​​Vânzarea online a unui produs fără să se spună că e de la un terț care nu e comerciant ori promovarea unor produse în mai multe țări, sub aceeași denumire dar sub standarde diferite sunt practici înșelătoare care ar putea fi amendate cu până la 2 milioane de euro, potrivit unei Ordonanțe de urgență adoptate joi de Guvern.

Magazin onlineFoto: pxfuel.com

Actul vizează și serviciile digitale pentru care consumatorii nu plătesc, dar oferă date personale, cum ar fi: stocarea în cloud, platformele de comunicare socială și conturile de email.

Executivul a adoptat joi o ordonanță de urgență în domeniul protecției consumatorilor care transpune în legislația națională o directivă UE pentru care România se afla în infringement și aproape de a ajunge în fața Curții Europene de Justiție.

Ordonanța de urgență introduce amenzi foarte mari de până la 2 milioane de euro sau chiar 4% din cifra de afaceri și extinde protecția consumatorilor și în mediul online.

Trei exemple de practici înșelătoare care vor fi pedepsite prin noul act

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a prezentat joi la finalul ședinței de Guvern căteva exemple de practici înșelătoare care ar urma să fie pedepsite după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe.

  • „În momentul în care cineva promovează un produs pe o platformă online spunând că achiziția se face de la un vânzător acreditat, dar de fapt vânzarea se face de la un terț (n.a care nu e comerciant), fără ca această informație să fie publică - asta e o practică incorectă care prin această ordonanță poate fi sancționată corespunzător.
  • De asemenea orice practică de influențare a consumatorilor în defavoarea altora fără să existe un fundament real, spunând că este cel mai bun preț de pe piață sau că este produsul cel mai căutat, această formă de marketing care nu este justificată prin evidențe este o practică de marketing incorectă și poate fi sancționată dacă afectează drepturile consumatorilor.
  • Dacă consumatorul în cunoștință de cauză decide să ia un astfel de produs bineînțeles că fără a fi sesizat ANPC această tranzacție este considerată una normală comercială.
  • De asemenea promovarea unor produse în mai multe țări, sub aceeași denumire dar sub standarde diferite, este o practică incorectă și poate fi sancționată. Deci acest dublu standard care poate fi pracxticat de vânztori este reglementat prin această OUG.”, a declarat ministrul Florin Spătaru.

În nota de fundamentare se spune că „în prezent, atunci când vizitează piețe online, consumatorii se confruntă cu o varietate de oferte din partea furnizorilor terți care își vând produsele sau serviciile pe piața online (și cu oferte ale înseși pieței online).

Consumatorii nu știu întotdeauna cum au fost clasificate ofertele pe care le primesc pe piața online și nici de la cine cumpără (de la comercianți profesioniști sau de la alți consumatori).

  • „Numeroși consumatori au impresia că achiziționează produse oferite de piața online, încheind astfel un contract cu aceasta. În realitate, aceștia cumpără de la un furnizor terț înregistrat pe piața online care nu este comerciant. În consecință, consumatorii pot crede în mod eronat că au de-a face cu comercianți profesioniști (și că beneficiază, prin urmare, de drepturile consumatorilor).
  • Această confuzie poate crea dificultăți în cazul în care apar probleme legate de o achiziție online, deoarece nu este întotdeauna ușor să se stabilească cine este responsabil.”, se arată în motivarea la OUG.

Protecția consumatorilor se va extinde și la serviciile digitale pentru care consumatorii nu plătesc, dar oferă date personale

Ordonanța vizează și extinderea protecției consumatorilor la serviciile digitale - propunerea extinde domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 34/2014 la serviciile digitale pentru care consumatorii nu plătesc, însă oferă date cu caracter personal, cum ar fi: stocarea în cloud, platformele de comunicare socială și conturile de email.

Având în vedere creșterea valorii economice a datelor cu caracter personal, serviciile respective nu pot fi considerate a fi pur și simplu „gratuite”. Prin urmare, consumatorii ar trebui să aibă același drept la informații precontractuale și dreptul de a anula contractul în decursul unei perioade de retragere de 14 zile, indiferent dacă plătesc pentru un serviciu sau oferă date cu caracter personal.