Europarlamentarii Comisiei pentru comert international (INTA) si-au exprimat, marti, ingrijorarea cu privire la "lipsa progreselor tangibile" din negocierile tinute pana acum de Comisia Europeana si Guvernul american pentru viitorul Parteneriat Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP). Comisia de specialitate a PE a discutat o propunere de rezolutie in care seful INTA, social-democratul german Bernd Lange, propune ca viitorul acord transatlantic sa nu prevada si controversata clauza ISDS de protectie a investitorilor, pe motiv ca nu ar fi necesara, insa unii dintre membrii comisiei nu au impartasit aceasta opinie. In rest, Raportul lui Lange subliniaza importanta viitorului TTIP ca miscare strategica a UE si SUA pe arena economica si politica a lumii.

Socialistul german Bernd Lange (centru) in comisia INTA Foto: Parlamentul European

"Ingrijorari fata de lipsa unui progres tangibil in discutiile TTIP au fost exprimate de catre europarlamentarii comisiei INTA care au dezbatut marti recomandarile lor pentru negociatorii TTIP", a informat Parlamentul European, intr-un comunicat transmis HotNews.

"Atat domnul Lange cat si alti vorbitori au aratat ca, dupa 18 luni si 8 runde de discutii, UE si SUA nu par sa fi obtinut nicio intelegere profunda sau care sa schimbe jocul", precizeaza Comisia INTA. Eurodeputatii de specialitate si-au exprimat ingrijorarea ca actualele discutii dintre Comisia Europeana si Guvernul american "sunt lipsite de ambitie si ca acordul final ar putea sa nu fie atat de cuprinzator pe cat se astepta Parlamentul European".

documente

RaportPE-TTIP

(24 Feb 2015) PDF, 184KB

In cadrul discutiilor, social-democratul german Berdt Lange, presedintele Comisiei de comert international, a opinat ca viitorul TTIP nu ar trebui sa contina si clauza ISDS, care prevede solutionarea litigiilor dintre investitorii straini si statele-gazda la curti de arbitraj internationale, in locul tribunalelor nationale. Nu toti membrii Comisiei INTA au impartasit opinia lui Lange ca ISDS "nu este necesara" in viitorul acord transatlantic.

Discutiile care au avut loc in Comisia INTA pot fi urmarite AUDIO-VIDEO AICI.

  • Ce prevede Raportul Lange: drepturi intacte pentru muncitori, protectia marcilor traditionale europene, investitorii americani - fara aparare suplimentara in UE

Europarlamentarii INTA au dezbatut marti proiectul de raport al comisiei privind o viitoare rezolutie a Parlamentului European care sa cuprinda recomandarile catre Comisia Europeana referitoare la negocierile cu partea americana.

Raportul social-democratului german Bernd Lange prevede, printre altele:

