că dreptul la confort minim este garantat prin lege. Iar de acest lucru au uitat, se pare, mulți dintre arhitecții de azi. Și, din păcate, chiar și noi, cei care cumpărăm astfel de apartamente.
Notă:
1. În evaluarea planurilor de mai sus trebuie ținut cont și de diferențele dintre cele două perioade. În 1980 (anul publicării volumului) televizorul nu se înrădăcinase în apartamentele românilor precum este cazul azi – funcțiunea camerei de zi nu se învârtea în jurul său.
Spațiul era destinat la fel de mult discuției, relaxării și cititului, așa că veți vedea că nu se pune accent la fel ca astăzi pe așezarea televizorului paralel cu canapeaua – era acceptabilă ținerea televizorului în colț deoarece conținutul media era mai puțin ofertant d.p.d.v. al diversității, comparativ cu momentul de față.
Unele camere de zi chiar au în dreptul canapelei masa (cazul blocului din Rm. Vâlcea).
2. Unele dintre apartamentele de trei camere nu aveau a doua baie – nici cele noi nu au toate; acest detaliu ținea mai puțin de contribuția arhitecților și mai mult de comitetele de planificare ale vremii.
Puteți găsi mai multe exemple de practici incorecte din zona imobiliară pe “Case Strâmbe pe Radar”. Deocamdată, această mică incursiune în lumea fascinantă a businessului cu marjă de profit de 40% se încheie aici – vă mulțumesc pentru atenție!
14
8
