Autoritățile consideră că o familie de doi adulți și doi copii poate trăi cu 2.600 lei/lună, la oraș

de Florin Barbuta     HotNews.ro
Miercuri, 16 ianuarie 2019, 15:51 Economie | Finanţe & Bănci


Structura cheltuielilor
Foto: Monitorul Oficial
Comisia de Insolvență la Nivel Central, din care fac parte, printre alții, reprezentanți ai Ministerului Muncii, a publicat în Monitorul Oficial o Decizie privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil.

Se pare că nivelul a fost stabilit pe baza unui studiu realizat de Ministerul Muncii, Academia Română, Comisia Națională de Prognoză, Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale și ANPC.

"Valoarea coșului minim lunar de consum reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil. Această valoare reprezintă suma de bani din veniturile debitorului care nu poate fi oprită pentru plata datoriilor deoarece îi este necesară pentru acoperirea cheltuielilor indispensabile asigurării traiului zilnic pentru sine și familia sa", se arată în documentul care face referire la procedura insolvenței persoanelor fizice și rambursarea sumelor.

Pentru o perosoană care locuiește în mediul urban, valoarea coșului minim este, potrivit deciziei publicate, de 797 lei pentru fiecare adult, 587 lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani, și 419 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani.

Pentru cei din mediul rural, suma este de 644 lei/adult, 473 lei/copil de peste 14 ani și 339 lei/copil sub 14 ani.

Coșul minim lunar de consum pentru o familie de doi adulți și doi copii din mediul urban, stabilit de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, este de 2.600 lei. Acesta consideră că din acești bani, familia poate chiar economisi, respectiv 236 lei/lună. Cei mai mulți bani ar merge pe mâncare, respectiv 1.069 lei.

Structura cheltuielilor


Anul trecut, la finalul lunii octombrie, Institutul de Cercetare a Calității Vieții împreună cu Fundația Friedrich Ebert Stifung au derulat o cercetare la nivel național pentru fundamentarea unui coș minim de consum pentru un trai decent în România. Potrivit acestuia, valoarea coșului de consum pentru un trai decent este de 6.762 lei pe lună pentru o familie de doi adulți și doi copii, în mediul urban, luând în calcul că unul dintre copii are 12-14 ani, iar celălalt 8-10 ani.

Vezi mai multe aici:


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






57068 vizualizari

  • +45 (45 voturi)    
    *Autoritățile* care au calculat așa ceva sunt (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 15:57)

    Rescator [utilizator]

    complet tâmpite și aservite Mafiei Roșii!
    • +19 (19 voturi)    
      e de ras statistica lor.... (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:36)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

      Cu 2600 ron nu prea se descurca un singur om, si voi vreti sa se descurce 4???
      Poate sa stea undeva la tara, dau cu sapa, cultiva legume si cereale, cresc porc si pasari, iar cei 2600 ron ii folosesc doar ptr haine (de la second sau de la magazinul din sat), cumparat paine si micile chletuieli ale gospodariei.
      • +14 (14 voturi)    
        mie mi se pare realist (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 21:23)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        Daca au un apartament mostenit sau stau cu parintii, se poate supravietui... Asta este nivelul pe care #ciumarosie si-l doreste pentru electoratul propriu. O familie care nici nu vrea sa-si imagineze cum va fi viata peste un an.. Daca nu ai siguranta zilei de maine, vei vota pentru un kilogram de faina pe care il primesti azi.
        • +3 (3 voturi)    
          prietene, eu am dat la intretinere (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:39)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui pehash

          450 ron pe luna noiembrie. Pe luna dec cred ca imi va veni 600 ROn. Deci din cei 2600 ron scad 600 si ramai cuu 2000...daca imparti la 4 raman 500 ron de persoana sa te imbraci, sa mananci , sa platesti abonamentul la autobuz...
          Cam putin nu?
        • -1 (1 vot)    
          Ha! Ha! Ha! Asta e banc nu? (Joi, 17 ianuarie 2019, 14:21)

          LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui pehash

          Pai ce, asa se calculeaza? Si eu daca mostenesc sau castig la loto 5 milioane de euro pot trai si cu un leu pe luna! Sau chiar si fara el!
    • +17 (17 voturi)    
      Nu-i adevarat (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 19:26)

      ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

      Cu tehnici speciale de supravietuire in desert poti trai lejer din banii astia. Nu uitati ca gandacii de bucatarie sunt o sursa pretioasa de proteine.Sau cu metoda DDoS: cumperi 2600 de oua, in prima zi ii mananci pe toti, o luna de zile n-ai probleme cu foamea. Cu putina fantezie, vom rezista chiar si pana la alegeri.
    • +10 (10 voturi)    
      normal... (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:01)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Rescator

      da cine crezi ca pune sefii aici?!

      sa ne uitam la CNA.... care mai are si tupeu sa raspunda presedintelui!
  • +36 (36 voturi)    
    Bai, ma lasi (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:02)

    Bittick [utilizator]

    mai bine apelati la "cercetatorii britanici"
    • +21 (21 voturi)    
      PAI sa facaun test (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:23)

      elysyum [utilizator] i-a raspuns lui Bittick

      TIMP de 6 luni toti ce au lucrat la acest studiu sa fie remunerati la nr de persoane cu suma pe care au calculat-o...acesti pseudocercetatori inutili platiti de la buget......
      Cum o fi calculat mai ales la un batran sanatate 132 RON...?
      Oameni rupti de viata reala platiti gras de la buget ce merg numai cu masina si nu pe jos.
      Mai bine nu publicau nimic din respect pt pensionarii care scormonesc zilnic prin tomberoane..
      • +8 (8 voturi)    
        N-ai inteles (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:22)

        micul_licurici [utilizator] i-a raspuns lui elysyum

        Sumele din tabel sunt pentru toti cei 4 membrii ai familiei, poti sa faci suma lor daca nu ma crezi.

        Deci, unui membru al familiei ii revin 33 Ron/luna pentru sanatate!!!!!
  • +7 (7 voturi)    
    sunt n (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:13)

    yyyxxx1981 [utilizator]

    familii care nu au aceasta suma si vor/nu vor, trebuie sa se descurce cu semnificativ mai putin
  • +11 (13 voturi)    
    chiar cu (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:22)

    Toni_Romania [utilizator]

    Chiar cu 2600 lei net/parinte si tot e vba de supravietuire la limita, la preturile de UE. Pe total, cam 80% din romani au venit sub 1000 lei net, la preturi de UE.
    • +1 (1 vot)    
      mai Toni, salariul minim net e intre 1125 si 1235 (Joi, 17 ianuarie 2019, 15:37)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Toni_Romania

      Deci dupa tine 80% din romani lucreaza part-time?
      Ce intelegi prin preturi de UE, ai verificat cat sunt taxele locale in UE? dar energia? dar apa si serviciile conexe?
      • 0 (0 voturi)    
        da ok (Marţi, 22 ianuarie 2019, 10:28)

        Toni_Romania [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Ok, 1230. Traieste tu cu 1230 lei pe luna.
        Traieste tu cu 1500 lei pe luna.
        Da, preturile din RO sunt preturi de UE, ba chiar multe mai mari.
        App tu traiesti in RO?
  • +11 (11 voturi)    
    ăștia (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:28)

    nahir [utilizator]

    sunt nebuni.
    De unde au scos aiureala că o familie cu 2 copii poate trăi cu 2600 lei net/lună?
  • +13 (13 voturi)    
    mda (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:37)

    tirolez [utilizator]

    Astia-s banii pe care ii da Irina la manichiura, poate.
  • +13 (13 voturi)    
    povesti de petru ispirescu (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:38)

    torna_fratre [utilizator]

    sa inteleg ca cei 2600 ron pt 2 adulti si 2 copii este in situatia ,deloc probabila,cand nu ai rate la casa + alte rate bancare ....
    cine poate trai cu 650 Ron pe luna in Romania?
    Mai degraba cei 2 adulti ar trebui sa aiba minim 2600 ron fiecare ,salariu net ,pentru a putea sa-ti asiguri cheltuielile cu cei 2 copii traind la oras.
    altfel avem crestere economica de speriem vestul insa putem trai cu echivalentul a 140 euro pe luna...tara de basm
  • +14 (14 voturi)    
    Da, pot, dar cu o conditie (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:51)

    Intermezzo [utilizator]

    Care conditie? Sa minince odata la trei zile. Imbuibarea trebuie evitata cu orice pret, or a minca in fiecare zi e o proba de imbuibare revoltatoare.
  • +18 (18 voturi)    
    Foarte bine,atunci sa aiba ...... (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 16:58)

    gigiN [utilizator]

    ...parlamentarii si enorma gasca de "client"ai psd-ului cu 2600 de lei pe luna.Nerusinarea astora a depasit orice limita !!! Dar noi ii lasam,ii lasam.…!!!
  • +10 (10 voturi)    
    Hai ca suntem rai. (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:00)

    MinDepous [utilizator]

    Asta e banc de-ala morbid.
    Mai sacrifici un copil, mai faci o cura de cateva luni, o dai pe-o "#nofoodchallenge". Si merge fix cum zic "autoritatile".