  • Comisia Europeana trebuie "sa tina seama de importanta strategica a relatiei economice UE-SUA, in general, si a TTIP, in special, printre altele, ca o sansa de a promova principiile si valorile pe care UE si SUA le impartasesc si pretuiesc si sa conceapa abordari comune in ceea ce priveste comertul mondial, investitiile si aspectele comerciale, cum ar fi standardele ridicate, normele si reglementarile, pentru a dezvolta o viziune transatlantica mai ampla si un set comun de obiective strategice".
  • Comisia Europeana trebuie "sa se asigure ca investitorii straini sunt tratati in mod nediscriminatoriu si au o posibilitate echitabila de a de a accede la cai de atac pentru a-si solutiona plangerile, lucru care poate fi realizat fara includerea unui mecanism de solutionare a litigiilor intre investitori si stat (ISDS)".
  • Un mecanism ISDS "nu este necesar in TTIP avand in vedere sistemele juridice dezvoltate ale UE si SUA; un sistem de solutionare a litigiilor intre state si recurgerea la instantele nationale sunt cele mai adecvate instrumente pentru sol tionarea litigiilor in materie de investitii".
  • Comisia Europeana "sa se asigure ca TTIP include un capitol ambitios in materie de drepturi de proprietate intelectuala (DPI), care sa includa o protectie solida a unor domenii de DPI definite in mod clar si precis, inclusiv o protectie si o recunoastere sporita a indicatiilor geografice (IG) europene si reflecta un nivel de protectie echitabil si eficient, in concordanta cu dispozitiile acordurilor de liber schimb in acest domeniu ale UE si SUA, continuand, in acelasi timp, sa confirme flexibilitatile existente din Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuala (TRIPS), in special in domeniul sanatatii publice". Totusi, viitorul acord transatlantic ar urma ca, la capitolul drepturilor de proprietate intelectuala sa NU includa "dispozitii privind sanctiunile penale ca instrument pentru asigurarea respectarii, deoarece au fost deja respinse de Parlamentul European", mai vrea Lange.
  • Comisia Europeana trebuie "sa se asigure ca capitolul consacrat dezvoltarii sustenabile vizeaza ratificarea, implementarea si asigurarea respectarii, in mod complet si eficace, a cele opt conventii fundamentale ale Organizatiei Internationale a Muncii (OIM) si continutul acestora, a Agendei OIM privind munca decenta si a principalelor acorduri internationale in domeniul mediului; prevederile ar trebui sa vizeze imbunatatirea nivelului de protectie a standardelor de munca si de mediu".
  • Executivul europan "sa se asigure ca standardele de munca si de mediu devin executorii bazandu-se pe experienta pozitiva a Acordului de liber schimb UE-Coreea de Sud si pe la bunele si eficientele practici din acordurile de liber schimb si din legislatia nationala a SUA".
  • Negociatorii UE mai trebuie "sa se asigure ca standardele de munca si de mediu devin executorii bazandu-se pe experienta pozitiva a Acordului de liber schimb UE-Coreea si pe la bunele si eficientele practici din acordurile de liber schimb si din legislatia nationala a SUA".
  • De asemenea, in viitorul TTIP trebuie "sa se asigure o exceptare adecvata a serviciilor sensibile, cum sunt serviciile si utilitatile publice (inclusiv apa, sanatatea, sistemele de securitate sociala si educatia), acordand autoritatilor nationale si locale suficient spatiu de manevra pentru a legifera in interesul public". Raportul Lange cere aici si "o declaratie comuna care sa reflecte angajamentul clar al negociatorilor de a exclude aceste sectoare de la discutii".
  • Comisia ar trebui "sa se asigure ca TTIP include un capitol specific privind intreprinderile mici si mijlocii (IMM) si ca vizeaza crearea de noi posibilitati in SUA pentru IMM-urile europene, de exemplu prin eliminarea cerintelor de dubla certificare, prin crearea unui sistem de informare pe internet cu privire la diferitele reglementari, prin introducerea unor proceduri accelerate la frontiera sau prin eliminarea varfurilor tarifare specifice care continua sa existe".
  • Un capitol din TTIP "ar trebui sa creeze mecanisme prin care SUA si UE sa colaboreze in vederea facilitarii participarii IMM-urilor la comertul ransatlantic, de exemplu prin intermediul unui ghiseu unic comun pentru IMMuri".
  • Executivul comunitar ar mai trebui "sa se asigure ca, in cursul negocierilor, SUA si UE examineaza modalitati de facilitare a exporturilor de gaze naturale si de petrol, astfel incat TTIP sa elimine orice restrictii la export existente in domeniul energiei intre doi parteneri comerciali, sprijinind, astfel, o diversificare a surselor de energie".
  • Comisia Europeana trebuie "sa se asigure ca dreptul fiecaruia dintre cei doi parteneri de a gestiona explorarea si exploatarea surselor de energie va ramane neatins de catre orice acord, dar ca se va aplica principiul nediscriminarii odata ce se va decide demararea exploatarii".
  • "Accesul la materii prime, precum si la energie, ar trebui acordat, de asemenea, fara discriminare intreprinderilor din UE sau din SUA, iar standardele de calitate pentru produsele energetice trebuie respectate", mai prevede raportul Lange.