Samsung Electronics a anunțat începerea producției de serie pentru procesoare pe tehnologia de 3 nanometri, reușind să facă asta înaintea marelui rival taiwanez TSMC. Samsung spune că aceste noi cip-uri sunt mai eficiente și mai puternice decât generațiile precedente.

Oficiali Samsung la o fabrica de procesoareFoto: Samsung

Față de cip-urile de 5 nm, Samsung spune că cele pe noua tehnologie de 3 nm reduc consumul de energie cu 45%, îmbunătățesc performanța cu 23% și spațiul ocupat de componente scade cu 16%.

Samsung va folosi aceste cip-uri la produsele proprii, dar le va fabrica și pentru clienți chinezi, profitând de cererea tot mai mare, spun analiști citați de Reuters.

Samsung face acest anunț important înaintea marelui său competitor TSMC din Taiwan, compania care deține 54% din piața mondială a procesoarelor produse la comandă. Apple și Qualcomm sunt printre cei mari clienți ai TSMC.

Samsung are 16% din piață și a anunțat un plan de investiții de 132 miliarde dolari pentru a-și crește substanțial cota.

Compania taiwaneză TSMC vrea ca în 2025 să atingă un punct și mai special: producția de serie a unor cip-uri și mai performante, pe tehnologia de 2 nm.

Un cip este realizat din mici tranzistori din silicon, care sunt atât de mici, încât pot fi milioane sau chiar miliarde de tranzistori pe un procesor. Cu cât este mai mic un tranzistor, cu atât poţi pune mai mulţi pe un chipset și îi poți crește puterea de calcul.