Reacția administratorilor de pensii private la acuzațiile lui Vâlcov și Teodorovici: Randamentul investițiilor a scăzut în premieră la sfârșitul lui 2018, tocmai din cauza OUG 114

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 26 februarie 2019, 15:43 Economie | Asigurari


2018, singurul an cu randament sub inflatie
Foto: APAPR
Câștigul net obținut de companiile care gestionează cele 10,2 miliarde de euro pentru cei peste 7 milioane de români care contribuie la Pilonul II de pensii a fost de peste 1,5 miliarde de euro, la finele anului 2018, sumă care este netă de toate comisioanele de administrare percepute, a precizat marți Asociația care reprezintă cei 7 administratori de pensii private din România. Acuzați de Darius Vâlcov și de Eugen Teodorovici că în ultimii doi ani ar fi obținut randamente sub inflație, administratorii spun că 2018 a fost singurul an de la înființarea Pilonului II când randamentul a fost sub rata inflației, unul din principalele motive fiind tocmai OUG 114.

Ca urmare a declaraţiilor apărute în mass-media în ultimele zile pe marginea performanţelor fondurilor de pensii private de Pilon II, APAPR a făcut marți următoarele precizări:

"Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) și până la finele anului 2018 a fost de 127,1%, adică un randament mediu anualizat de 8,03% pentru toată perioada de funcționare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflației din perioada analizată (36,3%), respectiv rata medie anualizată a inflației pentru exact aceeași perioadă (2,95%).


Click pentru a deschide


Din cele 10,2 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2018, peste 1,5 miliarde de euro reprezintă câștig net obținut din investiții, exclusiv pentru cei peste 7 milioane de români care contribuie la acest sistem. Această sumă este netă de toate comisioanele de administrare percepute.

Performanțele fondurilor de pensii, în România și în lume, vor avea întotdeauna o anumită volatilitate, ele urmărind îndeaproape evoluția piețelor financiare și a economiei în ansamblu. Mai mult, aceste evoluții sunt puternic influențate nu doar de mediu economic, ci și de deciziile politice. Un astfel de moment a fost adoptarea la finele lunii decembrie 2018 a OUG 114/2018, care a produs scăderi bruște și severe ale piețelor financiare din România, inclusiv a Bursei de la București, unde fondurile de pensii au investiții semnificative.

Acesta a fost unul din principalele motive pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înființarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflației. Chiar dacă performanța fondurilor de pensii se judecă exclusiv pe termen lung, graficul de mai jos prezintă performanța și inflația anuale tocmai pentru a arată că până și în urma unei astfel de analize atipice, performanța fondurilor de pensii raportată la inflație este una excepțională.



Click pentru a deschide


APAPR încearcă în această perioadă să găsim canale de comunicare şi dialog instituţional cu toate autorităţile relevante pentru a dezbate efectele negative ale OUG 114/2018 asupra Pilonului II. Sperăm ca dialogul instituţional cu decidenţii relevanţi să ducă la modificarea OUG 114/2018 în sensul reconsiderării cerinţelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile şi deci la dezvoltarea şi pe viitor a Pilonului II de pensii private în România, precum şi restabilirea încrederii pe pieţele financiare."

  • Darius Vâlcov: Fondurile de pensii private nu sunt investitori, au randament la jumătate faţă de titlurile de stat, banii deponenţilor s-au devalorizat

De cealaltă parte, Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, și Eugen Teodorovici, ministrul de Finanțe, cei care au prezentat în luna decembrie 2018 Ordonanța 114, motivează prevederile impuse administratorilor pe rezultate nu foarte bune obținute de aceste companii pentru cei peste 7,2 milioane de participanți.

