Romania ocupa in primul trimestru locul intai pe plan european si patru in lume in functie de media vitezelor conexiunilor la internet, fiind devansata doar de Coreea de Sud, Hong Kong si Japonia, arata cea mai noua editie a raportului State of the Internet, intocmit de compania Akamai. Viteza medie a conexiunilor internet pe plan mondial este de 1,7 Mbps, in Romania este 6,3 Mbps, iar in SUA este de 4,7 Mbps. In plus, Constanta, Iasi si Timisoara se afla in topul primelor 100 de orase la nivel mondial cu cele mai mari viteze medii ale conexiunilor la internet.

Topul tarilor dupa viteza medie a conexiunilor la "net"Foto: Akamai

Coreea de Sud avea cea mai mare viteza medie a conexiunilor la internet, 12 Mbps, scadere de 1% in ultimul an. Hong Kong si Japonia au viteze de 9 Mbps, respectiv 7,9 Mbps, iar Romania 6,3 Mbps, crestere de 6,5% fata de primul trimestru din 2009. Letonia, Suedia si Olanda ocupa locurile urmatoare in top 10, cu viteze medii intre de peste 6 Mbps, iar clasamentul e incheiat de Cehia, Danemarca si Elvetia.

Per total, in Romania 48% dintre conexiunile broadband aveau viteze de peste 5 Mbps, iar 1,6% au viteze foarte mari de peste 25 Mbps. In Coreea de Sud 65% dintre conexiuni au peste 5 Mbps si 11% peste 25 Mbps.

Raportul ofera si un top al primelor 100 de orase din lume cu cele mai mari viteze medii de conexiune de internet, in care apar si trei orase din Romania. Astfel, Constanta ocupa locul 61 in lume, cu o viteza medie a conexiunilor de 7,6 Mbps, Timisoara este pe locul 84, cu 6,6 Mbps, iar Iasiul este pe locul urmator. Primele sapte pozitii sunt ocupate de orase din Coreea de Sud, cu viteze medie de peste 12 Mbps, iar 61 de orase din top 100 sunt japoneze.

Akamai detine peste 60.000 de servere in 70 de tari si transporta o cantitate uriasa de trafic web. Compania are acces la informatii detaliate despre gradul de penetrare al internetului pe plan mondial, iar in primul trimestru al anului peste 487 de milioane de IP-uri unice erau conectate la reteaua companiei.