Pro TV a instiintat CNA ca iese din grila "must carry", adica din lista posturilor libere la retransmisie pe care operatorii de cablu trebuie sa le distribuie, potrivit Paginademedia.ro. Acest lucru inseamna ca societatile de cablu trebuie sa ceara acordul Pro TV pentru a retransmite postul si sa plateasca pentru a-l putea retransmite catre abonati.

Potrivit Paginademedia.ro, instiintarea mentioneaza aplicarea acestei masuri incepand cu data de 23 iulie. Justificarea Pro TV pentru masura de iesire din "must carry":

  • "Decizia noastra este motivata de faptul ca Pro TV se afla intr-un proces de modificare a strategiei de distributie in vederea trecerii la transmisia digital terestra si implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel national dupa un concept care ne va ajuta sa minimalizam impactul digitalizarii asupra business-ului.
  • Schimbarile de distributie nu vor afecta in niciun fel continutul".

UPDATE 1 Dupa discutiile pe aceasta tema prevazute sa aiba loc azi la CNA, o consecinta a iesirii Pro TV din grila must-carry este faptul ca acceptul pe care compania l-a eliberat cablistilor pentru retransmisie devine nul, iar Pro trebuie sa inceapa negocieri cu distribuitorii.

Pro TV are listate, pe propriul site, preturile pe care le va aplica, incepand din 1 februarie 2014, pentru intregul pachet de canale, precum si discounturile aplicate in functie de numarul de abonati ai distribuitorilor. Oferta este valabila timp de 4 ani. Preturile sunt valabile "incepand cu data intrarii in vigoare a Ofertei Generale a Pro TV, sub conditia ca regimul must-carry sa nu mai fie aplicabil Canalului Pro TV". Astfel:

  • pretul oficial este de 4,5 lei plus TVA/abonat/luna
  • discounturile oficiale variaza de la 0%, in cazul in care distribuitorul are pana la 300.000 de abonati, la 66,66% in cazul in care distribuitorul are peste 3 milioane de abonati. (N.red.: de cele mai multe ori, astfel de preturi-lista sunt punctul de pornire in negocierile dintre televiziuni si distribuitori)

UPDATE 2 "Telespectatorii nu vor fi afectati momentan pentru ca exista un numar de contracte in derulare pe care le vom negocia in momentul in care expira", a precizat pentru HotNews.ro sefa comunicarii Pro TV, Maria Apostol.

Maria Apostol, Pro TV, pentru HotNews.ro:

  • Intrebata ce garantii exista ca operatorii de cablu nu vor scoate Pro TV din grila, din momentul in care iese din lista must-carry: PRO TV SA nu poate sa ofere garantii pe un produs care nu ii apartine. Telespectatorii nu vor fi afectati momentan pentru ca exista un numar de contracte in derulare pe care le vom negocia in momentul in care expira.
  • Intrebata care e procedura in continuarea retransmisiei, dupa ce postul e scos din lista must-carry: Companiile de cablu continua sa retransmita PRO TV pe baza contractelor dintre ele si compania PRO TV SA, care raman valabile pina la expirarea lor.
  • Cand incep negocierile cu cablistii pentru retransmisia Pro TV contra cost? Negocierile incep in momentul in care expira contractele aflate in vigoare in acest moment si vor porni de la oferta de pret pe care noi am comunicat-o public pe www.protv.ro, in sectiunea “corporate”
  • A avut Pro TV discutii preliminare cu cablistii? Companiile de cablu sunt partenerii nostri de aproape 18 ani, astfel incat avem un dialog continuu cu reprezentantii lor.