    I'm too sober for this shit.
  • +13 (13 voturi)    
    1036 lei papa pe lună (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:01)

    _Un stelist_ [utilizator]

    Ce naiba mănâncă doi adulți și doi copii de 36 lei pe zi??? Ăștia sunt dușu rău cu mintea!
  • +9 (9 voturi)    
    CORECT !!!! (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:11)

    Amad [utilizator]

    Datorită PSD:
    1, Dacă te inbolnăvești nu mai trebuie să dai șpagă
    ...
    ...
    ...
    10. Nivelul de trai a crescut nesimțitor de mult, scuze, simțitor :) deci, se mai poate tăia

    Concluzie:
    Datorită programului de guvernare, acum se poate trăi mai bine cu mai puțin.
  • -4 (10 voturi)    
    Depinde in ce oras (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:14)

    tontu [utilizator]

    In orase gen Anina sau Oravita te descurci cu 2600 lei daca esti foarte cumpatat. Cu 4000 te descurci chiar si in Timisoara. dar in Bucuresti sari de 5000...
    • +1 (3 voturi)    
      serios? (Joi, 17 ianuarie 2019, 8:34)

      Toni_Romania [utilizator] i-a raspuns lui tontu

      Dta stii cat costa sa cresti un copil in conditii normale, la preturi de UE, cum avem azi? Un adult solo si sanatos da, poate se descurca.
    • 0 (0 voturi)    
      daca ai rude la tara (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:44)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui tontu

      care sa iti furnizeze alimentele, da, te descurci in Anina cu acesti bani.
      Daca nu ai rude, si trebuie sa iti iei tu mancare, paine, haine, intretinere nu te descurci.
      Plus ca te costa mult sa cresti un copil, daramite 2.
    • 0 (0 voturi)    
      Tu gandesti? (Joi, 17 ianuarie 2019, 14:25)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui tontu

      Nu spune nimeni ca nu se poate trai cu aceasta suma. Dar nu mai e vorba de un trai decent, ci de subzistenta.
  • +11 (11 voturi)    
    casa, dulce casa (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:15)

    bigbrother [utilizator]

    cafenele si restaurante ioc, adica mai usor cu iesitul in oras, facem oala de ciorba si si mancam o luna din ea.

    Cumva si pentru recreere si educatie sunt suficienti 53 de lei..tara nu doar ca ne vrea prosti dar trebuie sa fim si stresati, la suma asta nici nu intram pe usa unui hotel care oricum nu este inclus in calcul, ce ne trebuie vacante, sa vedem cum e la altii si sa venim cu scandal in tara?

    In rest, sanatate sa fie, cat mai multa, ca la banii aia nici de o analiza la privat nu ajunge pentru cei 4 membri ai familiei luati in calcul.
  • +11 (11 voturi)    
    Ha? (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:19)

    JustinCase [utilizator]

    Pai atunci de ce se mai dau pensii speciale, ha?
  • +11 (11 voturi)    
    .. (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 17:23)

    ak33 [utilizator]

    Sa traiasca "autoritățile" cu banii astia, macar o luna, sa vedem ce or sa zica dupa
  • +6 (6 voturi)    
    desigur (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 18:49)

    covrig [utilizator]

    cu euro pana la cer si preturile din ultima vreme, vor manca exact cum scrie acolo si vor avea si 236 lei pusi deoparte pe luna. Ca sa nu mai zicem de sanatate, ca numai uitandu-te in jur intri in boala...Vai de steluta noastra!
  • +5 (5 voturi)    
    Si sa nu uitati! (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 20:42)

    Malone_M [utilizator]

    Dragi guvernanti, sa nu cumva sa omiteti revigorarea circurilor foamei la pachet cu cartelele de alimente.
    Daca ma intrebati pe mine, aia 263 de lei i-as baga in canistre cu benzina...
  • +6 (6 voturi)    
    Multumim din inima partidului! (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 21:11)

    newuluc [utilizator]

    ca avem tot ce ne trebuie (prin reprezentantii nostrii)
    Puie cacanarii rosii
  • +4 (4 voturi)    
    Se poate supravietui, de trait nu (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 23:02)

    Dalinar [utilizator]

    Dar autoritatile nu fac diferenta, votacii lor supravietuiesc cu mult mai putin….pt ei 2600 lei e parfum.
  • +6 (6 voturi)    
    Radem, dar nu e ras (Joi, 17 ianuarie 2019, 0:01)

    V. Istina [utilizator]

    Asta este o polica pur si simplu criminala, impotriva propriilor cetateni. Cu alte cuvinte, anti-romaneasca.

