Propunerile UE de relaxare a condițiilor „verzi” puse fermierilor pentru a obține subvenții au obținut sprijinul Parlamentului European, într-o încercare a decidenților de la Bruxelles de a potoli protestele agircultorilor din Europa, informează Reuters.

Janusz Wojciechowski-comisar european-AgriculturăFoto: StartupCafe.ro

Propunerile reduc din regulile de mediu de care depind plăți de zeci de miliarde de euro ca subvenții pentru agricultură. Astfel, primirea subvențiilor nu va mai fi condiționată de lăsarea pârloagă a 4% din suprafațele agricole pentru a susține biodiversitatea.

Fermierii vor putea recurge la diversificarea culturilor, în locul rotației lor, iar țările membrei vor putea introduce excepții de la reguli dacă au dificultăți în aplicarea lor și în situațiile de vreme extremă. Micile ferme, de sub 10 hectare, vor fi scutite de la controale sau penalități.

Reglarea regulilor privind subvențiile este una dintre numeroasele schimbări de politici adoptate de UE ca răspuns la luni de proteste ale fermierilor pe subiecte legate de importurile ieftine și de regulile comunitare.

Cu mai puțin de două luni înainte de alegerile europarlamentare, mulți europarlamentari sunt preocupați să dea curs îngrijorărilor fermierilor în încercarea de a evita câștiguri electorale ale partidelor de extremă dreapta, pentru care agricultorii reprezintă un electorat în creștere.

Totuși, eurodeputații ecologiști și activiștii de mediu au criticat relaxarea regulilor de mediu drept pripită, nefiind în interesul fermierulor europeni, care se confruntă cu probleme în creștere din cauza episoadelor de vreme extremă generată de schimbările climatice.

Comisia Europeană susține că nu este vorba de o reducere a ambițiilor sale de mediu, ci de simplificarea unor reguli. „Unele elemente din Green Deal sunt greu de îndeplinit de către fermieri. Răspunsul nostru este o anume simplicare a unor condiții”, a declarat comisarul pentru Agricultură Janusz Wojciechowski.

Propunerea trebuie să obțină aprobarea finală din partea țărilor membre, preconizată pentru luna mai.