Inca patru firme au cerut Tribunalului Bucuresti declansarea procedurii de faliment pentru SC Catavencu SA si Realitatea Media SA, anunta AncheteOnline.ro. Doua dintre firmele care au deschis actiuni in instanta sunt controlate de Adrian Sarbu. Doar Catavencu SA a acumulat creante de peste 80 milioane de lei (aproximativ 20 milioane euro).

Pe 16 martie, Tribunalul Bucuresti a acceptat cererea de intrare in insolventa a SC Catavencu SA (societate care se ocupa de partea de print a trustului).

Conducerea trustului Realitatea-Catavencu a luat aceasta masura pentru a se proteja de creditori.

SC Catavencu SA are datorii de 80.859.304 lei (aproape 20 de milioane euro) catre furnizori si impozite neplatite la bugetul de stat. Suma este recunoscuta de directorul executiv, Sorin Enache, in cererea de insolventa depusa la Tribunalul Bucuresti. El promite judecatorilor ca va reorganiza activitatea societatii si va incerca sa scape de datorii, fiind dispus chiar sa vanda patrimoniul trustului.

De la inregistrarea cererii de intrare in insolventa, alte patru companii au solicitat judecatorilor sa declare falimentul SC Catavencu SA si Realitatea Media.

  • Compania de Productie Tipografica SRL din Cluj (societate controlata de Adrian Sarbu) are de recuperat de la Catavencu SA o creanta de 237.951 lei, reprezentand contravaloarea tiparirii cotidianului economic Business Standard, ce apare din ianuarie 2010 numai online, sub forma standard.ro.

Contractul intre cele doua societati a fost semnat in 2007, iar in ianuarie 2010 Catavencu a rupt unilateral intelegerea, dar nu si-a platit datoriile.

  • Compania de Productie Intertainment SA din Buftea (controlata tot de Adrian Sarbu) incearca sa obtina in instanta falimentul SC Catavencu SA, pentru o datorie de 357.096 lei, acumulata in contul tiparirii revistei 24 Fun.
  • Coface Romania Credit Management Service SRL (specializata in recuperarea creantelor) incearca sa recupereze suma de 33.161 lei. Banii reprezinta contravaloarea fotografiilor folosite in revistele Money Express, Super Bebe si Tabu, furnizate de Photoland SRL.
  • Realitatea Media SA (societate care editeaza Realitatea TV) a fost data in judecata, pe 14 aprilie, de SC Indie Studio SRL, pentru o datorie de 117.884 lei.In martie 2009, cele doua societati au semnat un contract, prin care Indie Studio urma sa produca pentru Realitatea TV emisiunea "Dupa bloguri", un late-night show ce a adus blogerii pe sticla in fiecare duminica la miezul noptii, prezentator fiind Claudiu Teohari.

Contractul prevedea 20 de episoade (2.800 de euro fiecare), plus doua editii "best of", totul pentru suma de 158.224 lei. Desi emisiunea "Dupa bloguri" a fost difuzata integral, Realitatea a achitat doar 40.000 de lei.

Aceste cereri de intrare in faliment se adauga altora mai vechi. Astfel, pe rolul Tribunalului Bucuresti exista cinci actiuni indreptate impotriva Realitatii Media depuse de SC "R" SA (editorul cotidianului Romania libera), Mediafax, Reuters, SC System Design&Integration SRL si G.C.T General Clima Therm SRL si alte doua impotriva Catavencu SA inaintate de Attica Imako Media SRL si Attica Media RMN SRL.

De asemenea, Reuters cere si falimentul Agentiei Newsin, parte a trustului Realitatea-Catavencu.

Mai multe pe AncheteOnline.ro