    Un guvern adevarat ar fi lucrat in primul rand cu cifre si statistici reale, astea sunt minciuni si gogosi ieftine, ca sa le iasa cine stie ce calcule pe care sa le prezinte Dragnea pe tabla la A3, sa-l aplaude pensionarii zombificati.

    Romania este sub ocupatie. Daca nu se schimba guvernul in cel mai scurt timp, "solutia" democratica va esua.
  • +8 (8 voturi)    
    #$%#&$* (Joi, 17 ianuarie 2019, 0:12)

    Airwaves [utilizator]

    Hai, da-va dreacu' cu statisticile voastre de doi lei. Fir-a-ti ai naibii de hoti imputiti care dati cu o tara intreaga de pamant, dupa bunul plac. In loc de EURO, ati trecut LEI.

    Iar mamaligarii de romani stau. Stau, stau, stau, stau si iarasi stau. Ca in balada Miorita. Fix ca in balada...
  • +8 (8 voturi)    
    urari fierbinti! (Joi, 17 ianuarie 2019, 0:39)

    Codruta N [utilizator]

    Le urez din inima JIGODIILOR IMPUTITE care au scremut analiza asta ca, pana la sfarsitul acestui an sa ajunga sa traiasca, ei si ai lor, din 2600 lei pe luna / 4 persoane, pana la sfarsitul vietii lor de CRETINI!!

    La mine in oras, la Spitalul Judetean, costa 20 lei o injectie!! OFICIAL!
  • +6 (6 voturi)    
    Prea departe de realitate (Joi, 17 ianuarie 2019, 4:55)

    delavrancea [utilizator]

    Ar trebui ca aceste rezultate sa nu fie declarate si reanalizate.Aceste institutii ce au contribuit la analiza se autodiscrediteaza-sper sa fi gasit cuvantul potrivit.Nici nu se merita sa dau exemple ca e total ireal acest calcul.
    Ar trebui sa se tina cont ca disfunctionalitatile de sistem de care ne lovim zilnic , ne costa foarte mult.Prin disfunctionalitati vreau sa spun:cai de comunicatii-drumuri si cai ferate,sanatate,invatamant,utilitati si altele...de fapt peste tot numai disfunctii.Ei astea ne costa!
    E chiar jignitoare analiza!
  • +3 (3 voturi)    
    Venit de subzistenta (Joi, 17 ianuarie 2019, 8:18)

    Surdeanuliviu [utilizator]

    La noi la Braila exista numeroase cazuri de 2 parinti cu minimul pe economie (2x1300) si cu 2 sau 3 copii sau cazul cel mai nefericit de un parinte cu 1500 lei si 3-4 copii si nevasta.
  • +4 (4 voturi)    
    hei,autoritatilor (Joi, 17 ianuarie 2019, 8:31)

    Toni_Romania [utilizator]

    hei,autoritatilor ia vedeti voi graficul asta de cosmar (de la UE):

    https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/EDN-20171120-1?inheritRedirect=true
  • +7 (7 voturi)    
    perfect... (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:00)

    liviu_ [utilizator]

    in aceste conditii CEREM ca salariul politicienilor sa fie MAXIM 3000 / luna! si FARA alte beneficii!

    cum vine asta mai ipocritilor?! voi vreti salariu mai mare ca nu va ajunge 1000 euro / luna sa traiti saracii de voi (cu diurna si chirie platita etc pe langa salariu) dar cereti unei FAMILII !!!! sa traiasca cu jumatate!

    hai sictir jegurilor!

