Euroins, liderul RCA după falimentul City Insurance, „se află într-un proces de supraveghere permanentă intensă în vederea monitorizării îndeplinirii măsurilor impuse”, au declarat joi pentru HotNews.ro oficialii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Transportatorii auto membri ai COTAR au acuzat marți că Euroins ar putea intra în faliment până la finele anului, informație catalogată drept fake news de liderul RCA.

Kiril Boshov si Tanja Blatnik, EuroinsFoto: Hotnews
  • „Compania Euroins se află într-un proces de supraveghere permanentă intensă în vederea monitorizării îndeplinirii măsurilor impuse de către Autoritate. În cazul în care vor fi constatate abateri de la prevederile legale atât în ceea ce privește zona prudențială, cât și cea de conduită, acestea vor fi sancționate, conform legii, și vor fi aduse la cunoștința opiniei publice, ca de obicei, în cel mai scurt timp, după finalizarea etapelor legale specifice.”, au declarat pentru HotNews.ro oficialii ASF.

Precizările vin după ce HotNews.ro a solicitat ASF să precizeze, cât de grave sunt constatările verificărilor făcute până acum la Euroins și dacă este posibil ca această societate să intre în procedura de faliment până la finele acestui an.

Transportatorii auto susțin că Euroins ar putea intra în faliment până la finele anului

Confederația transportatorilor auto (COTAR) a acuzat marți într-un comunicat de presă că finalul anului 2022 poate aduce o nouă criză financiară în domeniul asigurărilor, respectiv falimentul noului lider RCA, Euroins.

Confederația a făcut trimitere către un raport de control recent al ASF, prin care Euroins a primit o nouă amendă pentru întârzieri la plata daunelor, raport de control care nu a fost făcut public de Autoritatea de supraveghere.

  • „Cea mai amendată companie de asigurări din România, liderul pieței RCA, se apropie cu pași siguri și repezi de “default”. Conform raportului de control întocmit de ASF, societatea se află într-o situație financiară similară cu cea a societății City Insurance înainte de prăbușire.
  • Peste 90% din disponibilitățile bănești ale societății au fost transferate în bănci din afara țării, iar din foarte puținii bani pe care societatea de asigurări îi păstrează în România, nu reușește să achite decât salariile angajaților săi, iar despre plata despăgubirilor în condițiile legii nici nu mai poate fi vorba.
  • Societatea de asigurări are zeci de popriri pe conturi în fiecare lună, rostogolind obligațiile de despăgubire în instanță, mizând, la fel ca City Insurance înainte de faliment, pe termenele de soluționare în instanță, care durează 3 ani, știind foarte bine că peste 3 ani, societății îi va fi anunțat falimentul, iar plata despăgubirilor se va efectua de către FGA, adică, de către toți șoferii români.”, se arată în comunicatul COTAR.

Confederația a solicitat public ca ASF și ANAF să răspundă la anumite întrebări care țin de supravegherea prudențială, precum:

  • 1. Are constitutuită societatea Euroins lichiditatea la nivelul pretențiilor solicitate în instanță, precum și a dosarelor aflate pe fluxul de instrumentare și plată? Aici vorbim despre respectarea sau nerespectarea Art. 5 aliniat 6 din Norma 38/2015 privind obligația societății de asigurări de constituire a rezervei de daună.
  • 2. A depus societatea Euroins, până la data de 31.05.2022, bilanțul auditat de CwR la ASF și ANAF? Toți asiguratorii au această obligație, conform Normei 9/2020.
  • 3. Contractele de reasigurare ale societății Euroins respectă prevederile legale? Sau sunt croite după șablonul City Insurance?
  • 4. Își înregistrează societatea Euroins toate dosarele de daună?

Euroins: Toate acuzațiile sunt înșelătoare și nefondate

La solicitarea HotNews.ro de a prezenta un punct de vedere față de acuzațiile COTAR, Euroins a transmis următoarele:

„Mesajele COTAR sunt menite să afecteze în mod deliberat imaginea Euroins și credibilitatea generală a pieței asigurărilor. Considerăm că toate acuzațiile sunt înșelătoare și nefondate.

Euroins România a dovedit că a luat măsuri pentru a-și îmbunătăți activitatea la toate nivelurile și asigurăm transparența și comunicarea adecvată prin regulile românești și internaționale de guvernanță corporativă.

Euroins nu va mai răspunde acuzațiilor COTAR și știrilor false despre industria asigurărilor.”, au declarat pentru HotNews.ro oficialii Euroins.

Euroins a primit o nouă amendă, de această dată de 419.900 de lei, pentru efectuarea cu întârziere a plăților dosarelor de daună și neachitarea penalităților de întârziere, a anunțat joi, 9 iunie, Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În replică, Euroins a susținut că situația sancționată de ASF ar fi excepțională, limitată la câteva zeci de cazuri.