Orange a oprit vanzarea telefonului BlackBerry Bold pe piata din Marea Britanie, din cauza unor probleme de software privind conexiunea 3G a dispozitivului, informeaza Techworld. Desi a promis ca va comercializa acest telefon in Romania incepand din aceasta luna, Vodafone a precizat luni pentru HotNews.ro ca soft-ul telefonului este inca in faza de testare. Orange Romania, care vinde terminalul din luna septembrie, sustine ca are o rata scazuta de retur, dar ca va tine sub observatie atenta functionarea acestui telefon.

"In urma unor probleme de software in cazul BlackBerry Bold semnalate in randul mai multor operatori de telefonie mobila, Orange a decis sa actioneze in interesul clientilor si sa suspende livrarile terminalului in Marea Britanie. In prezent, asteptam un raspuns din partea RIM in sensul unor solutii pentru rezolvarea acestor probleme si speram ca aceasta masura de suspendare sa fie una temporara", au precizat oficialii Orange, pentru Techworld.

Reprezentantii Orange au mai mentionat ca plangerile au fost semnalate de catre un numar mic de clienti Orange, in timp ce un oficial RIM a precizat pentru Techworld ca problemele vizeaza numai piata din Marea Britanie, telefoanele fiind inca vandute de catre Orange in celelate piete din Europa.

Vodafone Romania inca testeaza soft-ul BlackBerry Bold

In Romania, BlackBerry Bold este vandut in toate magazinele Orange de pe data de 15 septembrie la preturi cuprinse intre 349 si 439 euro, in functie de planul tarifar ales. De asemenea, Vodafone a anuntat inca din septembrie ca va comercializa acest telefon incepand cu luna octombrie, insa acest fapt nu s-a intamplat. Contactati de HotNews.ro, oficialii Vodafone Romania au precizat ca soft-ul telefonului este inca testat.

"In momentul de fata, inca mai testam soft-ul pentru BlackBerry Bold, aceasta fiind a treia versiune pe care o supunem verificarilor. Speram sa lansam BlackBerry Bold cat mai curand, de indata ce testele vor arata ca sunt intrunite standardele de calitate promise clientilor nostri.

Orange promite sa supravegheze atent cum functioneaza BlackBerry Bold in Romania

Reprezentantii Orange sustin ca Blackberry Bold are o rata scazuta de retur, dar ca modul de functionare al telefonului va fi atent observat.

"Modelul Bold, lansat in luna septembrie, are pana in acest moment in Romania o rata foarte scazuta de retur in service. Pana in acest moment nu au fost semnalate disfunctionalitati majore, dar vom tinem sub observatie modul de functionare al BlackBerry Bold in reteaua Orange Romania. Pentru orice telefon din portofoliul nostru suntem in permanenta legatura cu producatorul pentru a oferi clientilor cele mai recente si mai performante versiuni de software", au declarat oficialii Orange Romania.