Kaufland testeaza la magazinul de pe Barbu Vacarescu, din Bucuresti, o tehnologie prin care clientii isi pot scana produsele cu ajutorul telefonului mobil. Plata se face tot la casier, cu cardul sau cash, insa compania germana spune ca cei care vor folosi aplicatia castiga mult timp fiindca nu mai trebuie sa isi puna produsele pe banda. Kaufland ar vrea ca aplicatia sa ajunga in multe dintre magazinele din tara, insa intai vrea sa vada care este reactia clientilor. In unele magazine din strainatate exista case in care oamenii nu doar ca isi scaneaza produsele, ci platesc simguri cu cardul. Tehnologia lansata acum nu merge atat de departe, dar reprezinta un pas interesant.

SupermarketFoto: Hotnews

Introdusa pentru prima data in Romania, tehnologia permite efectuarea mai rapida a cumparaturilor si poate fi accesata prin intermediul aplicatiei mobile Kaufland, Scan&Pay, compatibila cu toate tipurile de smartphone0uri si care poate fi descarcata gratuit de pe platformele iOS sau Android.

Clientii care isi instaleaza aplicatia pot scana direct codul de bare al produsului, eliminand astfel timpul de asezare a produselor pe banda, la casa si inapoi in cos. Achitarea produselor scanate se face ulterior la o casa rapida speciala din magazin. Printre avantajele aplicatiei mobile se numara si posibilitatea de a vedea istoricul cumparaturilor anterioare si scanarea produsului o singura data cu posibilitatea de multiplicare a cantitatii alese.

Aplicatia poate fi utilizata doar cu conexiunea de WiFi a magazinului.

Casierul nu verifica daca au fost scanate toate produsele cumparate, insa exista un proces de rescanare care porneste aleatoriu. In unele cazuri aplicatia ii cere clientului sa rescaneze toate produsele din cos si daca nu au fost abateri, coeficientul de incredere al clientului creste, iar rescanarile vor fi tot mai rare la client. Daca la rescanare apar abateri, nota clientului scade si este foarte posibil ca la urmatoarea utilizare sa i se ceara rescanare.

Daca reactia clientilor va fi pozitiva este posibil ca aplicatia sa fie disponibila la mai multe magazine din Bucuresti si din tara

La Kaufland clientii cumpara in medie intre 15 si 20 articole intr-un cos.