Veniturile grupului de firme Telekom Romania (fostele Romtelecom si Cosmote) au ajuns la 985 milioane euro in 2016, cu 0,1% mai mari decat in 2015, cand veniturile cumulate au fost de 984 milioane euro, dar profitul EBITDA a scazut cu 14,6% (un minus de 30 milioane de euro) pana la 175 milioane de euro, arata datele Deutsche Telekom, actionarul majoritar. Telekom a castigat 8.000 de utilizatori de internet broadband anul trecut, ajungand la 1,194 milioane de utilizatori, in crestere usoara cu 0,7% fata de 2015, insa a pierdut 270.000 de utilizatori de telefonie mobila si 120.000 de clienti de telefonie fixa.

Miroslav Majoros, CEO Telekom RomaniaFoto: Hotnews

Telekom Romania in 2016

Telekom Romania in 2016

Foto: Deutsche Telekom

La sfarsitul anului trecut, Telekom avea 5,72 milioane de utilizatori de comunicatii mobile (SIM-uri valabile), in scadere cu 4,5% (270.000 utilizatori) fata de sfarsitul lui 2015. In decembrie 2014, Telekom avea 6,04 milioane de clienti de telefonie mobila.

La sfarsitul anului trecut, numarul liniilor de telefonie fixa a scazut cu 5,8% fata de anul 2015 pana la 1,96 milioane linii. La sfarsitul lui 2014, Telekom avea peste 2,23 milioane de linii de telefonie fixa.

Pe segmentul de internet, Telekom avea la sfarsitul anului trecut 1,194 milioane de utilizatori, in crestere usoara cu 0,7% (8.000 de utilizatori) fata de 2015. La sfarsitul anului 2014, Telekom avea 1,199 milioane de utilizatori de internet broadband.

Veniturile Telekom Romania au ajuns la 985 milioane euro in 2016, cu 0,1% mai mari decat in 2015, cand veniturile cumulate au fost de 984 milioane euro. In 2014, veniturile au depasit 1 miliard de euro.

  • Comunicatul Telekom Romania, conform datelor publicate de grupul elen OTE:

"In anul 2016, am continuat sa ne concentram asupra obiectivelor noastre strategice: cresterea segmentului de servicii convergente MagentaONE si a serviciilor TV, oferind in acelasi timp servicii mobile atractive. Segmentul wholesale a avut o contributie pozitiva asupra rezultatelor. In ceea ce priveste acoperirea retelei de inalta performanta, clientii nostri beneficiaza de o acoperire crescuta a serviciilor 4G, care ajunge la 97,43% din populatia urbana. Pentru segmentul fix, am depasit tinta stabilita pentru 2016, de doua milioane de gospodarii, in ceea ce priveste acoperirea FTTx. In 2017, vom continua sa oferim mai multa valoare tuturor partilor interesate, clientilor si actionarilor nostri. De asemenea, ne vom concentra si pe consolidarea pozitiei pe toate segmentele de piata", a afirmat Miroslav Majoros, CEO al operatiunilor Telekom Romania.

Telekom Romania Communications (n.a fostul Romtelecom)

Rezultatele pentru intreg anul 2016 arata venituri stabile, EBITDA mai redusa, insa rezultate pozitive pentru segmentul serviciilor integrate fix-mobil, TV si wholesale. Veniturile la 12 luni au fost de 602,5 milioane de euro, mai mari cu 0,14% fata de anul 2015. La nivel de trimestru, veniturile au inregistrat o crestere de 4,89%, comparativ cu T4 2015, la 166,8 milioane de euro, si cea mai importanta evolutie fata de celelalte trimestre.

Nivelul EBITDA ajustat raportat pentru T4 2016 a fost de 28,3 milioane de euro, in scadere cu 20,5% fata de T4 2015. Pentru intreg anul 2016, EBITDA ajustat a fost de 93,5 milioane de euro, fata de 118,4 milioane de euro in 2015, in scadere cu 21%, rezultatele pozitive raportate pentru T3 2016 neputand sa compenseze valoarea raportata la 12 luni. Costurile operationale, excluzand deprecierea, amortizarea, cheltuielile legate de programele de pensionare voluntara si costurile de restructurare, precum si cele aferente RONET, au crescut cu 3,96% pentru intreg anul 2016, comparativ cu 2015, ca urmare a costurilor directe cu clientii mai ridicate, dar si a costurilor indirecte mai mari, in special in ceea ce priveste inchirierea retelei, relatiile cu clientii si stocurile.

Numarul de clienti MagentaONE a continuat sa inregistreze o rata de crestere semnificativa, de 64% la finalul lui 2016, ajungand la peste 370.000 la 31 decembrie 2016, in timp ce veniturile aferente au fost mai mari cu 63,8% pentru aceeasi perioada.

