Jumătate dintre angajații români cred că 2019 a fost mai obositor din punct de vedere profesional, mai plin de provocări, efort și cu mai mult stres comparativ cu anul 2018, relevă un studiu făcut de platforma online de joburi BestJobs în rândul lucrătorilor care și-au făcut CV-uri pe site.
Un startup eston de joburi, care și-a anunțat recent pătrunderea pe piața românească, a obținut, joi, o investiție de 1,5 milioane de euro de la o serie de fonduri de investiții.
Românca Maria Luciana Axente a fost inclusă pe lista celor 30 de „guru ai inteligenței artificiale” (AI) din Europa, întocmită de Sifted, o publicație online britanică, dedicată startup-urilor și tehnologiei și susținută de Financial Times.
Comisia Europeană a luat joi măsuri pentru eventuala sancționare a României, în 3 proceduri de infringement care vizează neaplicarea unor prevederi europene privind recunoașterea calificărilor profesionale, taxa pe valoare adăugată și accizele.
Întrebați care cred că este salariul corect pe care l-ar merita pentru nivelul de experiență pe care îl au și domeniul în care lucrează, 57% dintre respondenții celei mai recente cercetări derulate de eJobs România au spus că s-ar vedea la un prag maxim de 3.000 de lei pe lună.
Corespondență de la Helsinki
Investițiile în startup-uri de tehnologie care au ajuns rapid să fie evaluate ca „unicorni”, ca Uber sau WeWork, sunt atractive, dar în realitate fac rău, asemeni consumului de droguri - a spus, într-un interviu acordat StartupCafe.ro, la Helsinki, economistul american Daniel Isenberg, profesor de antreprenoriat care a predat la Harvard Business School și Babson College.
Directoarea operativă a platformei online Airbnb, Belinda Johnson, numărul doi din companie, și-a anunțat demisia din funcție, relatează vineri CNBC. Airbnb este folosit și în România de către proprietarii care fac mici afaceri închirindu-și locuințele în regim hotelier, pe internet.
Un startup IT din SUA a obținut, vineri, o rundă de finanțare de capital de risc de 4,2 milioane de dolari, condusă de un mare fond de investiții american, dar printre investitori se află și un antreprenor de origine română, care va consilia mai departe firma de tehnologie.
Încurajați de numărul mare de joburi disponibile pe piață, candidații încep să fie din ce în ce mai atenți la procesul de recrutare și au așteptări mari de la angajatori. Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj realizat de un site de recrutare au declarat că au aplicat la cel puțin un job în ultima lună, cu intenția de a-și schimba locul de muncă până la finalul anului.
Managerii au fost, în 2019, candidații cei mai interesaţi de schimbarea jobului, iar cei mai stabili au fost lucrătorii din categoria entry-level, potrivit datelor centralizate pe site-ul de recrutare eJobs.
Reciclarea vestimentară a denimului, un teatru de improvizație, o platformă pentru designeri sau o școală alternativă bazată pe modelul de educație Agile Learning sunt câteva dintre ideile de afaceri sau de noi linii de business pe care zece tineri antreprenori vor să le finanțeze prin crowdfunding, cu investiții inițiale cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro.
Patru studenți români au realizat, anul trecut, o aplicație care ajută medicii să descifreze mai repede și mai ușor radiografiile. Startup-ul XVision a căpătat deja ceva experiență, iar acum se va lupta cu alte 12 idei de afaceri IT din fosta Uniune Sovietică, Europa de Est și Asia pentru a accede în finala unui concurs, în Elveția, care pune la bătaie un premiu de jumătate de milion de dolari. Hai să vedem ce fac competitorii românilor...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi, cunoscut pentru campania „Șî eu”, prin care cerea statului să construiască o autostradă în regiunea Moldovei, vine acum cu o nouă propunere: antreprenorii români să meargă în școli și să le spună elevilor despre impozitele pe care le plătesc patronii români.
Trei din zece angajați români nu ar lucra niciodată pentru politicieni, indiferent de suma care li s-ar oferi, în timp ce aproape jumătate ar accepta o ofertă de angajare venită de la un partid politic, însă cu anumite condiții, arată rezultatele unui sondaj efectuat de o platformă de recrutare online.
Salariul mediu net pe care îl câștigă un specialist în resurse umane din România a ajuns la 676 de euro, potrivit datelor eJobs, cu mult sub mediile de pe alte piețe din regiune. Cele mai mari salarii sunt ale angajaților din Estonia, care încasează, lunar, puțin peste 1.200 de euro.
Noul Guvern va crește cu siguranță salariul minim brut pe țară de la 1 ianuarie 2020, însă va lansa și o analiză pentru determinarea unei proceduri de stabilire a creșterii salariului minim, a declarat, miercuri, premierul Ludovic Orban.
Doi din trei români (66,8%) sunt dispuși să facă o schimbare totală în ceea ce privește cariera lor și să opteze pentru reconversie profesională, iar 7 din 10 dedică timp semnificativ într-un an învățării pentru a-și perfecționa aptitudinile, astfel încât să facă față provocărilor aduse pe piața muncii de tendințe majore precum avansul tehnologic și globalizarea, arată datele unui studiu realizat în 197 de țări, printre care și România.
O echipă de cercetători de la universitatea americană MIT, printre care și românca Daniela Rus, a realizat un sistem prin care mașinile autonome vor putea „să vadă după colț” pentru a evita mai bine accidentele, a anunțat luni MIT News.
77% dintre români cred că IT-ul va fi cel mai căutat domeniu în viitor, iar aptitudinile care vor conta cel mai mult pentru angajatori vor fi creativitatea, adaptabilitatea și capacitatea de a lucra bine în echipă, arată un studiu eJobs.
Doi reprezentanți ai patronilor români, din zona firmelor mici și mijlocii, dar și mari, au comentat, pentru StartupCafe.ro, intenția guvernului demis de a crește iarăși salariul minim pe economie, din 2020, de la 1263 de lei net la 1363 lei pe lună, pentru lucrătorii fără studii superioare, și de la 1413 lei la 1563 lei pentru angajații cu facultate. Firmele private din anumite domenii, unde salariul minim este mai răspândit, vor resimți cel mai mult creșterea remunerației minime.