​Grupul de hackeri pro-Rusia Killnet revendică vineri încă un atac, de această dată asupra site-ului web al Partidului Social Democrat (PSD), care cel puțin la acest moment nu poate fi accesat. Amintim că hackerii Killnet au făcut inaccesibile vineri mai multe site-uri guvernamentale, inclusiv al Guvernului și Ministerului Apărării, pe motiv că Marcel Ciolacu ar fi promis Kievului „asistență maximă” în furnizarea de arme letale.

Hackeri KillnetFoto: Killnet
  • UPDATE 21:01 Site-ul PSD poate fi accesat din nou.

Ce spun hackerii Killnet despre atacul asupra site-ului PSD dar și despre Guvernul României

Atacul asupra site-ului PSD a fost revendicat vineri seara de grupul de hackeri Killnet pe contul acestora de Telegram.

În plus, au postat și o poză cu președintele Iohannis, injurii la adresa Guvernului României și un mesaj către români:

  • „Cetăţeni ai României - Rusia nu este inamicul tău! Dușmanii tăi sunt NATO și guvernul tău! Ești atras într-un război fără sfârșit, gândește-te acum de ce a venit Killnet în țara ta! Rusia poartă război împotriva nazismului! Rusia nu ucide oameni obișnuiți. Vă rog să înțelegeți acest popor frățiș înainte de a fi prea târziu!”, se arată în mesajul de pe Telegram.

Despre atacul Killnet asupra PSD a scris vineri și G4Media.ro.

Într-un comunicat al PSD citat de News.ro se precizează că ”site-ul Partidului Social Democrat a fost indisponibil vineri seara, timp de aproximativ 15 minute, în urma unui atac cibernetic venit dinspre Federaţia Rusă”.

Potrivit sursei citate, Departamentul IT al PSD a intervenit prompt şi a repus site-ul în funcţiune.

”Cu această ocazie, PSD îşi reafirmă apartenenţa la valorile europene şi occidentale şi condamnă invazia ilegală a Rusiei în Ucraina”, a mai transmis PSD.

Grupul de hackeri pro-Rusia Killnet a revendicat vineri pe contul de Telegram atacurile împotriva mai multor site-uri guvernamentale din România, printre care al Guvernului și al Ministerului Apărării.

Aceștia își motivează atacul postând o poză cu Marcel Ciolacu, căruia îi atribuie în mod fals funcția de președinte al Senatului și o declarație în care ar fi promis Kievului „asistență maximă” în furnizarea de arme letale.

Marcel Ciolacu a reacționat vineri precizând că a observat că este menționat de hackerii de la Killnet privind ajutorul cu arme pentru Ucraina. Ciolacu a spus că în acest moment nu există o decizie în acest sens și ca el a spus clar că România va face acest pas dacă va fi nevoie.