Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Conform surselor citate, au loc șapte percheziții în București și în județele Sibiu, Gorj și Dolj, într-un dosar de corupție și fals comise în perioada iulie 2022 - ianuarie 2024 în legătura cu activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia.

Anchetatorii fac percheziții și la CEO, dar și la locuințele unor persoane.

În urmă cu o săptămână, patru persoane, între care fostul director în cadrul Complexul Energetic Oltenia-Sucursala Electrocentrale Rovinari Iosif Chircă, au fost trimise în judecată de procurorii DNA într-un dosar care vizează deturnarea unor licitaţii publice, dar şi luare de mită, trafic şi cumpărare de influenţă. În acelaşi dosar, cinci persoane au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, între acestea fiind şi fostul director al CET Sud Adrian Dorin Econescu.