  • "Investitorii în România sunt producătorii faimoşi de maşini de la Piteşti şi Craiova, chiar şi cei de la Slatina de cauciucuri şi în toată ţara sunt astfel de investitori, în momentul în care ai în administrare - în administrare, nu un investitor, adică nu a venit cu bani de acasă - aceste şapte companii de care spuneţi dvs, care vezi Doamne, ne sperie că pleacă, nu sunt investitori. Ei sunt administratori ai unor fonduri publice de pensii şi am să vă explic cu datele lor. Au administrat anul trecut zece miliarde de euro, banii aceştia din contribuţii ai românilor în ultimii doi ani, conform datelor lor, au avut un randament al acestor bani de 2,14 la sută, putem să spunem 2,2 în condiţiile în care anul trecut inflaţia a fost de 3,2. Deci ei au produs 2,2 la sută în ultimii doi ani de zile pentru toţi banii administraţi, 2,2 la sută, în condiţiile în care inflaţia a fost de 3,2 şi în condiţiile în care astăzi la doi, trei respectiv cinci ani, statul emite titluri de stat cu patru, 4,5 şi cinci la sută", a spus Vâlcov, luni seară, la TVR, citat de News.ro.

El a adăugat că "s-au devalorizat acei bani" și a adăugat că "este o minciună totală" afirmaţia conform căreia fondurile private de pensii au cele mai mari randamente din România, el susţinând că randamentele acestora sunt "la jumătate faţă de titlurile de stat".

"Dar pentru cele şapte companii randamentul a fost anul trecut de 49 la sută. Cu alte cuvinte, ele cu 10 miliarde de euro au produs 200 de milioane de euro pentru 7 milioane de deponenţi şi au produs 100 de milioane de dolari pentru şapte firme", a afirmat Vâlcov.

Marți, și Ministrul Teodorovici a reluat declarațiile lui Vâlcov legate de randamentul sub inflație obținut de administratorii de fonduri de pensii în ultimii doi ani.

  • Rentabilitatea fondurilor de pensii private a atins un nou minim istoric în ianuarie 2019

HotNews.ro a scris luna trecută că indicatorul ASF privind rentabilitatea fondurilor de pensii private (Pilonul II) a ajuns la cel mai mic nivel din istorie în luna decembrie 2018, după adoptarea OUG 114/2018.

"Scăderea valorii acțiunilor cotate la Bursa de Valori București, ca răspuns al pieței financiare la prevederile Ordonanței 114/2018, este principala explicație atât pentru reducerea valorii activelor, cât și pentru înrăutățirea indicatorului de rentabilitate calculat de ASF", au declarat atunci oficialii APAPR, asociația care reprezintă administratorii de fonduri de pensii administrate privat. Aceștia au mai subliniat că, în ciuda acestor scăderi bursiere, fondurile au obținut în 2018 al 11-lea an de câștiguri nete pentru cei 7,2 milioane de participanți la sistem.

De cealaltă parte, ASF a replicat atunci că "fondurile de pensii private sunt investitori pe termen lung și că evoluția pe termen foarte scurt (de ex: o lună) nu este un indicator relevant". Fără a spune nimic despre efectele OUG 114/2018, ASF a susținut că "scăderea generalizată a piețelor bursiere internaționale și riscul de contagiune din luna decembrie 2018 au influențat pe termen foarte scurt activele fondurilor de pensii'.

Ei bine, cele mai recente date afișate de ASF, arată că rentabilitatea fondurilor de pensii din Pilonul II și-a continuat scăderea și în ianuarie 2019, atingându-se astfel un nou minim istoric.

Mai exact, rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii private pentru ultimele 24 de luni a fost de 2,1819% în luna ianuarie 2019, după ce în decembrie atinsese nivelul de 2,7204%.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7455 vizualizari

  • +6 (10 voturi)    
    E nebuni (Marţi, 26 februarie 2019, 16:45)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Dar randamentele lor la nenorocitele alea de titluri de stat sunt mai mari sau mai mici decât inflatia? Nu stiu pe cine cred ca pot prosti acești ticalosi de mafioti care au dat ordonanta Orlando-Cavou. Scopul lor e clar - sa puna mana pe banii de la pilonlu II pentru ca sunt disperati si nu mai au ce fura.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by