​Apple este in discutii foarte avansate pentru a cumpara, cu 3,2 miliarde dolari, compania Beats Electronics care vinde casti si echipamente audio de studio, dar a lansat si un serviciu de streaming online, scrie Financial Times. Ar fi cea mai mare achizitie din istoria Apple care a cumparat zeci de companii, insa rar a dat peste 200 milioane dolari pe una. Cele doua parti nu s-au inteles asupra tuturor aspectelor, iar planul ar putea sa cada, spun sursele.

Beats Electronics a fost fondata de impresarul Jimmy Iovine si de rapper-ul Dr. Dre. si este cunoscuta pentru echipamentele audio de studio si pentru castile audio colorate pe care le vinde. Recent a fost adaugat si un servicu de online streaming muzical insa.

Beats e cunoscuta in SUA pentru castile premium cu design reusit si calitate execelenta a sunetului. Apple ar putea folosi experinta companiei pentru dispozitivele "la purtator" (wearables).

Sursele spun ca tranzactia va fi anuntata saptamana viitoare pentru ca mai sunt aspecte asupra carora cele doua parti nu s-au pus de acord. Totusi, suma de 3,2 miliarde este considerata foarte mare, compania Beats Electronics valorand, conform ultimelor estimari, undeva pe la un miliard de dolari.

Financial Times noteaza ca achizitia poate fi vazuta ca o dovada a faptului ca Apple admite ca are nevoie de ajutor din afara pentru a avea si pe viitor impact asupra industriei muzicale pe care Steve Jobs a revolutionat-o acum un deceniu prin lansarea iPod si iTunes.

Mai mult, daca Apple va anunta oficial ca preia Beats Electronics pentru 3,2 miliarde dolari ar fi cea mai mare achizitie din istoria companiei si o schimbare clara a filosofiei. Daca Google sau Facebook au dat si peste 10 miliarde dolari pentru o singura companie, Apple a fost mult mai rezervata si rar a platit peste 200 milioane dolari, desi a facut cateva zeci de achizitii in istoria sa.

Comunicari interne ale Apple facute publice in procesul cu Samsung au scos la iveala nemultumirile executivilor despre evolutia brand-ului si se vorbeste de renuntarea la colaborarea cu agentia de publicitate, mai ales dupa o comparatie cu rezultatele excelente obtinute de campaniile foarte eficiente ale Samsung.