In marea de case gri sau din contra, colorate ca niste sorcove, din jurul Lacului Grivita, pe strada Marin Dracea, se afla o constructie care face nota aparte. Este opera arhitectului Radu Teaca. Constructia este prezentata in cadrul serialului HotNews.ro "Topul arhitecturii contemporane romanesti", care scoate la iveala constructii moderne concepute de arhitecti romani, care ar avea loc in orice oras european.

Foto:

Functiune: locuinta

Oras: Bucuresti, str. Marin Dracea;

Arhitect: Radu Teaca;

Beneficiar: Dan Tone;

Suprafata construita: 427mp, pe un teren 1.409 mp;

An finalizare: 2008;

Cost investitie: cca. 470.000 euro;

Vedem in fiecare zi zeci de case, peste tot in jurul nostru. Ne-am nascut intr-o casa, traim intr-o casa, facem credit ca sa ne cumparam o casa. Dar, ce inseamna pana la urma o casa? Cum ar trebui sa arate? Pentru majoritatea oamenilor este o constructie cu patru pereti, un acoperis si cat mai multe camere, un loc care ne satisface nevoia de locuire.

Pentru altii casa este o opera de arta, Arhitectura cu majuscula, un spatiu care isi traieste propria viata, care respira idei si creeaza stari. In marea de case gri sau din contra, colorate ca niste sorcove, din jurul Lacului Grivita, pe strada Marin Dracea, se afla o constructie care face parte din aceasta categorie.

Constructia, atipica pentru imaginea colectiva de casa, este compusa din doua tuburi de inaltimi diferite, legate printr-un corp de sticla care adaposteste o sera.

"Ideea acestei case s-a nascut pornind de la doua elemente foarte clare: pozitia terenului pe malul lacului si dorinta clientilor de a avea o sera. Asa ca am creat doua corpuri sub forma unor tuburi din beton aparent, legate intre ele de sera transparenta, ca centru al compozitiei. Unul dintre volume are numai parter si adaposteste garajul, biroul si livingul. Celalat are parter si un etaj. La parter are bucataria, inca un living, o sala de fitness si grupurile sanitare. La etaj sunt trei dormitoare. Cele doua tuburi sunt orientate catre lac. La interior, sera este vizibila din ambele corpuri ale cladirii. Pentru a obtine o imagine unitara, am desenat aproape toate piesele de mobilier", explica Radu Teaca, arhitectul care a proiectat cladirea.

​V-ati saturat de case vopsite in culori care va strepezesc dintii sau, dimpotriva, in ternele nuante de gri? Dar de imobilele-kitsch cu leul la poarta, arcade si colonite? Incepand de astazi, HotNews.ro prezinta constructii moderne concepute de arhitecti romani, care ar avea loc in orice oras european. E drept, nu sunt multe astfel de lucrari si putina lume le stie, fiindca majoritatea sunt ascunse pe stradute laturalnice si nu apar decat la concursurile de arhitectura. Ele insa exista si merita sa fie cunoscute de toata lumea. HotNews.ro va prezinta "Topul arhitecturii contemporane romanesti de calitate".

La finalul serialului, HotNews.ro va initia un sondaj pentru ca cititorii sa aleaga cea mai frumoasa constructie.

Citeste si: FOTOGALERIE Topul arhitecturii contemporane romanesti, de calitate. Episodul 1 - ansamblu de 20 de milioane de euro pe malul marii