Si segmentul TV a avut o crestere anuala de 0,8% in ceea ce priveste numarul de clienti, ajungand la 1,464 milioane la finalul lui 2016, cu venituri aferente in crestere cu 4% in T4 2016 fata de T4 2015. Serviciile TV pentru segmentul HoReCa au continuat sa aiba o tendinta ascendenta si au crescut cu 9% in 2016 fata de anul anterior. Telekom Romania ofera cel mai mare numar de canale HD si continut fotbalistic exclusiv (UEFA Champions League, UEFA Europe League), in timp ce Telekom TV Web&Mobile ofera cel mai mare numar de canale over-the-top de pe piata locala (pana la 115). Televiziunea Interactiva (IPTV) furnizeaza cea mai buna experienta TV de pe piata, prin functii interactive precum Catch-up TV, inregistrari in Cloud, Video on Demand, carora li se adauga unele noi precum Pauza si continuare si Program de la inceput.

Numarul clientilor broadband (fix si mobil) a fost de 1,186 milioane la finalul lui 2016 versus 1,188 milioane in T3 2016. Veniturile din serviciile de broadband pentru T4 2016 au scazut cu 1% fata de aceeasi perioada a anului anterior.

Utilizatorii de servicii de voce (fixa si mobila) au ajuns la 2,151 milioane in ultimul trimestru din 2016, de la 2,165 milioane in T3 al anului mentionat, in principal ca urmare a substitutiei fix-mobil. In consecinta, veniturile generate din serviciile de voce fixa au scazut cu 13% in T4 2016 comparativ cu T4 2015.

Serviciile de broadband fix care ating viteze de pana la 1Gbps, respectiv Televiziunea Interactiva (IPTV) cu functii inteligente si continut TV relevant, au la baza tehnologia FTTx. Acoperirea cu fibra optica a crescut la 2,1 milioane de gospodarii, de la aproape doua milioane gospodarii in T3 2016, astfel depasind tinta companiei pentru anul 2016.

In ceea ce priveste segmentul business, Telekom Romania si-a mentinut pozitia de lider pentru serviciile Managed Virtual Private Networks, de Internet fix si infrastructura in cloud (IaaS) pentru companii, cu venituri mai mari cu 3,7% comparativ cu anul precedent. Pe parcursul anului 2016, migratia serviciilor ISDN catre tehnologia moderna IMS SIP Trunk a continuat, asigurand un nivel minim garantat premium pentru clienti. In plus, Telekom si-a extins numarul de puncte de acces (AP) instalate pentru produsul Managed WiFi dedicat segmentului B2B, care ofera routere wireless, portal inteligent si puncte de acces, concentrandu-se in egala masura asupra vanzarii catorva servicii de cloud, inclusiv a celor Smart Office, Unified Communication, Smart Bill, Smart POS. Mai mult, proiectul-pilot din Bucuresti pentru implementarea de solutii de tip Smart City, disponibile la nivelul Grupului, a consolidat prezenta Telekom Romania Communications in toate ariile de operare a solutiilor ICT.

Veniturile segmentului wholesale al Telekom Romania Communications au crescut cu 10% pentru intreg anul 2016, la 113,1 milioane de euro, fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Numarul de abonamente raportat pentru serviciile fixe si cele mobile a fost de 4,8 milioane la finalul lui 2016, mai mic cu 0.7% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Telekom Romania Mobile Communications (n.a fostul Cosmote)

Telekom Romania Mobile Communications a inregistrat venituri totale de 121,9 milioane de euro in T4 2016, in crestere cu 0,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce veniturile din servicii au scazut cu 6,9%, la 73,8 milioane de euro. In anul calendaristic 2016, Telekom a inregistrat venituri totale de 457,1 milioane de euro, in crestere cu 4,2%.

Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in T4 2016, baza totala de clienti Telekom Romania Mobile Communications a scazut cu 7,1%, la 5,3 milioane, dintre care 30,5% reprezinta clientii serviciilor pe baza de abonament (post-paid). Segmentul business post-paid a crescut cu 6,3%, fata de T4 2015, datorita ofertelor dedicate ale companiei, cat si sinergiilor create in urma procesului de rebranding, impreuna cu Telekom Romania Communications, sub brandul Telekom.

ARPU (venitul mediu pe utilizator) a inregistrat o scadere de 2,8% in T4 2016, fata de T4 2015.

Gestionarea eficienta a costurilor companiei a condus la o crestere de 1,7% a EBITDA ajustata in T4 2016, la 17,7 milioane de euro, fata de T4 2015".

Actionariatul firmelor din grupul Telekom Romania:

Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) este detinuta de grupul elen OTE (54,01% din actiuni) si de statul roman (45,99% din actiuni). Actionarul majoritar al OTE este grupul german Deutsche Telekom, care detine 40% din actiunile grupului elen.

Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote) este detinuta de Cosmote Mobile Communications (69,99999874% din actiuni), Telekom Romania Communications (30%) si actionari persoane fizice (0,00000126%).