    PS: daci postaci pesedei.... aici cum ii mai aparati?! chiar sunt curios ce imbecilitati mai inventati!
  • -7 (9 voturi)    
    Este urat sa citesti ceva si sa nu intelegi nimic (Joi, 17 ianuarie 2019, 9:24)

    Fides [utilizator]

    Habar nu am cum puteti fi manipulati in acest hal. Rolul Comisiei de Insolventa este vital daca ajungem in situatia de insolventa - adica faliment personal. Prin umare acei 2.600 de lei/luna reprezinta cosul minim lunar - adica daca intr-un scenariu pesimist in care ai credit sau credite la banca, un membru al familiei isi pierde locul de munca sau salariul iti scade - si automat iti sunt reduse veniturile in asa fel incat dupa plata creditelor sa nu iti poti asigura traiul minim, Comisia de Insolventa Centrala (ori teritoriala) sa-ti poata veni in sprijin. Deci bancile nu iti vor pune poprire pe conturi, decat pe ce depaseste 2.600 lei.
    Nu spune nimeni ca tu trebuie sa traiesti cu atat.
    Ci doar Statul iti sare in ajutor ca atunci cand esti falit, sa nu fii si jefuit de banci in asa fel incat sa nu iti poti hrani familia.
    • +3 (3 voturi)    
      Asta e doar parerea ta. (Joi, 17 ianuarie 2019, 11:38)

      achvp [utilizator] i-a raspuns lui Fides

      S-a inteles, de catre cei mai multi, foarte bine.
      Doar ca, fie si numai in acest scop, calculul tot aiurea este si nivelul stabilit este mult prea mic.
      Plafonul de la care bancile sa se poata indrepta asupra debitorilor "faliti", rezonabil si la logica bunului simt, ar trebui sa fie considerabil mai ridicat.
      • 0 (2 voturi)    
        Si eu zic ca ar trebui sa fie mai ridicat (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:16)

        Fides [utilizator] i-a raspuns lui achvp

        Insa de undeva trebuia pornit. Vestul salbatic este aici la noi. Bancile pot sa faca orice, in lipsa celor mai elementare legi. Iar simplu fapt ca bancile nu doresc sa avem implementata legislatia bancara existenta la nivelul UE (in tari precum Germania, Franta, Spania etc.) si la noi, spune totul.
        Hai sus!
  • +6 (6 voturi)    
    Un exemplu perfect! (Joi, 17 ianuarie 2019, 10:43)

    ABBV [utilizator]

    Salariile alesilor trebuie plafonate la valoarea asta 2600 ron ! Si poate si pensiile speciale ? Oricum la valoarea de 2600 ar rezulta de 4 ori peste minim ...deci foarte bine !
  • +3 (3 voturi)    
    RUŞINE!!! (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:32)

    iaurtica [utilizator]

    O "analiză" jignitoare şi, evident, politizată! Cine mai crede astfel de gogoşi? Iar ca să ne convingă cu adevărat, toţi cei care au "elaborat" bazaconiile astea şi toti parlamentarii să ia exemplu şi să trăiască bine cu acest minunat salariu! Şi fără pensii speciale! Doar e dovedit ştiinţific ....
  • +3 (3 voturi)    
    Titlu eronat (Joi, 17 ianuarie 2019, 12:45)

    gradrian [utilizator]

    Redenumiti titlul din "o familie poate trai" in "o familie poate supravietui", atunci de acord..cum era intr-un comentariu "si gandacii sunt o sursa de proteine".
  • -2 (2 voturi)    
    Autoritatile lucreaza la stat (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:33)

    tarabost [utilizator]

    si primesc "parandarat"sau "tva". De aceea le ajunge salariul de 2600. In mediul privat, cele doua se platesc si nu se incaseaza, si de aici diferenta.
  • +1 (1 vot)    
    E gresit (Joi, 17 ianuarie 2019, 13:48)

    Ecce_Homo [utilizator]

    Nu e vorba de lei ci de euro. 2600 Euro.
    Daca totusi sunt lei atunci... ori sunt tampiti ori sunt nebuni.
    • +1 (1 vot)    
      Nu este greşit... (Joi, 17 ianuarie 2019, 14:59)

      iaurtica [utilizator] i-a raspuns lui Ecce_Homo

      tabelul este făcut in LEI, deci a doua concluzie este cea corectă!
  • +1 (1 vot)    
    Calcul? (Joi, 17 ianuarie 2019, 19:45)

    Ion_RoaitaDA [utilizator]

    Daca vrei, poti sa demonstrezi ca se poate trai cu 0(zero) lei, adica cum se hranesc sobolanii si pisicile din gunoaie.
    Iarasi, daca vrei, poti sa demonstrezi ca nu poti trai decat cu 10000(zece mii)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version