Retelele de socializare au aparut ca o modalitate de a pastra legatura cu prietenii si de a impartasi cu ei momente frumoase. Rezultatele celui mai recent studiu Kaspersky Lab arata, insa, ca social media le lasa oamenilor un gust amar. Goana dupa aprecieri joaca un rol central in acest sentiment, 42% spunand ca sunt invidiosi cand prietenii lor primesc mai multe aprecieri decat ei. In plus, cercetarea arata ca utilizatorii resimt invidie atunci cand vad vietile aparent mai fericite ale prietenilor lor, pe retelele de socializare.

FacebookFoto: pixabay.com

In cadrul unui sondaj la care au participat 16.750 de persoane din toata lumea, Kaspersky Lab a scos la iveala frustrarea oamenilor referitoare la social media. Utilizatorii raman, din diverse motive, de multe ori cu emotii negative, dupa ce petrec timp pe retelele de socializare.

Utilizatorii intra pe aceste retele din motive pozitive si pentru a se distra. Cei mai multi (65%) le folosesc pentru a pastra legatura cu prieteni si colegi si pentru a vedea postari amuzante (60%). De asemenea, oamenii petrec destul de mult timp aici pentru a-si crea profilul digital si a-l umple cu tot felul de momente frumoase, postand lucruri care ii fac sa zambeasca (61%) si spunandu-le celor din lista de prieteni ce bine se distreaza in vacante (43%).

Daca nu este deloc surprinzator ca 72% dintre utilizatori sunt deranjati de publicitatea care a devenit agresiva si le intrerupe comunicarile online, exista, totusi, motive suplimentare de frustrare. In ciuda dorintei de a avea sentimente pozitive in urma interactiunilor pe retelele de socializare, atunci cand vad postarile fericite ale prietenilor - despre vacante, hobby-uri si petreceri, utilizatorii raman deseori cu sentimentul amar ca altii se bucura de viata mai mult decat ei.

De exemplu, 59% dintre respondenti s-au simtit nefericiti cand au vazut fotografiile prietenilor de la o petrecere la care nu au fost invitati, iar 45% au marturisit ca pozele din vacanta ale prietenilor au avut o influenta negativa asupra lor. Mai mult, 37% dintre participanti au spus ca, uitandu-se la postarile lor anterioare, facute in momente fericite, au senzatia ca trecutul era mai bun decat viata lor din prezent.

O cercetare anterioara a aratat, de asemenea, frustrarea oamenilor legata de social media, 78% dintre cei intervievati spunand ca au luat in calcul posibilitatea de a renunta la conturile de pe retelele de socializare. Singurul lucru care ii face pe oameni sa ramana este frica de a nu-si pierde amintirile digitale, cum sunt fotografiile, precum si contactul cu prietenii. Pastrarea legaturii cu prietenii poate fi, intr-adevar, o problema dificil de rezolvat, dar Kaspersky Lab lucreaza pentru a gasi o solutie care sa ii ajute pe utilizatori sa isi pastreze amintirile digitale.

“Legatura noastra cu retelele de socializare a ajuns intr-un cerc vicios. Vrem sa mergem pe platformele preferate pentru a le spune persoanelor din lista de contacte despre lucrurile pozitive din viata noastra – ceea ce ne facem sa ne simtim bine”, spune Evgeny Chereshnev, Head of Social Media la Kaspersky Lab. “Dar realitatea este ca toata lumea face acelasi lucru, asa ca, atunci cand intram in contul nostru suntem bombardati de imagini cu prietenii nostri care se distreaza. Si ni se pare ca acestia se bucura de viata mai mult decat noi. E simplu sa vezi de ce este acesta un motiv de deprimare si de ce atat de multi se gandesc sa renunte la conturile de pe retelele de socializare. Problema este ca utilizatorii se simt prinsi in capcana, pentru ca au atat de multe amintiri frumoase pastrate aici si nu vor sa piarda accesul la ele.”