Cosmote a lansat luni patru abonamente de internet broadband mobil la preturi lunare intre 6,71 euro si 22 euro (fara TVA), atat pentru clientii rezidentiali cat si companii, noul serviciu fiind prezentat drept "unul dintre primele rezultate ale efortului comun al celor doua echipe, Cosmote si Telemobil. Noua solutie de internet broadband mobil pentru laptopuri ofera viteze de transfer de pana la 3,1 Mbps pentru download si 1,8 Mbps pentru upload, prin intermediul retelei broadband CDMA a Telemobil, care dispune de o acoperire de 61% la nivel populatiei.

“Acest produs, care este unul dintre primele rezultate ale efortului comun al celor doua echipe, Cosmote si Telemobil, ne permite sa extindem portofoliul de produse in beneficiul clientilor ambelor companii. In acelasi timp, acest produs inseamna inca o promisiune pe care ne-am indeplinit-o, aceea de a oferi utilizatorilor acces la solutii de broadband mobil. Vom continua sa lansam servicii noi sau imbunatatite ca rezultat al sinergiilor existente intre cele doua companii,” a declarat Stefanos Theocharopoulos, CEO Cosmote Romania.

Serviciul, denumit Connect, este disponibil in patru variante, denumite Connect Now, Connect Eco, Connect Pro si Connect Ultra, ce ofera viteze de transfer de pana la 3,1 Mbps pentru download si 1,8 Mbps pentru upload. Pentru traficul suplimentar, vitezele de transfer sunt de 128/256 Kbps, in functie de pachetul ales. Cele patru pachete includ intre 2 - 20 GB si sunt disponibile pentru abonamente lunare cu preturi intre 6.71 euro si 22 euro (fara TVA).

Solutia de broadband mobil este oferita prin intermediul unui modem Z025a, care include o aplicatie de software intuitiva ce asigura conexiunea la Internet si al unui card CDMA, care este compatibil cu orice model de laptop/PC ce opereaza cu Windows XP Professional, Windows 2000, Windows Vista, Windows 7, Macintosh versions OSx 10.4 Tiger si 10.5 Leopard. In functie de tipul de abonament contractat, cardul CDMA poate fi achizitionat cu subventie de 100%.

Serviciul poate fi achizitionat din magazinele Cosmote si Germanos si prin intermediul fortei de vanzari directe a operatorului de telefonie mobila. Grupul Cosmote a preluat anul trecut Telemobil (Zapp), valoarea tranzactiei fiind de 207 milioane euro.