Ce este principiul "must carry"

Principiul "must carry" este stipulat in Legea Audiovizualului, Art. 82, si prevede, practic, ca distribuitorii de cablu trebuie sa includa in oferta lor programele televiziunii publice si posturile private aflate sub juristidctia Romaniei, libere la retransmisie si fara conditionari tehnice sau financiare. Principiul nu este aplicat si operatorilor DTH (satelit). Ce spune articolul respectiv de lege:

  • Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin retele de comunicatii electronice, cu exceptia celor care utilizeaza exclusiv spectrul radio, are obligatia sa includa in oferta sa serviciile de programe ale Societatii Romane de Televiziune destinate publicului din Romania, precum si alte servicii de programe, libere la retransmisie si fara conditionari tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privati, aflati sub jurisdictia Romaniei, in limita a 25% din numarul total de servicii de programe distribuite prin reteaua respectiva, precum si serviciile de televiziune a caror obligativitate de retransmitere este stabilita prin acorduri internationale la care Romania este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privati este ordinea descrescatoare a indicelui anual de audienta.

Pro TV este statia cu cea mai mare audienta medie din Romania si este in fruntea listei posturilor pentru care se aplica principiul "must carry". Pentru celelalte statii operate de compania Pro TV nu era aplicat acest principiu, ele fiind distribuite si pana acum pe baza unor acorduri intre cablisti si companie. Vezi lista "must carry" aici

Paginademedia.ro o citeaza pe Maria Apostol, PR manager Pro TV, potrivit careia telespectatorii nu vor fi afectati de noua masura si vor vedea in continuare Pro TV. Ea nu a comentat, insa, la intrebarea daca s-au incheiat noi contracte cu operatorii de cablu.

Pro TV iese din "must carry" intr-o perioada in care alte companii de televiziune depun eforturi pentru a fi incluse in aceasta grila de programe pe care cablistii trebuie sa le retransmita. Este, intre altele, cazul Intact, care in ultimii ani s-a aflat in conflict deschis cu un operator, RCS&RDS, fapt pentru care a cerut includerea mai multor posturi, precum Antena 2 sau GSPTV, in grila "must carry", asa incat RCS sa fie nevoita sa le retransmita.

Disputele dintre distribuitori si televiziuni au inclus, la inceputul acestui an, si posturile Pro TV, care la inceputul anului au iesit pentru scurt timp din grila Dolce - in conditiile in care, pentru platformele DTH, principiul "must carry" nu se aplica.

In februarie, cand au fost anuntate rezultatele financiare ale Pro TV in 2012, Adrian Sarbu, CEO si presedinte al grupului ce detine aceste statii, Central European Media Enterprises, a declarat:

  • "Rezultatele noastre de anul acesta au reflectat conditiile dure de piata din 2012. Vremuri dificile necesita actiuni indraznete: cresterea preturilor de publicitate si a tarifelor de cablu. Cu pozitii solide de lider pe toate pietele noastre, fara datorii ce trebuie platite pana in noiembrie 2015 si cu sprijinul actionarilor nostri majoritari, asteptam 2013 cu increderea ca putem construi pe punctele noastre forte si sa crestem veniturile. Planificam sa restructuram modelul nostru operational, sa reducem baza de costuri si sa imbunatatim structura capitalului si lichiditatea"

La inceputul anului, CME anunta ca in 2012 a inregistrat, din operatiunile TV din Romania, venituri totale de 134 de milioane de dolari si un profit operational inainte de depreciere si amortizare (OIBDA) de 10,14 milioane de dolari. Pe de alta parte, compania a raportat la Ministerul Finantelor o cifra de afeceri de 107 milioane de euro si o pierdere neta de 25,6 milioane de euro.

CME a decis, tot de la inceputul anului si inclusiv pentru operatiunea din Romania, sa renunte la practica rebate-ului in relatia cu agentiile de publicitate. Agentii care, ulterior, vorbeau despre o "politica inflationista" practicata de Pro TV in vanzarea spatiului sau publicitar, politica pentru care "Pro-ul are de pierdut ca share pe care il atrage din piata de publicitate, iar pe o piata in descrestere va avea si un share mai mic" (Alexandra Olteanu, Initiative Romania).