Controversata lege impotriva descarcarilor ilegale pe internet a intrat in vigoare de luni, in Franta, anunta AFP. Cunoscuta sub numele de "Hadopi", legea, care prevede amenzi si chiar taierea conexiunii la internet timp de un an, este considerata un exemplu pentru alte tari si cea mai buna cale de a proteja veniturile artistilor. Cei care critica legea vad, insa, in amenintarea cu taierea conexiunii la internet timp de un an o incalcare a drepturilor omului.

Sustinuta puternic de Nicolas Sarkozy, legea a trecut de Parlament in septembrie anul trecut, insa a fost modificata masiv de Curtea Constitutionala din Franta, care a declarat-o partial neconstitutionala.

Industria muzicala din Franta pierde anual 700 de milioane de euro din cauza pirateriei, iar numarul filmelor descarcate ilegal zilnic este de ordinul sutelor de mii.

Legea prevede ca cei care descarca de pe internet muzica, filme si alte lucruri protejate de copyright vor fi supusi sistemului "celor trei lovituri". Aceasta presupune un mail de atentionare, apoi o scrisoare, iar daca respectiva persoana continua sa descarce materiale ilegale i se poate intrerupe conexiunea de internet pana la un an.

O agentie de stat numita Hadopi va functiona ca interfata intre furnizorii de continut si cei de internet si ii va repera pe cei care descarca materiale piratate.

Legea e una dintre cele mai dure din Europa in domeniul pirateriei online si este sustinuta de industria muzicala din Franta. Totusi, opozitia socialista si grupurile care protejeaza consumatorii sunt impotriva aplicarii ei, pe motiv ca va fi dificil de pus in practica.

In plus, opozantii se tem ca cei acuzati ca descarca materiale piratate nu vor avea suficiente moduri de a se apara si sustin ca inovatiile tehnologice vor da multora sansa de a nu fi detectati.

Comisarul European pentru Telecom considera, insa, ca legea franceza e conforma cu dreptul comunitar.