CNA a decis, joi, sa nu prelungeasca licenta audiovizuala a postului Taraf TV, care expira pe 15 februarie, potrivit Mediafax. Decizia inseamna ca postul controlat de Silviu Prigoana si de fiul acestuia se va inchide, iar motivul invocat este ca Taraf difuzeaza clipuri ce incalca legislatia audiovizuala, prezentand femei in ipostaze degradante si incalcand regulile de protectie a minorilor. Unul dintre actionari, prezent joi la CNA, a anuntat, insa, ca decizia Consiliului va fi contestata.

Potrivit sursei citate, CNA a analizat solicitarea societatii Real Top Media TV SRL - unde actionari sunt Silviu Prigoana si Honorius Prigoana (cate 30%), Rares Gardus (20%), Dumitru Mihalache si Gheorghe Minea (cate 10%) - de prelungire a licentei pentru Taraf TV. Pentru prelungire, era nevoie de sase voturi favorabile, dar numai cinci membri ai CNA au votat "pentru" - Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Viorel-Vasile Buda, Cristina Trepcea si Rasvan Popescu. Impotriva au votat Laura Georgescu, Monica Gubernat, Christian Mititelu si Radu Calin Cristea.

Mai multi membri CNA au considerat ca videoclipurile de manele difuzate de Taraf TV incalca legea audiovizualului, prezentand femei in ipostaze degradante si nerespectand regulile privind protectia minorilor.

Potrivit Mediafax, Rares Gardus, actionar al Real Top Media TV, a declarat ca va contesta decizia CNA. Acest lucru poate fi facut in urmatoarele doua saptamani.

Taraf TV a fost amendata, tot joi, cu 15.000 de lei pentru clipurile difuzate ce incalca legislatia audiovizuala.