Robert Turcescu va fi editorialist la saptamanalul Academia Catavencu, primul sau editorial urmand sa apara in editia de saptamana viitoare a publicatiei, dupa cum a declarat pentru Mediafax jurnalistul.

Robert TurcescuFoto: Agerpres

"Este un proiect la care tin mult. Sper eu, in urmatoarea perioada, Academia Catavencu sa aiba in echipa si alte surprize in privinta oamenilor. Cred ca vor fi surprize foarte placute", a spus Robert Turcescu.

Intrebat daca o sa ocupe si o alta functie la Academia Catavencu - o publicatie aflata in portofoliul companiei Medien Holding, care detine si cotidianul Romania Libera -, Robert Turcescu a precizat: "In acest moment vorbesc din postura de editorialist al Academia Catavencu".

Robert Turcescu a confirmat ca va fi editorialist la Academia Catavencu, in contextul in care pe site-ul publicatiei cititorii au fost indemnati sa ghiceasca noul editorialist al revistei.

"Un editorialist surpriza va scrie pentru Academia Catavencu. Cronicarul va spune 100% adevaruri dureroase si va turna in paginile gazetei verbe acide. Pentru ca omul are bile!", a fost indiciul dat cititorilor Academia Catavencu.

Pe de alta parte, Robert Turcescu continua colaborarea sa cu postul de televiziune B1 TV, unde realizeaza emisiunea "Sub semnul intrebarii", un talk show cu public, difuzat in direct, de luni pana joi. Emisiunea "Sub semnul intrebarii" a intrat in grila B1 TV in 29 august, fiind difuzata intial in intervalul 19.30 - 21.00. Incepand insa din 10 octombrie, emisiunea lui Robert Turcescu va avea o durata de doua ore, fiind difuzata, in direct, de la 20.00, potrivit unui comunicat remis de postul B1 TV. In timp ce emisiunea lui Robert Turcescu o sa creasca in durata, emisiunea "Ultimul cuvant" cu Ion Cristoiu, transmisa din 10 octombrie la B1 TV, de la ora 22.00, tot de luni pana joi, in direct, va dura o ora (fata de 21.00 - 23.00). Pe de alta parte, Ion Cristoiu mai realizeaza la postul B1 TV emisiunea saptamanala "La taifas cu Ion Cristoiu", difuzata in direct in fiecare duminica, intre orele 21.00 - 23.00.

Medien Holding a anuntat in iunie ca a achizitionat titlul Academia Catavencu, iar primul numar al publicatiei in noua formula si cu o echipa noua, condusa de Denis Dinulescu, a aparut in 29 iunie.

In afara de Academia Catavencu, portofoliul grupului de presa Medien Holding, controlat de familia Adamescu, include cotidianul Romania Libera, site-ul www.romanialibera.ro, Hiparion Publishers (revistele Hiparion - Caminul, Casa Mea, Domus si Planul Casei Mele, revista de B2B Unelte si echipamente, site-ul www.casamea.ro si emisiunea tv "Caminul de 5 stele"), tipografia United Print, Corporate Media Publishing, agentia de comunicare, branding si corporate media, MH Events si MH Conferences.